Redactor

CALENDARUL zilei de 29 februarie

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Anul 2024 este un an bisect și conform calendarului apare și ziua de 29 februarie. Este evident că și în această zi s-au născut și au murit oameni. Cum am în pregătire “Calendarul armenilor mai mult sau mai puțin cunoscuți” vă prezint în avanpremieră personalitățile armene ale zilei. Cutuma ne spune că armenii aniversează sau comemorează în ceilalți ani ziua de 29 februarie pe 1 martie.

Tumanyan Mikael (29.02.1886 – 24.07.1950)

S-a născut pe 29 februarie 1886 la Belogorsk (Rusia) Mikael Galusti  Tumanyan, botanist,academician. În anul 1944 a  organizat Institutul de Agricultură al Armeniei. A decedat pe 24 iulie 1950 la Erevan.

Mikael Galusti Tumanyan s-a născut pe 29 februarie 1886 în Karasubazar, (azi Belogorsk, Rusia), în familia unui profesor. A absolvit Gimnaziul la Erevan în anul 1905, Facultatea de Științe a Universității din Moscova în 1911, Institutul Agricol din Moscova (azi Academia Agricolă Timiryazev) în 1914. Între anii 1915-1923  Tumanyan a lucrat ca agricultor mai întâi în Zangezur, apoi în sistemul colectivizat agricol.

Mikael Tumanyan din anul 1924 predă la Universitatea de Stat din Armenia, unde, până în 1930, a lucrat ca șef al „Departamentului de agricultură privată”.
Tumanyan a fost primul care a descoperit și studiat zone vaste de grâu sălbatic cu o mare diversitate botanică în Armenia în perioada 1925-1930. El a fost primul care a găsit și descris tipul caucazian de grâu sălbatic cu două frunze (Tr. Araraticum sau Tг. Montanum).

De asemenea, a descris o nouă specie de grâu sălbatic, numindu-l Tr. Urartu Thum și câteva zeci de soiuri noi.  În cursul unor cercetări amănunțite, Tumanyan, pentru prima dată în Uniunea Sovietică, a descoperit grâul spelt, tot un grâu cultivat, care a fost recunoscut în știință ca o nouă specie.

Tumanyan a cercetat flora cultivată a Armeniei în general, dar piatra de temelie a cercetării sale poate fi considerată a fi cercetările efectuate în special în direcția studierii grâului, ale căror rezultate au fost scrise în mai multe studii de specialitate.  Pe baza studiilor sale, au fost îmbunătățite soiurile antice locale de grâu distribuite pe scară largă în Ținuturile Armenești (Spitakahat, Galgalos, Karmir Kondik, Karmir Sulfhat) și altele.
În anul 1930, Institutul Agricol Armean a fost organizat pe baza Facultății de Agricultură a Universității de Stat din Erevan, unde M.  Tumanyan a condus cu succes „Catedra de ameliorare a plantelor” până în anul 1949. Alături de activitatea educațională, a desfășurat și lucrări de cercetare științifică în cadrul departamentului sus-menționat.
M.  Tumanyan între anii 1934-1935 a condus lucrările expediţiei de studiere a agriculturii bazinului Sevan.  În anul 1935 M.  Tumanyan a primit titlul de figură onorată a științei, iar  în anul 1937 a primit titlul științific de doctor în științe agricole. În anul 1939 M.  Tumanyan a primit titlul științific de profesor. În anul 1943 M.  Tumanyan a devenit academician al Academiei de Științe a URSS,iar între anii 1943-1948. a ocupat funcția de academician-secretar al Departamentului de Științe Agricole a RSSArmenia.
În anul 1943  M. Tumanyan a fost numit director al Institutului de Cercetări Agricole al Academiei de Științe RSS Armenia, organizat din inițiativa sa. Sub conducerea sa în 1944-1950 s-a realizat o muncă fructuoasă au fost efectuate numeroase studii în direcția formării și protecției plantelor, selecției și ameliorării semințelor, agrochimie și agrotehnică.
Tumanyan a studiat formarea, biocenoza plantelor de câmp și a descoperit modelele dezvoltării lor ontogenetice.  Are la activ aproximativ 50 de lucrări științifice.
M.  Tumanyan a fost, de asemenea, o figură publică activă. Între anii 1930-1947, a fost deputat al Consiliului Politic de la Erevan, în 1935-1937, membru al Comitetului Executiv Central al Federației Transcaucaziene, în 1944-1947, vicepreședinte al Prezidiului Consiliului Suprem al URSS , în 1947-1950, deputat al Comitetului Central al URSS, membru al multor consilii științifice etc. Pentru munca sa fructuoasă M.  Tumanyan a fost premiat în 1935 cu Medalia de Onoare și în 1943 cu Ordinul Steagul Roșu al Muncii. Școala tehnică în domeniu din Gyumri a purtat numele său. A decedat pe 24 iulie 1950 la Erevan.

Hrahan Hrant (29.02.1892 – 16.04.1988)

S-a născut pe 29 februarie 1892 la Adapazar (Turcia), Hrant Hrahan (Hrant Khachiki Nazaryan) , scriitor, profesor, traducător, romancier, dramaturg armean.

