Arhiepiscopia Armeana

SMERENIE PE DRUMUL SPRE REGATUL CERESC  – SPĂLAREA PICIOARELOR  (VOTNLVA) ȘI ÎNTUNECARE (KHAVARUM).

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

JOIA MARE  

În așteptarea Învierii Domnului Iisus Hristos, trebuie mai întâi să ne reamintim de Cina cea de Taină, de ritualul Spălatului Picioarelor (Votnlva), de Întunecare (Khavarum) – Trădarea, Patimile, Răstignirea, precum și de moartea și înmormântarea lui Iisus.

În a doua parte a zilei de Joia Mare, draperia se deschide din nou, iar altarul este pregătit pentru ritualul Spălatului Picioarelor. Ritualul acesta a fost oficiat de către Preasfinția Sa Episcopul Datev Hagopian, Întâistătătorul Eparhiei Armene din România, alături de preotul paroh Oshakan Khachatryan și de preotul paroh Dirayr Hadavian, de la biserica „Sfânta Maria” din Ruse  (Bulgaria).

Copiii sunt îmbrăcați în cămăși frumoase, ornate cu cruci. Pentru mulți dintre ei, aceasta nu este prima oară, așa că așteptau nerăbdători și bucuroși. Când a venit momentul potrivit, copiii au alergatt și s-au așezat la rând. Fețele lor străluceau de bucurie, iar când coborau de la altar, doreau să le arate mamelor piciorul drept, pe care P.S. Episcop Datev Hagopian l-a spălat cu apă sfințită. În timpul acesta, adulții prezenți  admirau frumusețea momentului, deoarece înțelegeau simbolul ritualului: smerenia care poate reflecta mărimea inimii tale și poate exprima iubirea pe care o porți, la fel cum a făcut-o Iisus, când și-a arătat dragostea față de ucenicii săi.

 De asemenea, trebuie să încercăm și noi să fim la fel de puri ca sufletele copiilor.  

Copiii și cei prezenți au primit și unt sfințit. Dintre copii, unii luau câte o poție,  alții –  câteva pentru fiecare membru al familiei.

Draperia altarului s-a închis și  biserica și-a înveșmântat înfățișarea sa de Întunecare…

Conform calendarului bisericesc, a doua zi începe după slujba de vecernie a zilei precedente, ritualurile din Vinerea Mare încep joi seara, târziu. Trădarea lui Iisus, Patimile, Răstignirea fiind ritualurile din Vinerea Mare se numesc Întunecare (Khavarum).

Începe partea cea mai tristă, fiind oameni, suntem prezenți la Întunecare cu înțelegerea că, după toate minunile pe care le-a făcut Iisus, noi, oamenii L-am trădat și L-am răstignit. Slujitorii bisericii au citit șase Evanghelii, după care se stingeau din fiecare parte câte o lumânare. Preasfințitul Datev invita pe cei prezenți să stingă lumânările și să stingă luminile din biserică, făcăndu-i astfel participanți la acest ritual.

S-a întunecat.․․ În întuneric, se văd păcatele noastre, biserica este altfel, ne dăm seama cât de înalți sunt pereții și cât de mici suntem noi, oamenii… Plângeau și biserica și oamenii.  

„TATĂ, IARTĂ-I, CĂCI NU ȘTIU CE FAC!” (LUCA, 23:34)

VINEREA MARE

În seara de Vinerea Mare s-a oficiat ritualul de înmormântare. Altarul era închis și nu s-a săvârșit Liturghia, deoarece Hristos a fost Sacrificat pe Cruce. În tăcerea atât de palpabilă, s-a pomenit răstignirea, moartea și înmormântarea lui Iisus.

Mormântul simbolic al lui Iisus era ornat cu flori, iar unii credincioși care veneau în biserică aduceau și ei flori.

Mormântul Lui, prin cântari, psalmi și tămâie, a fost purtat de unii credincioși pe umeri și, ieșind din biserică, au înconjurat-o. După aceea, au ținut acest Mormânt simbolic în fața intrării bisericii, pentru ca cei prezenți să aibă posilibilitatea de a trece pe sub Mormânt, rugându-se pentru mântuirea și sănătatea sufletelor lor.

În această seară, domnește o tristețe, dar noi înțelegem că, prin răstignire și moarte, Iisus a venit să ne curețe păcatele și să-i spună lui Dumnezeu: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” (Luca 23:34) și să ne ofere posibilitatea de a ne deschide sufletele.

De atunci, noi avem responsabilitatea de a trăi o viață cât mai curată, cu inima deschisă, să credem în Dumnezeu, să simțim prezența Lui în fiecare zi și să iubim, pentru că, iubindu-ne pe noi, Iisus a fost Crucificat și noi L-am Crucificat… Dar El ne-a iubit atât de mult încât, astfel, ne-a dat o nouă șansă. Cine suntem noi, ca să nu iertăm, să nu iubim și să nu credem?

Căci, prin Moartea Sa, El ne-a arătat ce este Învierea…

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România