Redactor

La Universitatea din București a avut loc un simpozion internațional, de o zi, intitulat „Armenia la răscruce”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Pe 24 aprilie, la Facultatea de Științe Politice a Universității din București a avut loc un simpozion internațional de o zi intitulat „Armenia la răscruce”, care a debutat cu un dialog între E.S. Tigran Galstyan, Ambasadorul Republicii Armenia în România și prof.univ.dr. Cătălin Avramescu.

La simpozion au luat cuvântul decanul Facultății de Științe Politice a Universității din București, Alexandra Iancu, prodecanul Oana Valentina Suciu, directorul Institutului de Studii Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, Cătălin Avramescu, Dr. Vlad Bedros de la Institutul Naţional de Istoria Artei al Academiei Române, Dragoş Mateescu, cercetător și director în cadrul Institutului Diplomatic Român, jurnalistul Avedis Hadjian, experţi din Republica Armenia, România și Republica Moldova.

În cadrul secțiunilor simpozionului, au fost abordate subiecte ce țin de provocările și manifestările identității armene în Armenia și diaspora, prezența spirituală și culturală armeană în România, strategia modernă a politicii externe a Armeniei, relațiile cu alte state din regiune, provocările de securitate existente în Caucazul de Sud și modalitățile de soluționare a acestora.

La simpozion au fost prezenți reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat în România, ai cercurilor academice din România și studenți români.

În ajunul evenimentului, organizatorii și participanții la simpozion au vizitat Ambasada Republicii Armenia în România pentru a-i saluta pe experții invitați din Armenia pentru a susține prelegeri la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, dar și studenții români, care s-au întors recent dintr-o călătorie de studii în Armenia.

din comunicatul romania.mfa.am/ro

One Response to La Universitatea din București a avut loc un simpozion internațional, de o zi, intitulat „Armenia la răscruce”

  1. Garabet Haciaturian April 29, 2024 at 8:33 am

    Am aflat de acest simpozion “post factum”