Și-a făcut studiile primare la Colegiul Rubinian din localitatea sa natală și la Liceul Național Central din Istanbul. În timpul Marelui Genocid din 1915, s-a refugiat în orașul Kyotahia (Brusa vilayet). În anii 1918-1919, a predat la școala armeană din același oraș. Între anii 1919 – 1921 a lucrat la şcoala armeană din Eskişehir. Apoi s-a mutat în Bulgaria și a lucrat într-o companie de producție din Plovdiv. A fost membru al filialei bulgare a Comitetului armean de ajutorare (HOC). A emigrat în Armenia în 1946.

Lucrările lui Hrant înfățișează în principal ororile Marelui Genocid , pe care autorul le-a trăit personal. A decedat pe 16 aprilie 1988 la Erevan.

Toranyan Toros (29.02.1928 – 3.06.2021)

S-a născut pe 29 februarie 1928 la Alep (Siria) Toros Khacheri Toranyan , scriitor , publicist, romancier, persoană publică, medic.

Părinții săi, Khacher și Varduhi, s-au născut în satul Chipin din Aintap , Armenia Ciliciană. Tatăl știa limba armeană, în timp ce mama a crescut într-o familie kurdă în copilărie și nu a stăpânit limba maternă. Tatăl său a murit când Toros Toranyan avea doi ani, așa că limba familiei era turcă . Până la vârsta de cinci ani, Toros vorbea turcă și a învățat limba armeană la grădiniță . A studiat la Gulbenkian School din Alep. A urmat și studii medicale.

A scris mai multe romane și articole. A primit în anul 2012 Medalia Movses Khorenatsi ( Premiul de Stat al Armeniei). A decedat pe 3 iunie 2021 la Erevan.

Kirakosyan Grigor (29.02.1936 – 4.07.2020)

S-a născut pe 29 februarie 1936 la Ashnak (Armenia) Grigor Yeghishi Kirakosyan, economist, profesor.

În anul 1953 a absolvit liceul din Ashnak. În anul 1965 a absolvit Facultatea de Economie a Universității de Stat din Erevan . În anul 1991, a obținut titlul de profesor .

Între anii 1989-1991 a fost Șeful Departamentului de Economie Politică a Institutului de Economie Națională din Erevan, prorector între anii 1991 și 1993 și rector între anii 1993-1999.

Între anii 1999-2006 a fost rectorul Institutului Economic de Stat din Erevan.

A fost președintele Uniunii Economiștilor din Armenia.

Autor a peste 120 de lucrări științifice publicate, inclusiv 18 monografii, cărți în coautor, dicționar economic, manuale educaționale.

A fost recompesat cu Medalia „Pentru slujirea Patriei” gradul I (2011); Medalia Anania Shirakatsi (2000); Medalia comemorativă a prim-ministrului Armeniei (2010); Medalia de aur a Ministerului Educației și Științei a Armeniei (2005); Medalia Poliției Armeniei „Pentru consolidarea cooperării” (2005).

A decedat pe 4 iulie 2020 la Erevan.

Janibekyan Arthur (29.02.1976)

Arthur Otari Janibekyan s-a născut pe 29 februarie 1976 la Erevan .

A absolvit școala specială de fizică și matematică Artashes Shahinyan de pe lângă Universitatea de Stat din Erevan. A studiat la Universitatea de Stat din Erevan (Facultatea de Cibernetică Economică). Este un cunoscut producător de televiziune, manager media.  Fondator și producător șef al Comedy Club Production .

Nanushyan Rafael (17.01.1924 – 29.02.1976)

S-a născut pe 17 ianuarie 1924 la Alastan (Georgia) Rafael Poghosi Nanushyan , caricaturist, pictor armean.

 În  anul 1942 a absolvit liceul din Akhalkalaki și s-a oferit voluntar să se alăture Armatei Roșii.

A început să lupte în Caucazul de Nord și a ajuns cu armata sovietică până la Berlin. După marea victorie, Rafael a servit în armata sovietică timp de doi ani, în anul 1947 a fost trecut în rezervă, iar chiar în primul an a intrat în departamentul de grafică al Institutului de Artă și Teatru din Erevan , pe care l-a absolvit în 1953. În 1949 studentul Rafael a participat la expoziția republicană. Opera sa de diplomă, seria de pictură „Pagini din Marele Război Patriotic” (1953) a fost foarte apreciată de artiștii generației sale și i-au garantat lui Rafael acceptarea în rândurile Uniunii Artiștilor din URSS. Posterul „Pace mondială” al lui Nanushyan a primit o diplomă la Expoziția Internațională de la Berlin în 1961.   A devenit un binecunoscut caricaturist și pictor. Unele dintre lucrările lui Rafael Nanushyan sunt păstrate în Galeria Națională a Armeniei. Nanushyan a fost distins cu diferite medalii. A decedat pe 29 februarie 1976 la Erevan.

Gabriel Antonie LAZAROVICI