Shushanik Burla, un psihiatru de succes, de origine armeană, care locuiește în Cernăuți

La o cafea cu Elena

Dragi colegi, vă invit la o conversație cu un psihiatru, directorul primului departament al Spitalului Regional de Psihiatrie din Cernăuți, doamna Shushanik Sargysivna Burla, care, combinând modelul de viață armenesc și ucrainean, trăiește cu ușurință și cu plăcere, adună prieteni și colegi în jurul dumneaei și le oferă căldură. De medici ca doamna Shushanik are nevoie acum sistemul nostru.

– Te-ai născut și ai trăit în Erevan, capitala Armeniei, până la vârsta de 10 ani. Care au fost primele tale impresii despre Ucraina?

– Da, m-am născut în Erevan, dar am vizitat frecvent Ucraina încă de copil. Bunicii mei locuiau în Brody (districtul Liov). Povestea despre modul în care s-au mutat în Ucraina rămâne un mister pentru mine, dar așa s-a întâmplat. Îmi amintesc bine cum mama și cu mine îi vizitam în timpul vacanței de vară. Bunicul meu era cizmar și, când aveam cinci ani, tata s-a alăturat afacerii familiei și a început să vină frecvent în Ucraina mult mai frecvent. Deja după nașterea surorii mele mai mici, părinții mei s-au mutat în Brody. Ca să fiu sinceră, mi-a fost puțin frică. S-au mutat în timpul verii, aveam zece ani și trebuia să intru în clasa a patra. Începusem să învățăm literele rusești la școală și nu vorbeam bine rusa. Toată vara, plimbându-mă cu rudele mele prin oraș, am citit inscripțiile: “Produse”, “Pâine”… și, treptat, am învățat limba. În ajunul zilei de 1 septembrie, când părinții mei m-au înscris la școală, s-a dovedit că cunoștințele mele lingvistice erau suficiente pentru a-mi continua studiile în clasa a patra. Așadar, fără a lipsi niciun an, am devenit școlăriță în Ucraina. Dar bunicul și tata nu locuiau în același oraș. Familia noastră s-a mutat la Cernăuți, unde am mers în clasa a cincea, în 1988. Anii au trecut, bunicul și bunica s-au întors în Armenia, iar familia noastră a rămas la Cernăuți permanent. Acum spun mereu că sunt bucovineancă ca naționalitate. În general, transformarea unei mici armence într-o bucovineancă a fost ușoară. Am o mare parte a familiei care a rămas în Armenia, cu care păstrez legătura.

– Armenia este o țară cu o istorie îndelungată și cu tradiții culturale bogate. Susții tradițiile armenești în familie?

– Cei patru stâlpi pe care se construiește societatea armenească sunt legăturile familiale puternice, ospitalitatea, cadre clare și stricte și norme de comportament și conservare a tradițiilor poporului nostru, oriunde ne-am afla. Mi-am clădit familia pe acești stâlpi. Părinții mei visau să mă căsătoresc cu un armean, dar mie mi-a plăcut un ucrainean, mai degrabă spus un bucovinean. Tatii i-a plăcut alegerea mea, căci ginerele său are caracter similar lui – calm și așezat (zâmbește). Cultura armenilor este diferită de cea a ucrainenilor, avem mentalități complet diferite. Armenii au mai multe cadre și restricții, o educație mai strictă. Dacă vorbim despre femeie, cea care păstrează inima familiei, atunci sunt femeie armeancă 100%. Sunt dedicată familiei, copiilor, casei, soțului. Femeile ucrainence sunt mai democratice în aceste chestiuni. Tata a fost fondatorul comunității armenești în Cernăuți. Odată, de ziua orașului, am reprezentat cultura armeană – am cântat un cântec foarte frumos despre Armenia. Mama se asigură că limba armeană este mereu vorbită acasă. Copiii mei nu vorbesc armenește, deși înțeleg bine. Cred că, dacă este necesar, se vor revanșa la acest capitol. Chiar și soțul meu înțelege anumite fraze. Încercăm să păstrăm tradițiile culinare armenești, mama gătește frecvent feluri delicioase din bucătăria națională. O altă caracteristică a armenilor este aceea că masa nu e gustoasă doar în familie. Casa trebuie să fie plină de oaspeți, iar masa trebuie să fie veselă și zgomotoasă: abia atunci gustul mâncărurilor este complet diferit.

