Comorile ascunse ale Matenadaranului: de la amulete la manuscrise armenești. Interviu cu Davit Ghazaryan

Pe 24-26 septembrie, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române a găzduit conferința internațională intitulată „Syncretic Elements in the Process of Charming”. Printre participanți s-a numărat dl. Davit Ghazaryan, șeful Departamentului de manuscrise din Matenadaran (Erevan), care a prezentat mai multe detalii legate de un hmayil (amuletă în formă de sul) din anul 1752, pe care îl găsisem (subsemnatul) la fondul Hagop Dj. Siruni de la Arhivele Naționale ale României. Articolul nostru a fost publicat în Suplimentul nr. 2 al revistei Ararat din anul 2025. Am stat de vorbă cu Davit despre conferință și comorile păstrate la Matenadaran (Erevan), una dintre cele mai mari instituții din lume unde se păstrează zeci de mii de manuscrise și cărți în numeroase limbi.

– Am primit invitația la conferință de la organizatori, prin doamna Emanuela Timotin, care este președinta Comitetului ISFNR Charms, Charmers and Charming, pe care o cunosc de mult timp. De asemenea, împreună cu colega mea, Lusine Sargsyan, am publicat câteva articole într-o revistă a Academiei, editată de soțul ei, Andrei Timotin. Ei au fost și în vizită în Armenia și astfel ne-am apropiat mai mult. Având în vedere că avem același domeniu de cercetare – mă refer la talismane, amulete în formă de sul etc. (hmayil în armeană) – am avut ocazia să ne întâlnim cu doamna Timotin și la alte evenimente. Anul acesta am mai participat la o conferință la Veneția, dedicată hmayilurilor, rugăciunilor din aceste amulete etc., unde am fost invitați amândoi. La București, scopul meu a fost să prezint participanților la conferință tradițiile armenești ale artei manuscriselor și am constatat cu mare plăcere că acest subiect a fost primit cu interes de public.

-Ai prezentat, mult mai detaliat, hmayilul despre care împreună am scris un articol mare.
– Este interesant că până acum acest hmayil, scris în orașul bulgăresc Ruse, era necunoscut în cercurile științifice (n.r. – nu se știe dacă Siruni l-a prezentat vreodată public). Este un exemplar deosebit, cu peste 40 de rugăciuni și cu o lungime de peste 11 metri, ceea ce îl face excepțional. Pe lângă rugăciunile răspândite, conține și unele mai rar întâlnite, ba chiar una pe care nu am găsit-o în niciuna dintre cele aproximativ 580 de hmayiluri păstrate la Matenadaran și cercetate de mine, fapt care îi sporește și mai mult valoarea. Nu avem niciun manuscris provenit din orașul Ruse, dar există documente de arhivă care au fost scrise acolo.

– Matenadaranul primește, în continuare multe manuscrise din toate colțurile lumii?
– Da, Matenadaranul se îmbogățește în mod constant cu noi manuscrise. După articolul nostru de la începutul anului, am obținut încă 3 hmayiluri noi, a căror existență nu o cunoșteam. Doar în ultimii doi ani, colecția noastră de manuscrise a crescut cu 92 de exemplare, în principal manuscrise armenești. Există și donații. Recent, statul armean a achiziționat, pentru o sumă importantă, un manuscris amplu al lui Sargis Șnorhali din secolul al XIV-lea, scos la licitație la Viena, iar prezentarea oficială a avut loc pe 20 septembrie, în sala Filarmonicii.

– Cititorilor noștri le poți povesti și despre cele mai vechi manuscrise din Matenadaran?
– Colecția noastră este extrem de vastă și reprezintă cel mai mare centru de manuscrise armenești. În limba armeană se păstrează peste 11390 de manuscrise și 2260 de fragmente. Cele mai vechi sunt fragmente datate în secolele V-VI, iar cel mai vechi manuscris păstrat integral este o Evanghelie, pe care specialiștii au datat-o în secolul al VII-lea, întrucât nu are colofon. Cel mai vechi manuscris cu colofon datat este Evanghelia Lazariană din anul 887. Menționez și cel mai vechi manuscris pe hârtie, copiat în anul 981. Manuscrisele pe hârtie din acea perioadă nu sunt numeroase, deoarece, la vremea respectivă, hârtia era mai scumpă decât pergamentul.

– Cum se expun la Matenadaran atât de multe documente?
– Nu există o expoziție permanentă, deoarece, chiar și în cele mai bune condiții, manuscrisele pot fi expuse maximum un an, de obicei 6-8 luni, după care sunt schimbate. Expozițiile sunt în general organizate tematic. În cazul unor manuscrise de mare valoare, expunem facsimilele acestora, practică întâlnită peste tot în lume.

– În afară de manuscrise, cărțile vechi au și ele valoarea lor mare la Matenadaran. Ce ne poți povesti despre ele?
– Cea mai veche carte în limba armeană este Urbataghirk („Cartea de vineri”) din 1512 și mai sunt câteva tipărituri ale lui Hakob Meghapart din acei ani. Interesant este faptul că în mai multe colecții Urbataghirk a fost înregistrată alături de manuscrise, deoarece literele tipărite semănau foarte mult cu cele scrise de mână. Abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a clarificat că erau tipărituri. Meghapart și-a tipărit cărțile în două culori, ceea ce a indus și mai mult în eroare. La început, cărțile tipărite erau mai scumpe decât manuscrisele, ulterior situația s-a inversat. În același mod, la început literele tipografice purtau influența scrisului de mână, iar mai târziu întâlnim manuscrise copiate după tipărituri.

– Și eu am avut o asemenea experiență: nu înțelegeam dacă era manuscris sau tipăritură.
– Există manuscrise care au imitat chiar și ilustrațiile cărților. Avem și câteva exemple excepționale de tipărituri pe pergament, extrem de valoroase. De pildă, unul dintre acestea este o Evanghelie publicată la Amsterdam în 1666, iar un alt exemplar a fost tipărit la Constantinopol.

– Cu siguranță avem cititori, în special români, care încă nu au ajuns la Erevan ca să viziteze Matenadaranul.
– Vizitarea Matenadaranului este o experiență deosebită: avem expoziții foarte interesante și care se schimbă mereu, ghizi în mai multe limbi. Iar dacă cineva dorește să doneze sau chiar să vândă un manuscris ori o carte către Matenadaran, îl așteptăm cu drag – va deveni parte din marea noastră familie. După ce manuscrisul sau cartea este predată, aceasta devine proprietate publică, iar donatorul poate veni oricând să vadă în ce stare se află donația sa. De asemenea, în activitatea noastră restaurarea manuscriselor are un rol foarte important, deoarece uneori acestea ajung la noi într-o stare atât de deteriorată încât, fără intervenție, în câțiva ani s-ar pierde definitiv. Așadar, vă invităm să descoperiți o moștenire excepțională care provine din adâncurile secolelor.

Arsen ARZUMANYAN

by Arsen Arzumanyan

Website