Arsen Arzumanyan

Primele trei cărți în limba armeană, tipărite pe pământ românesc, la tipografia lui Gheorghe Asachi din Iași

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În ianuarie 1847, marele scriitor și intelectual român de origine armenească, Gheorghe Asachi, a publicat în tipografia sa „Albina” un document, în care se menționa și necesitatea de a avea tipărituri în limba armeană, în special pentru școlile armenești, pentru că aducerea din străinătate a manualelor în armeană nu era o treabă așa de ușoară și, în plus, „acelea nu pot corespunde pe deplin cu ceea ce este necesar în această regiune”.

Cunoaștem trei dintre cărțile armenești publicate aici:

Cheul cetirii literelor mesrobiene, 1847, 32 de pagini։ Acest manual, scris în armeana occidentală, a fost un abecedar destinat școlilor armenești din Moldova și, după cum spune titlul, o cheie pentru citirea literelor mesropiene sau armene. În carte este menționat că unul dintre scopurile ei a fost ca elevii să învețe și să înțeleagă din ce fel de națiune și țară se trag, ca nu cumva să urmeze exemplul renegaților fără de minte și să se rușineze a-și mărturisi naționalitatea în fața străinilor. Istoricul armean Hagop Dj. Siruni este de părere că autorul acestui manual este Cristea Caracaș (Haceres Caracașian) care, câțiva ani mai târziu, avea să deschidă o școală elementară care îi va purta numele și va deveni una dintre cele mai bune școli ale vremii. În acei ani, Caracaș a fost șeful direcției școlilor armenești din Moldova și unul dintre cei mai cunoscuți intelectuali armeni din Moldova.[1]

H. Siruni scrie că în 1927, în timp ce căuta cărți în diferite orașe pentru Biblioteca armeană din București, a găsit și un exemplar al acestui abecedar. Astăzi, cartea nu se mai află acolo, probabil este undeva în Armenia sau România, sau a fost distrusă împreună cu alte cărți în timpul instaurării regimului comunist. În orice caz, Biblioteca Academiei Române a fost singurul loc în care am reușit să găsim o fotocopie a exemplarului descoperit de Siruni, din care mai multe pagini poartă ștampila Bibliotecii Centrale Armene din București.

Chiar și acest abecedar de dimensiuni reduse ne dă o idee despre preocuparea conducerii armenilor din Moldova din acea vreme față de păstrarea identității armenești. Această primă carte în limba armeană publicată la Iași avea mai degrabă un rol patriotic decât unul de manual modern. Iată câteva extrase de la sfârșitul cărții:

„Acum știi că ești armean. Vezi bine de nu-ți pierde armenitatea, să-ți iubești conaționalii și să nu-ți renegi neamul. Să recunoști cu îndrăzneală în fața tuturor din ce neam ești, să știi că mai întâi pentru neamul tău cel drag și doar apoi pentru tine ai venit pe astă lume. Folosul neamului și slăvirea numelui său este mai presus de toate, căci dacă doar tu te vei ridica în slavă, iar neamul îți va rămâne jos, slava-ți nu va fi nimic, căci neamurile străine mai întâi după numele neamului său îl cinstesc pe om și tot după numele neamului îl ocărăsc. De careva din neamul tău s-o vătăma, și asupra-ți vătămarea va cădea. Străduiește-te, așadar, să fii un om demn de laudă al neamului tău și onoarea să-i sporești. Să lucrezi zi și noapte gândindu-te la binele neamului tău și să-ți ajuți conaționalii după puterile tale. […] Prin urmare, dragul meu fiu, pentru păstrarea identității tale și cinstei neamului tău, străduiește-te mai întâi să-ți înveți limba maternă armenească și doar apoi limbile folositoare ale altor neamuri să deprinzi, cu care vei putea fi un om de vază și cinstit în neamul tău și în lume”.

– Dogma creștinească după credința Sfintei Biserici armenești, 1847, 24 de pagini։ Și această carte a fost destinată elevilor din clasele mici ale școlii. Întreaga carte constă din întrebări și răspunsuri pe teme religioase. Această carte se află și în fondul Bibliotecii Naționale a Armeniei.

– Carte de rugăciuni, 1850, 176 de pagini։ În prefața acestei cărți ilustrate se menționează că ea apare prin mecenatul clucerului Garabed Hacighianț din Roman, și se face apel armenilor avuți să contribuie bănește la tipărirea altor cărți.

Este de remarcat faptul că această carte a fost publicată în tipografia „Aramian”, care funcționa în cadrul tipografiei „Albina”. Astăzi câteva exemplare ale cărții se află în Biblioteca armeană „Dudian” din București și Biblioteca Academiei Române.

De altfel, în 1853, în tipografia „Albina” a fost publicată broșura intitulată „Colecția documentelor atingătoare de comunitatea armeană în Principatului Moldovei de la 1841-1852” în limba română cu alfabet chirilic, care este extrem de valoroasă pentru studiul istoriei comunității armene din Iași de la mijlocul secolului al XIX-lea.

În martie 1868, Consiliul Parohial al Bisericii Armene din Iași, din motive financiare, a decis să închidă departamentul armenesc al tipografiei „Albina”. În acest context, merită amintit un fapt remarcabil pe care-l aflăm din documentele de arhivă: Asachi acceptase să publice cărți armenești fără să urmărească vreun profit, iar Consiliul Parohial plătea doar cheltuielile de tipar.


[1] Se știe că mai devreme, în 1845, șeful direcției și directorul școlii din Iași era Serdar Serafim Babic, despre care aflăm din gramata Patriarhului Mattheos din Constantinopol (1844-1848).

(acest articol este un fragment din referatul cu titlul „Originea armenească a lui Gheorghe Asachi și legăturile lui cu școala armenească din Iași”, pe care l-am prezentat la simpozionul „Asachi și armenii”, ed. a II-a, Iași)

Arsen ARZUMANYAN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *