Edvard Jeamgocian

La desparțirea de Lanis …

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

          Ziarul Ararat a anunțat acum câteva zile trecerea în neființă al lui Lanis Anton Șahazizian. Anunțul era însoțit de o scurtă schiță biografică, oferită de familie. La aceasta, recomandăm celor interesați scrierea autobiografică Amintiri necenzurate, publicată în anul 2002 de editura Ararat.

          Cu certitudine  comunitatea de azi, majoritatea ei din București, din România, nu l-a cunoscut pe Lanis, nu i-a cunoscut familia, rădăcinile, lucru ce reiese din cele două like-uri ale postării și cele trei de pe facebook, mai mult luări de cunoștință. Puțini din generația de azi își mai amintesc că Lanis a fost unul dintre aceia care atunci când, după revoluție, începea să apară seria nouă a ziarului Ararat, a pus umărul pentru succesul revistei, contribuind cu articole apreciate de cititorii de atunci, interesați de trecutul de aur al comunității. Lanis nu a scris mult, dar ceea ce a scris a scris cu suflet, documentat, despre familia sa, despre tatăl său, despre oamenii pe care i-a cunoscut. Stăpânea bine limba armeană vorbită dar nu frecventase școala armeană și nu cunoștea buchiile mesrobiene, lucru ce nu l-a împiedicat să fie armean-armean, legat sufletește de Armenia, de comunitatea armeană din România.

          Lanis Anton Șahazizian a făcut parte dintr-o familie de patrioți care a luptat pentru Armenia, pentru independența ei, pentru drepturile poporului armean, familie care, după ce s-a stabilit în România, a pus bazele comunității armene bucureștene de la începutul secolului XX. Familiile Șahazizian-Tulbentcian, din care s-a născut Lanis, au fost familii elevate, adânc implicate în viața comunității, repectate de comunitate.

          Cititori, câți armeni cunoașteți ale căror nașteri și decese au fost anunțate în paginilie periodicului Ararat ? Credem că Lanis este unicul romanahay care deține acest privilegiu, ambele anunțuri, la distanță de 85 de ani, fiind prezentate de cel mai răspândit periodic armenesc din România.
Noi am întreținut o strânsă corespondență cu Lanis, ultimul nostru e-mail, datat 25 decembrie 2023, nu a primit însă răspuns, datorat, probabil, motivelor de sănătate. Cu toate aceastea, doresc să redau aici ultima frază a acelui ultim e-mail: Știu proverbul care zice că ochii care nu se văd se uită, dar să știi că legăturile sufletești sădite în tinerețe sunt mai puternice decat văzutul.

          Pentru a-l cunoște pe Lanis Anton Șahazizian, trebuie să-i cunoaștem familia, de aceea vom oferim câteva date despre înaintașii lui. Pe linie maternă, bunicul Anton Tulbentcian, de la care și-a moștenit Lanis numele, a fost membru al grupului de revoluționari care a luat parte, în 1896, la ocuparea Băncii Otomane din Constantinopol, iar după stabilirea în București a fost lider al comunității și a redeschis, în 1906, Școala Armeană din Capitală. Bunica Eftique a fost președinta Crucii Roșii Armene din București, iar fratele ei, doctorul Kricor Sayan, care a studiat medicina în București, a fost revoluționar, membru al partidului Tașnagțutiun, și a participat în 1906 la atentantul la viața Sultanului Abdul Hamid  din parcul Yîldîz ; a fost delegatul Armeniei la Conferința de Pace de la Paris din anul 1919.