– Ai nume deosebite, neobișnuite pentru ucraineni. Au fost povești nostime legate de acest lucru?

– Când ne-am mutat în Ucraina, eram foarte complexată de numele meu. Imaginează-ți o fetiță care pătrunde într-un mediu complet noi, iar, când este întrebată cum se numește, oamenii auzeau cuvântul “Shushanik”, greu de pronunțat. Copiii și adulții mă întrebau frecvent: ”E numele tău sau o poreclă?” Cât de tare mă supăram! Dar, în timp, insultele copilărești au trecut și am început să accept cu calm faptul că numele meu nu e comun. Câte variații pe temă dată nu mi-a fost dat să aud la adresa numelui meu! Au fost Shakira Sargysivna și Shushanik Sorgazovna, dar favoritul meu este Șinșila Sargysivna. Acum îmi provoacă zâmbete, iar amintirea experienței din copilărie m-au determinat să aleg numele celor două fiice, care sunt utilizate pretutindeni. Mai oprit la unele mai tradiționale – Elisabeta și Victoria, în onoarea celor două regine din Anglia.

– Se spune că un medic este persoana pe care se proiectează toate speranțele atunci când ești bolnav, iar toată lumea este fericită dacă e sănătoasă. Cum ai devenit medic? Este ușor să fii medic, în general, și medic psihiatru, în particular?

– În clasa a 11-a, am câștigat al doilea loc la olimpiada republicană de matematică, care mi-a oferit automat dreptul de a intra la facultatea de economie a oricărei universități din Ucraina, fără examen. Pentru mulți ani, am visat să studiez în clădirea care, cândva, a fost reședința Mitropoliei Bucovinei și a Dalmației. Când a venit momentul de a depune documentele, s-a dovedit că Facultatea de Economie se afla într-un loc diferit. A fost foarte dezamăgitor și nici nu mi-au plăcut membrii comisiei de admitere. Eu sunt o persoană emotivă și acest lucru a fost suficient să renunț la ideea de a studia la o universitate națională. Pe neașteptate pentru mine și pentru familia mea, în ultima zi de acceptare a documentelor, am decis să dau examen la facultatea de medicină. De ce medicina? Cea mai bună prietenă a mea alesese acest domeniu. Din momentul absolvirii școlii cu medalia de aur, nu am trecut niciun examen de admitere, a trebuit doar să particip la interviul pentru care tot prietena mea m-a pregătit – o zi și jumătate și o noapte. Astfel, dintr-o decizie de moment, am devenit primul medic din familie.

După primul curs, a început practica sanitară la departamenul de psihiatrie somatică a spitalului regional de psihiatrie. Acolo era o fată, Oksana, care era tratată pentru depresie post-partum și se temea chiar și de tensiometrul cu care i se măsura tensiunea arterială. Refuza hrana, tremura ca un șoarece într-un colț, îi era frică de tot. Am abordat-o și m-am oferit să discut cu ea. După zece minute, deja vorbeam. A fost impresionant. Chiar și acum, când îmi amintesc, mă cutremur. Practica noastră se apropia de final, însă, văzând că am luat legătura cu pacientul și existau speranțe de recuperare, mi s-a cerut să vin din nou. Astfel, involuntar, această Oksana a devenit motivația pentru a înțelege că psihiatria este vocația mea. Profesorii mei m-au ajutat mult să conștientizez corectitudinea alegerii mele. Aceștia sunt Kateryna Serhiivna Frolova, psihiatru pediatric, o prietenă apropiată a mamei mele, căreia am vrut mereu să-i semăn, și Anna Pylypivna Kasko, medicul-șef de la interne. Și-a iubit specialitatea atât de mult, era atât de bună în prezentarea cunoștințelor, încât dragostea ei pentru psihiatrie a fost transmisă și nouă, studenților ei. Fotografia Annei Pilipivna se află mereu pe biroul meu.

