Povestea unui calendar otoman în formă de sul din secolul al XIX-lea, aflat în arhiva lui Hagop Siruni

Arhiva marelui armenolog Hagop Djololian Siruni este bogată în materiale de excepție, care acoperă nu doar domeniul armenologiei, ci și osmanistica și alte discipline conexe. Reprezentant marcant al cercurilor intelectuale armene din Constantinopol, Siruni s-a stabilit în România după Genocid și și-a petrecut aici restul vieții, cu excepția unei perioade de zece ani de exil.

La București, Siruni a legat o prietenie strânsă cu marele istoric și orientalist român Nicolae Iorga, cunoscut deja pentru prelegerile sale pe teme de armenologie și care, după propria mărturisire, simțea de multă vreme nevoia unui intelectual armean care să-l ajute în domeniul limbii armene și, în general, în studiile armene. Legătura de prietenie și colaborarea științifică dintre Siruni și Iorga au contribuit ulterior și la soluționarea diverselor probleme ale comunității armene, mai ales în perioada în care Nicolae Iorga a deținut funcția de prim-ministru al României.

În România, Siruni s-a bucurat de o deosebită apreciere nu doar ca armenolog, ci mai ales ca specialist în osmanistică. În Arhivele Naționale ale României existau numeroase documente în limba otomană, care necesitau descifrare, traducere, analiză științifică și inventariere. Această muncă importantă a fost realizată cu strălucire de către Siruni. Interesul deosebit față de aceste documente se explica prin faptul că ele conțineau informații ample și de mare valoare despre istoria României și a vechilor sale principate.

După moartea lui Siruni, în Arhivele Naționale din București au fost create două fonduri distincte care îi poartă numele. Primul (nr. 2125) acoperă perioada 1890-1973 și se referă la viața și vasta activitate a acestuia. Al doilea este fondul personal al lui Siruni, de dimensiuni relativ reduse (nr. 2837), care cuprinde materiale datate între 1597 și 1972. Printre manuscrisele valoroase din acest ultim fond se numără un calendar otoman în formă de sul de la începutul secolului al XIX-lea (nr. 4), având o lungime de 1,2 m și o lățime de 10 cm. Autorul calendarului este celebrul savant și caligraf otoman Suleyman Hikmeti, care a fost imam al moscheii Cedit Ali Pașa din Constantinopol, a predat caligrafie la școala lui Lali-zade Abdulqadir Efendi și a realizat mai multe calendare, inclusiv cu tabele astronomice pentru calendarele islamic și iulian.

Pentru a obține detalii suplimentare despre acest calendar și despre aceste materiale în general, ne-am adresat cercetătoarei Ani Avetisyan din cadrul Departamentului de Studii Orientale al Matenadaranului (Institutul de manuscrise din Erevan), specialistă în turcologie, care ne-a oferit informații interesante și valoroase despre aceste calendare. Calendarul este cunoscut sub denumirile de „Ruzname-i Darendevi” („Calendarul Darendevi”) și „Takvim-i daimi” („Calendarul etern”). El a fost conceput pentru a fi utilizat pe termen lung. „Calendarul Darendevi” este considerat, dacă nu primul, atunci unul dintre cele mai importante calendare de acest tip redactate în limba otomană. Importanța sa rezidă în faptul că reprezintă o sursă prețioasă pentru studierea istoriei astronomiei otomano-islamice, dar și a astronomiei europene occidentale, motiv pentru care se află în centrul atenției orientalisticii.

Calendarul original, în formă de sul, trebuie să fie alcătuit din 13 tabele astronomice și cronologice succesive, în care durata zilei este împărțită în intervale precum răsărit, dimineață, amiază, seară și noapte, iar lunile sunt menționate atât după calendarul lunar islamic (Hijri), cât și după cel solar Rumi (Rūmī Takvīm).

Pe marginile calendarului sunt notate regulile de utilizare a fiecărui tabel, precum și explicații de natură practică și religioasă legate de cele 12 luni ale anului. La finalul calendarului sunt menționate regulile pentru stabilirea direcției către Kaaba în Istanbul și în împrejurimi.

Este remarcabil faptul că un alt exemplar al acestui calendar, aproape identic ca scriitură și decor, datând din 1217/1802, se află printre manuscrisele în limba otomană ale Matenadaranului. Acesta este păstrat sub numărul 633, are o lungime de 1,45 m și o lățime de 11,3 cm, fiind scris cu un stil caligrafic nash mic și regulat. Acest exemplar a intrat în colecția de manuscrise arabe a Matenadaranului în 1959, în urma unei donații. Exemplarul de la Matenadaran este, de asemenea, un calendar în formă de sul complet, alcătuit din 13 tabele. Spre deosebire de exemplarul din România, cel de la Matenadaran include la început o secțiune narativă dedicată celor șapte planete, urmată abia apoi de tabelele specifice calendarului.

Matenadaran, Colecția de manuscrise arabe, ms. nr. 633

Dacă în exemplarul din România nu este menționată datarea manuscrisului, în cel de la Matenadaran numele caligrafului și anul realizării sunt precizate atât pe interiorul copertei, într-un medalion de aur în formă de lună, cât și la finalul calendarului, în partea de jos a celui de-al 13-lea tabel, într-o casetă roșie, cu litere aurii. În schimb, în calendarul din România, numele caligrafului apare doar la final, în partea de jos a celui de-al 13-lea tabel, într-o casetă albastră cu litere aurii.

Arsen Arzumanyan, doctor în științe politice, cercetător în armenologie
Ani J. Avetisyan, cercetătoare la Departamentul de Studii Orientale al Matenadaranului din Erevan, specialistă în turcologie

by Arsen Arzumanyan

Website