BEDROS HORASANGIAN : Prietenii români ai armenilor lui Karen Sebesi

Au și cărțile destinul lor. Ca și oamenii. Mai bun sau mai rău. Sau deloc. Unele cărți devin faimoase, altele nu, după voia sorților și acel khâsmet ( soartă, destin fatalitate) care a avut sens pentru toate popoarele de pe conturul Mediteranei. Era folosit și în România pe vremea când marele Caragiale frământa limba română și surâdea înțelegător la utilizatorii ei. Eu vă iubesc, mă!, mărturisea el, om vesel și cu chef, nu doar cu mari exigențe pentru gramatica limbii române. Mereu îl bârâia la cap pe amicul Vartan Mestugean, un jurnalist armean care lucra la Universul unde Nenea Iancu trimitea articole de la Berlin, nu care cumva să scape vreo virgulă, vreo eroare. Alte vremuri. Și pentru scris, și pentru prieteneală.
Ce mai tura vura, vorba lungă sărăcia omului – nu știu cum ar suna și pe maghiarește – Karen Sebesi, un jurnalist clujean (n.1 ianuarie 1965, mama armeancă, tata ungur, studii de actorie la Tg. Mureș etc) cu bogată experiență profesională Radio-TVR Cluj și TVR3 ne propune o carte cu un subiect melancolic – amintirist. Nu e nici studiu istoric, nici literatură, cu atât mai puțin filosofie. Este o carte despre prietenie și prieteni. Și armeni. Oricum am suci lucrurile. Într-o lume în care toată lumea se i-a de gât cu oricine și Huoooo! sau Jos! se aude mai des decât un salut amical Servus…cum spuneau ardelenii dincolo de etnie, Karen Sebesi ne propune un break. O pauză. Pentru taclale și taifas, cuvinte turcești la obârșie, dar care un primit în creuzetul – mojar să fie? – generos al limbii române o încărcătură melancolică și metafizică greu de explicat vorbitorilor de OK și Thank you . Și nu mai adaug cele două înjurături – f. scurte englezești, utilizate azi în exces și care au înlocuit sănătoasa trimitere la origine folosită cu năduf de înaintașii noștri. Justificarea lui Alexandru Paleologu – care a locuit pe Strada Armenească, ceea ce-l califică să fie pomenit și de armeni – despre sudalma noastră strămoșească foarte simplu, la concret așa:”Trimiterea la origine este o șansă acordată preopinentului de a reveni într-o formă îmbunătățită!” De ce nu s-ar profita de cât mai multă lume? Ce face Karen Sebesi? Adună mărturii de la unul altul, români sadea, get beget, care au avut de-a face cu armeni sau Armenia – ce a mai rămas din ea, s-avem pardon, dincolo de ploaia de morminte, biserici și khachkar-uri ( cruci de piatră, un fel de troițe ca să fie mai pe înțelesul nostru ) risipite pe un areal cu granițe fluide – și încearcă să contureze profilul unei națiuni. Neam, etnie, popor. Cine au fost. Cine sunt. Armenii. Și nu armeni de oriunde și nicăieri, ci din România. Din Transilvania, mai exact. Ce or fi armenii ăștia pe care-i găsești peste tot ? Ei sunt și pe unde nu mai sunt.

Bref „Armenii, prietenii mei” ( Editura Ararat, 2024), volum blindat cu o Prefață – „Prietenii noștri – o a doua carte de identitate a armenilor” semnată de Întâistătătorul Uniunii Armenilor din România, cunoscutul și apreciatul scriitor, bașca fost ministru, senator, prof universitar, matematician, economist, comentator politic, virilă prezență TV, nu mai puțin și publicist și poet, dar ce nu este veșnic zâmbărețul zodia leului Varujan Vosganian și o Postfață pur și simplu asumată generos de onor deputat Varujan Nr.2 Pambuccian ( ne-a dat gata cu aprecierea la adresa actualului op, o celebrare a spiritului uman, a rezilienței și bogăției culturale, asta cu reziliența ne dă mereu o stare de bine, ceea ce ne face mintenaș visători și piepturile noastre se arcuiesc) este un mix publicistic. Cu variate mărturii, impresii de călătorie, de lectură, divagații istorice, politice, culturale, amintiri diverse, inserturi jurnalistice a unor manifestări armenești consumate în multiculturalul Cluj și Ardealul în care armenii s-au așezat de secole. Alcătuind nu șapte burguri ca etnicii germani, ci așezându-se pe la Gherla, Dumbrăveni, Gheorgheni și Frumoasa, unde în perioada interbelică a funcționat și o tipografie sub entuziasmele eruditului Părinte Bodurian. Lista celor pe care Karen Sebesi îi scoate la rampă nu ar fi prea lungă. Să-i amintim pe toți, în ordinea intrării pe scena cărții. Nu avea cum să nu fie primul Nicolae Iorga, marele nostru istoric și bun prieten/admirator al armenilor, el încurajând pe tânărul orientalist H. Dj. Siruni – bun cunoscător al unor limbi orientale puțin ventilate în România – să scociorească prin vechi scrieri date concrete despre istoria românilor. Urmează Pr. Prof. Univ. dr. Ioan Chirilă, cu un consistent și erudit studiu „Armenia – loc al sălășluirii arcei izbăvitoare” – Noe ăsta putea să găsească alt loc mai primitor decât un vârf de munte – flancat de un alt universitar clujean de marcă, Acad. Ioan Aurel Pop, onor președintele Academiei Române, titlu consemnat – am surâs mânzește – atât la începutul cât și la sfârșitul unei glose cordial amicale aduse unui coleg de breaslă cu Varujan Vosganian. Poeta și profesoara de la Babeș Bolyai, Ruxandra Cesereanu este și ea prezentă cu un text mai tra-la-la Taxiul Armenian , un sui generis road-story, care îmbină elemente din istoria și geografia culturală a armenilor – mănăstirile Ghegard, Haghpat și personalități de talia lui Paradjanov, Sayat Nova cu impresii dintr-o călătorie poetică întreprinsă în 2012. Nu avem cum să nu profităm de gestul profei de la Cluj care a inițiat un curs despre Franz Werfel și a provocat o mulțime de studenți să-și exprime opinii despre un subiect – dramatic! – despre care se vorbește/știe prea puțin în lume. Așteptăm un volum cu toate aceste excelente introspecții personale ale studenților clujeni. Pe fondul unui – să nu spunem generalizat…– dezinteres ( nobody cares) minat de meschine interese geostrategice ale lumii civilizate. Despre ce e vorba? Ioana Cosman, istoric și cercetător, semnează „Armenia – inima măcinată a Caucazului” o mărturie după o vizită în Armenia, unde nu știu dacă a ajuns și Maria Golban Șomlea –interpretă de muzică populară și specialistă în comunicare interculturală, mă rog, formulările acestea mă fac visător…))) – care scrie foarte frumos și miezos despre taraz-ul, element identitar armenesc. Iată că taraz, maraz poți învăța câte ceva și când ai impresia că le știi pe toate. O prezentare a portului național armenesc, cu multe detalii și povești despre vestimentație și care ar merita o dezvoltare ulterioară. Florin Estefan , Director General al Operei Naționale Române din Cluj, îl evocă pe marele cântăreț de operă care a fost David Ohanesian rămas în conștiința posterității mai ales prin interpretarea rolului titular din Oedip-ul enescian. ( De George Enescu e vorba, să nu se iște confuzii, mai ales că armenii au bunul obicei să-i asimileze pe toți cei care au numele terminat în -ian. Se pot produce și confuzii, Radulian, Tertulian, Radian, sunt nume evreiești, de exemplu.Un text închis la toți nasturii „Armenia. Perspective geopolitice semnează politologul Florin-Vasile Șomlea (o fi neam cu…) chiar dacă se pot deschide paranteze interpretative. Urmează o juma de duzină – tata Ovanez /Ion folosea termenul, acum aș zice că ar proveni de la francezul douze/doisprezece, ca și pol, „M-a costat doi poli toată tevatura”, ca și căprărie –„Am așezat lucrurile pe căprării…”etc, iată cum cuvintele apar și dispar dintr-o limbă, precum și popoarele, unele da – etruscii etc. altele – armenii etc. ba- de artiști și scriitori care își aduc obolul. Cosmin Rafael Bălean, instrumentist la Filarmonica Banatul din Timișoara ne relevă, cu emoție o nostalgică poveste despre cum „M-a răpit duduk-ul…” și cum s-a înființat o filială a Uniunii Armenilor la Timișoara din nimic. Cum nu mă dau în vânt după duduk, am apreciat însă în grad înalt povestea lui și, tot cu o vorbă a tati, dau un șpriț cu prima ocazie dudukciului timișorean. Poetul Adrian Popescu – „Armenii, prietenii mei”, o mărturie care dă și titlul volumului și pomenind de mai la deal semnatul mă face să-mi aduc aminte de anii 90. Ca și poetul, prozator, diplomat, cum e prezentat Horia Bădescu „Arcadia prieteniei”, ce nostalgizează și el în jurul unor licori bahice și al unui chef/chief care adună prieteni și viața devine suportabilă. Șprițul – fac parte dintr-o generație care a cărat sifoane din greu la ăi bătrâni–ca motor existențial. Ce ziceți? Irina Petraș, mai marea – sper să nu greșesc – scriitorimii clujene, critic și istoric literar cu stagii vechi în breaslă oferă farmecul armenității glosând în marginea identității, dar și a cărților unor autori importanți. De la Varujan Vosganian la Narine Abgaryan, apărută și pe la noi de nicăieri. Am sărit peste contribuția Adelei Mârza, expert în Studii Europene – scurtă și impresionantă solidarizare, la fel de concis precum acel fascinant Cuțit os, al lui Caragiale și memento-ul profesorului dr. Vasile Bogdan, maestru al sportului, evocându-l pe Robert Emmiyan, campion european la săritura în lungime, de care spre rușinea mea, abia acum aud. Oare ce-o mai fi făcând Bedros Bedrosian, fost campion al Românei la triplu salt? Am lăsat la urmă acel „Bravo, armenilor!” adresat de proful de istorie Vladimir Alexandru Bogosavlievici – Boghos la armeni este Pavel, un Boghos apare și în Apus de soare, am și azi în urechi vocea tunătoare a lui George Calboreanu, în timp ce numele unui prieten drag a ajuns sală de spectacol, de Ion Caramitru e vorba – care face un tur de oraș pe unde au fost armeni. Un grupaj de texte, cu și despre armeni, apărute în presa locală, mai ales în cotidianul Făclia – redactor șef Cosmin Puriș – ne confirmă faptul că mai există armeni, cum-necum și că ideea de a combate afirmația unui amic „voi, armenii nu mai existați” e la fel de valabilă precum acea exclamație a personajului lui Marin Preda, când vede o cămilă, girafă ce-o fi fost, „Bă, așa ceva nu există!”. Dincolo de unele formulări prea jucăușe pe care ni le asumăm sub beneficiu de inventar – scuzele de rigoare – rămâne volumelul simpatic al lui Karen Sebesi. Se poate ridica gratis de la Uniunea Armenilor. Aveam un unchi, Krikor, Grigore cum ar veni, mare negustor cândva și pișicher de felul lui, în plin stalinism și ajuns la sapă de lemn, zicea orgolios și neted: „Tot ce e gratis mă costă scump!” De luat aminte.
Bedros Bedrosian a emigrat. https://ro.wikipedia.org/wiki/Bedros_Bedrosian