Ca orice altă specialitate medicală, psihiatria nu este ușoară. Cel mai dificil lucru este să explici pacientului că este bolnav și că are nevoie de ajutor. Deseori, rezultatul muncii noastre depinde de abilitatea de a ajunge la pacient. Dar, atunci când totul are succes și vezi dinamica pozitivă, acest lucru oferă inspirație și completă înțelegere că schimbarea meseriei de la economie la medicină a fost integral corectă.

– Când tratezi sufletele pacienților, trebuie să fii în armonie cu tine însuți. Dragă Shushanik, împărtășește-ne rețeta ta pentru a preveni surmenajul profesional.

– Surmenajul profesional este o problemă foarte urgentă. Pentru a ne proteja de surmenajul psihologic pe care pacienții și rudele lor încearcă să ni-l așeze pe umeri, vă sfătuiesc să nu vă lăsați copleșiți. După ce plecați de la muncă, lăsați totul la ușă și nu duceți acasă (deși eu nu reușește mereu să facă acest lucru). Dar eu am două antidepresive, pe fiicele mele, și mă recuperez rapid.

– Ești membră a clubului femeilor ”Femei de succes din Cernăuți” și ai participat la competiția orășenească ”Femei de succes din Cernăuți”. Povestește-ne despre participarea ta la competiție și despre activitățile clubului.

– Am devenit participantă la competiția ”Femei de succes din Cernăuți” în anul 2008. A fost un an internațional și fiecare dintre noi și-a reprezentat cultura. Am câștigat trei nominalizări. Îmi amintesc mereu cu plăcere de perioada de pregătire și de competiția în sine. Am fost invitată să particip când eram în concediul de maternitate. Acestea au fost culorile care mi-au colorat într-un fel rutina familială, gri a acestei perioade din viața fiecărei femei. Ca urmare, participantele la competiție au devenit membre ale clubului ”Femei de succes din Cernăuți”. Îmi plac mult membrele clubului. Sunt femei deosebite, doamne cu multe fațete, mereu prietenoase, se ajută reciproc și fac multe activități bune și nobile. Din păcate, nu pot participa activ acum la activitățile clubului căci familia și copiii îmi ocupă mult timp. Dar încerc mereu să sprijin proiectele lor de caritate.

– Cu cât părinții sunt mai stricți, cu atât copiii au mai mult succes. Ești mama a două fiice fermecătoare. Dezvăluie-ne propriile tale reguli pentru creșterea copiilor.

– Sunt o mamă foarte strictă, uneori vreau să fiu mai puțin strictă. Sunt strictă, după cum părinții au fost stricți cu mine. Trebuie să respecte adulții care iau decizii, iar copiii trebuie să le accepte, indiferent dacă le place sau nu. Nu se află la vârsta la care pot decide pentru sine. Poate de aceea fiicele mele au oarecare succes. Lisa are 11 ani, iar Vika are 9 ani și sunt modele la agenția ”Pas cu pas”, iau parte la spectacole și pozează pentru concursuri de frumusețe, precum ”Lumea în miniatură a frumuseții Bucovinei” și ”Lumea în miniatură a frumuseții Ucrainei”. De asemenea, Lisa dansează, iar Vika face gimnastică, ambele au rezultate foarte bune. Pentru moment, Lisa dorește să urmeze medicina. Victoria este o domnișoară foarte emotivă și își schimbă zilnic părerea despre viitor. Eu și soțul meu le sprijinim alegerile.

– Ești faimoasă printre colegii tăi pentru simțul umorului, iar în studenției erai membră a echipei de colegi KVN. Acum, de 1 aprilie, spune-ne gluma ta preferată.

– Nu voi fi originală și vă voi spune o glumă despre radio Erevan.

Cineva întreabă: ”Care sunt locurile celebre ale Armeniei?”. 

Răspunsul este: “Piramida lui Keops”. 

“Dar este în Egipt?”. 

“Ce-i drept, Armenia este o țară mică. Las-o să rămână în Egipt! “

Interviu realizat de Olena BESEDINSKA, președinta Asociației Bucovina Medicală din Cernăuți

Fotografii ale doamnei doctor Burla

Din Ziarul Asociației Bucovina Medicală – cotidian al comunității medicale a regiunii

by Redactor