          Pe linie paternă, întreaga familie Șahazizian a pierit la masacre, supraviețuind numai Levon, tatăl lui Lanis. Levon Lanis Șahazizian a fost scriitor, poet, jurnalist, a redactat ziarul Șepor-Goarna, primul ziar de limbă armeană din România, dar și ziarul biligv român-armean Ecoul Armeniei care a avut o societate culturală cu același nume, dotată cu sală de lectură și bibliotecă; a fost apropiat de profesorii Siruni și Iorga. Vom prezenta câteva date suplimentare, mai puțin cunoscute, pe care i le-am transmis de-a lungul anilor, prin e-mail, lui Lanis.

          e-mail datat 17 aprilie 2019

Logodna părinților tăi dată, în general, mai puțin cunoscută decât căsătoria.

          e-mail datat 19 iunie 2019

Am întâlnit în multe ziare numele tatălui tău și, când le voi revizui, ți le voi trimite. Eu nu ți-am cunoscut tatăl dar vreau să știi că a fost o personalitate a comunitații, ne-apreciată la nivelul la care trebuia, la care merita. Prietenul meu, istoricul Suren Kolangian mi-a vorbit la superlativ despre el. Din păcate, generația veche s-a stins și nu au mai rămas oameni care să știe sau măcar să le pese de oamenii care au făcut ceva pentru armenii din România. Tot referitor la tatăl tău, atunci când s-a aflat la Odesa, avea cu el literele armenești, și le-a vândut sau a vrut să le vândă, unei redacții pentru tipărirea, acolo, a unui ziar armenesc (cum dau de nota din ziar ți-o trimit).

          e-mail datat 5 septembrie 2019

Am găsit o notă în ziarul armenesc Arev care apărea în Egipt, care arată numirea lui Levon Lanis, în februarie 1917, înainte de crearea primei Republici Armene, într-o funcție semi-oficială. Iată nota în traducere: Comitetul de conducere al Armeniei și Societatea ei de Ajutorare, l-au delegat pe Levon Lanis Șahazizian să fie reprezentantul lor, temporar, în Erzerum și să facă parte din Comitetul Armean Local, aflat sub președinția Arhimandritului Zaven. Dacă tatăl tău ar fi rămas în Armenia probabil că ar fi ocupat o funcție în Guvernul Armeniei.

          e-mailul datat 19 iulie 2019

Un răvaș la adresa lui Levon Lanis (Nor Arsaluys 1924), cu traducere aproximativă. Se pare că tatăl tău era om vesel.

Vino fată și dansează
La ultimul de gâtu-mi agață
Zarurile acuma’s șase-șase
Ghinionul meu dans pereche

          e-mailul datat 11 martie 2011

Am găsit două numere din revista lunară Abaraj (Faleza) care a apărut în Amassia în anul 1911 (tipografia era în Mazvan), care menționează ca redactor pe Levon Lanis Sahazizian.

          e-mailul datat 5 august 2021

Uite Lanis, am găsit un volumaș de poezii scrise de tatăl tău în anul 1910, în Sepastia (tipărit în 1912).

O ultimă notă. Conform scrierilor lui Lanis fiul, pseudonimul tatălui derivă din inițialele lui și a fraților lui care au pierit la genocid – LevonAvesisNunușI(intercalat penru rezonanță) Sirvart, totuși el a semnat cu acest pseudonim cel puțin din anul 1911.

          Lanis fiul, și-a îndeplinit pe deplin datoria față de tatăl său nu doar prin scrierile în paginile ziarului Ararat. În anul 2016, el a retipărit în Toronto volumul Mer Djampan (Calea noastră), volum publicat în anul 1938 în București.

          Prin această scriere noi am dorit să ne aducem omagiul de respect prietenului nostru Lanis, dar și nobilei sale familii, să le mulțumim pentru aportul adus nației armene, înfloririi comunității armene din România.

Dumnezeu să te odihnească în pace, Lanis.

Edvard JEAMGOCIAN

One Response to La desparțirea de Lanis …

  1. Alice Sahazizian April 20, 2024 at 4:02 pm

    Thank you so much for this article! I cannot read Romanian but google translate helped me. My father loved and spoke about Ararat newspaper a lot. Every time an article came out he was very proud. He was a Mechanical Engineer but his passion like his father was writing! He was proud of his father’s legacy and wanted to keep his spirit alive by his many articles he contributed.
    Edvard thank you on behalf of my brother and I and our extended family. This article made me smile and bring tears to me. Rest in peace daddy!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *