NOTE de CĂLĂTORIE din TOSCANA | Mărturia unei legături culturale profunde între Siena și Armenia

Siena, oraș medieval din Toscana, regiune din centrul Italiei, deține un important patrimoniu istoric, artistic și peisagistic. De 30 de ani (1995-2025) Centrul său istoric a fost declarat Patrimoniu al umanității de către UNESCO, iar în anul 2015 Siena a fost proclamată Capitală Italiană a Culturii.

Prezența armeană în Toscana: Florența, Piza, Luca, Livorno și Siena este documentată prin prezența mai ales a preoților și de obicei a călugărilor brazilieni, care copiau manuscrise și asistau pelerinii în drum spre Roma.

La Siena călugării bazilieni aveau Biserica Santa Croce [Sfânta Cruce] amintită pentru prima dată în anul 1263 și care se pare că era dedicată sfinților Simon și Tadeu cît și Fecioarei Maria. Prezența călugărilor bazilieni este documentată și în secolul al XV lea, când se vorbește și de un cimitir armean. 

La biserica Santa Croce în anul 1372 călugărul Mxit’arič Šahapōneic’i a copiat traducerea armeană a Lecționarului Roman ( Čašoc’ latinac’) : actual acest manuscris face parte din colecția călugărilor mechitariști din Insula San Lazzaro ( Veneția). 

De curând, în trecere prin Siena, am intrat la Biblioteca comunală situată în centrul istoric al orașului, unde după ce am completat toate formalitățile de rigoare, am reușit să văd pe viu dar și online (BDS=Biblioteca Digitală Siena) o Carte de cântări, de imnuri [ Innario] în limba armeană din perioada 1300-1400. Informațiile pe care le-am cules și explicațiile pe care le-am primit în legătură cu acest Manuscris X. V.I. 12 la “Biblioteca degli Intronati” din Siena, vi le transmit la rîndul meu cu multă plăcere și satisfacție.

Manuscrisul are o dimensiune  de 205×130 mm, este scris  pe foi de pergament, nu are un titlu și din el lipsesc mai multe părți esențiale.

Cine l-a copiat este un anume “Dawit” [ David] care invocă rugăciuni pentru el și părinți cerând iertare pentru propriile greșeli: după semnătura lui Dawit este atestată restaurarea volumului în 1620 de către părintele “Bardolimeos” [Bartolomeu].

Nu se știe în mod precis cum Manuscrisul a ajuns la Bibliotecă și totodată dacă se găsea în același loc la sfârșitul secolului al XIII lea așa cum demonstrează semnătura bibliotecarului Giuseppe Ciaccheri( 1723-1804). Se presupune că Manuscrisul armean a parvenit autorităților locale în urma suprimării entităților bisericești prezente în oraș de către Marele Duce Pietro Leopoldo. În urma abrogării în anul 1650 a ordinului bazilian armean de către Papa Inocențiu X, bunurile pe care le dețineau intră în posesia ordinului Benedectin Olivetan.

Manuscrisul are o numerație recentă făcută cu creionul. Este decorat în mod simplu cu motive floreale și geometrice realizate cu cerneală roșie. Felul cum este legat este tipic armean, în piele cu decorațiuni incize pe uscat (gravuri uscate) și în relief. Se poate observa încă, cum coperta Manuscrisului a fost căptușită cu mătase roșie atât în partea anterioară, cât și posterioară, lucru care a permis protejarea cât și refinisarea acesteia.

Personalul specializat care m-a susținut în această cercetare a fost deosebit de cordial și disponibil, atenționându-mă să privesc și copia registrului unde a fost înregistrat documentul la numărul 12; unde se specifică că este vorba de un manuscris, literele sunt armene, din care lipsesc cîteva foi, de la început ori de la sfîrșit și al cărui conținut este necunoscut X. VI. 12.

Simona Paula DOBRESCU

by Simona Paula Dobrescu

Website