Szekely Csaba

Copiii gherleni la vânătoare de ouă

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

        Sărbătorile pascale au însemnat pentru copiii gherleni momente de relaxare, dar și de rememorarea unor tradiții populare   specifice evenimentului religios  marcat   de toți creștinii  ortodocși și greco-catolici. Învierea Mântuitorului nostru Isus  Cristos a fost sărbătorită în toate bisericile orașului, dar și copiii  au avut  parte de diferite activități, surprize pregătite de iepuraș pentru ei. În organizarea sucursalei Gherla a Uniunii Armenilor din România, la clubul comunității de pe strada Ștefan cel Mare nr. 17 s-a desfășurat concursul ”Easter – Egg Hunt”, adică ”Vînătoare de ouă”, la care a participat un număr mare de copii, majoritatea din cadrul  comunității locale de armeni. Organizatorii au pregătit surprize plăcute tradiționale de Paște,  la loc de  cinste aflându-se vânarea a zeci de ouă colorate ascunse în diferite colțuri ale curții clubului. Este o activitate pascală, care respectă tradițiile folclorice,  conform căreia ouăle se ascund în locuri neaccesibile printre urzici și spini și care trebuie găsite într-un timp cât mai scurt  și predate juriului. Participanții au dat dovadă de multă vigilență și atenție,  cu toții reușind să-și ducă la îndeplinire cu succes misiuna lor deloc ușoară, dar terminată  cu satisfacție și bucurie.

La final, concurenții au fost recompensați  cu  câte un iepuraș din  ciocolată și alte dulciuri pe care  i-au și gustat la fața locului. Cele două fete, Cezara Pătac și Maia Benedek, care au dus greul organizării, au fost mulțumite de rezultatele obținute de copii, cu toții au petrecut clipe de bucurie, toată întrecerea fiind ”supervizată”  de câinele Rex, gazda locației unde a avut loc evenimentul, înscris în cadrul manifestărilor desfășurate  cu ocazia Paștelui. Acțiunea armenilor gherleni a celebrat atât marea sărbătoare creștină, cât și Iepurașul , aflat în centrul atenției. Concursul din weekendul   trecut a fost  cu voie bună și multă, multă  veselie. ”Vânătoarea de ouă” de la Gherla a fost coordonată de voluntarii Ansamblului de dansuri ”Hayakaghak” condus de Ursan Esztegár Erika care tot zilele trecute au avut o evoluție de mare succes la ”EthniCity” de la Cluj- Napoca.

            La Gherla foarte mulți copii au participat la Slujba de Înviere oficiată în toate lăcașurile de cult, luând Lumină alături de părinți și bunici,  un obicei frumos în orașul de pe Someș,  un vechi și cunoscut centru al spiritualității și culturii transilvane.

Szekeky Csaba