Mihai Stepan Cazazian

Violonistul Varujan Cozighian a trecut în neființă

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Cu puțin timp în urmă ne-a parvenit vestea că violonistului Varujan Cozighian a trecut în neființă.

Uniunea Armenilor din România este alături de familie în aceste momente grele și transmite sincere condoleanțe.

Varujan Cozighian s-a născut la Constanţa, la 7 ianuarie 1936. A început studiul viorii la vârsta de nouă ani cu profesorul Aurel Alexandrescu.

În 1950, intră la Şcoala Medie de Muzică din Bucureşti la clasa profesorului George Manoliu, iar din anul 1952 îşi continuă studiile la Conservatorul de Muzică ‘Ciprian Porumbescu’ la clasa profesorului Garabet Avachian, luându-şi examenul de stat în 1957.

În 1954 şi-a făcut debutul, în public, ca solist, interpretând Simfonia Spaniolă de Eduard Lalo cu Orchestra Cinematografiei, sub bagheta lui Mircea Basarab.

Câteva premii internaţionale au venit să confirme talentul şi formaţia solidă a tânărului Cozighian ca violonist. Astfel, în 1958, a obţinut diploma de onoare la Concursul ‘Ceaikovski’ de la Moscova şi în acelaşi an a câştigat Premiul II la primul concurs internaţional ‘George Enescu’ din Bucureşti şi premiul III pentru interpretarea Sonatei a III-a de George Enescu împreună cu pianistul Nicolae Brânduş.

Varujan Cozighian a obţinut, în 1966, Premiul special ‘Ruggiero Ricci” la Concursul de vioară de la Geneva, iar în 1960 a fost numit concert-maestru la Filarmonica ‘George Enescu’ din Bucureşti până în 1982, când a plecat din ţară şi a devenit concert-maestru la Orchestra Simfonică din Bilbao, Spania.

Paralel cu activitatea sa de concert-maestru, Varujan Cozighian a desfăşurat o activitate susţinută ca solist cu orchestre româneşti şi europene, dar şi numeroase recitaluri camerale, având ca partener pe soţia sa, pianista Florina Cozighian.

În anul 2023, Varujan Cozighian a fost distins cu premiul Uniunii Armenilor din România. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

moment de la Seara dedicată maestrului la Centrul Cultural Armean ( februarie 2013)

Moment de la decernarea Premiului Uniunii Armenilor pe anul 2023

One Response to Violonistul Varujan Cozighian a trecut în neființă

  1. Mihai Daniel Frumu?elu October 23, 2025 at 2:27 pm

    A trecut la cele vesnice.

    Dumnezeu sa îl odihneasca în pace.