Prima femeie fotograf de studio din Turcia – povestea de viață a armencei Maryam Şahinyan

În galeria personalităților armene care au lăsat urme profunde în cultura universală, unele figuri rămân în continuare prea puțin cunoscute. Una dintre acestea este Maryam Şahinyan (1911-1996), considerată prima femeie fotograf profesionistă de studio din Turcia. Pentru aproape cincizeci de ani, ea a transformat un mic atelier din inima Istanbulului într-un spațiu al diversității, unde chipurile celor nevăzuți au devenit vizibile.

Maryam Şahinyan s-a născut în Turcia, în conacul familiei Şahinyan (Şahinyan Konağı), aflat în centrul orașului Sivas, cunoscut și sub denumirea de „Pavilionul de sticlă” (Camlı Köşk). Bunicul său, Hagop Şahinyan Pașa, fusese reprezentantul Sivasului în primul Parlament otoman, fondat în 1877. 

După Genocidul Armean din 1915, Maryam, în vârstă de patru ani, a fugit împreună cu familia la Istanbul prin Samsun, părăsind casa lor, cele cinci mori de făină și numeroasele proprietăți imobiliare. În acele zile sângeroase, familia şi-a găsit adăpost la Istanbul, unde a fost nevoită să se adapteze noilor legi şi stilului de viaţă impus de Republica Turcă. Maryam a început să frecventeze şcoala armeană Esayan din oraş.

Tatăl ei, Mihran, era pasionat de fotografie. În 1933, el a început să lucreze la studioul „Foto Galatasaray”, în cartierul Beyoğlu din Istanbul. În 1936, mama lui Maryam, Dikranouhi, a murit pe neaşteptate, lăsând familia într-o situaţie financiară dificilă. Din acest motiv, Maryam a fost nevoită să abandoneze cursurile la liceul francez Sainte-Pulchérie şi a început să-l urmeze pe tatăl său, pentru a ajuta la activitatea studioului.

În 1937, pentru a uşura povara familiei, ea a început să conducă studioul pe cont propriu. Maryam Şahinyan a administrat Foto Galatasaray până în 1985. A murit în 1996, în locuinţa sa din cartierul Şişli din Istanbul, fiind înmormântată în Cimitirul Armean Şişli. Şahinyan a lăsat o arhivă fotografică de aproximativ 200.000 de imagini şi este considerată prima femeie fotograf din Turcia. Ea stăpânea armeana, franceza, italiana şi turca.

Foto Galatasaray – sanctuarul diversității

Studioul Foto Galatasaray, situat în cartierul cosmopolit Beyoğlu, a fost timp de aproape jumătate de secol locul în care generații întregi s-au așezat în fața obiectivului. Pentru Maryam, fotografia a fost la început un mijloc de supraviețuire, dar a devenit treptat un limbaj artistic și uman.

Mariam prefera portretele. Își alegea personaje interesante: transgenderi, reprezentanți ai minorităților naționale, gemeni, frumuseți boeme, copii sau sectanți. Prin aceste imagini, Şahinyan a lăsat o arhivă de peste 200.000 de fotografii care surprind istoria culturală, socială și religioasă a Istanbulului.

Opera sa este democratică: în fața aparatului ei s-au aflat muncitori și aristocrați, femei în haine modeste sau în ținute sofisticate, copii alături de bonele lor, preoți și călugărițe, dar și cupluri queer care altfel nu și-ar fi găsit vizibilitate. Foto Galatasaray a fost un spațiu al libertății într-un Istanbul aflat între tradiție și modernitate.

Maryam era o prezență constantă și discretă. În fiecare zi purta același șorț negru și aceleași mănuși albe. La prânz mânca un singur măr roșu. Studioul său, aproape neschimbat timp de decenii, era ordonat și simplu. Refuza modernizările tehnologice – a rămas fidelă fotografiei alb-negru chiar și când lumea trecuse la color.

Un element distinctiv al creației ei sunt portretele cu oglinzi. În ele, femeile își privesc propria reflecție. Pentru unii, acestea sunt exerciții estetice de compoziție; pentru alții, gesturi feministe timpurii, prin care femeile își afirmă frumusețea și autonomia.

Şahinyan nu a lăsat aproape niciun autoportret – obișnuia chiar să-și rupă propriile fotografii, ca și cum nu ar fi dorit să fie amintită. În schimb, a lăsat milioane de chipuri ale altora, care vorbesc astăzi mai mult decât orice jurnal personal.

Descoperirea arhivei

Arhiva lui Maryam Şahinyan a fost descoperită aproape întâmplător. În 1994, când fotografa era încă în viață, proprietarul turc al studioului a aruncat cutiile cu negative lângă un tomberon în Kadıköy. Apoi l-a sunat pe Etvart Tomasian, directorul editurii „Aras”, spunându-i exact unde le putea găsi.

Tomasian a salvat cutiile, păstrându-le în subsolul casei sale. Multe negative erau deteriorate și necesitau restaurare. Fiind pe plăci de sticlă, procesul era complicat și costisitor.

Abia în 2011, după 25 de ani, „Aras” a publicat o carte cu o parte din cele 200.000 de fotografii. Astăzi, aproximativ 70% din arhivă este digitalizat, restul rămânând fie inaccesibil, fie pierdut. O parte ar putea fi în posesia cercetătorului Tayfun Serttaş, care a organizat câteva expoziții cu lucrările lui Mariam, dar fragmentare și fără a-i menționa numele pe afiș.

Această situație a stârnit critici: cum o creatoare atât de rară a putut fi ignorată și chiar „apropriată” de alții?

Arhiva alternativă a Anahit Ghazaryan

Scriitoarea și cercetătoarea Anahit Ghazaryan a decis să construiască un alt tip de arhivă, pentru că nu avea acces la toate negativele. Pentru ea, arhiva nu înseamnă doar fotografii, ci și povești și amintiri. Anahit a mers prin redacții de ziare armenești, biblioteci, patriarhii, cerând comunității să o ajute. Armeni, greci, turci au trimis fotografii și amintiri. La anticari, a răscolit teancuri de imagini căutând ștampila Foto Galatasaray. Astfel, a apărut o arhivă alternativă, formată din fotografii originale, interviuri cu vecini și rude, povești ale celor fotografiați. Uneori, urmărind o singură imagine, ajungea la straturi neașteptate de istorie personală și colectivă.

La Detroit, de pildă, a găsit un bărbat care emigrase din Turcia luând cu el negative dăruite personal de Mariam, împachetate într-o foaie publicitară a studioului. Documentul a ajutat la reconstituirea istoriei studioului.

Pentru a proteja drepturile de imagine, Anahit a creat și un site unde sunt publicate doar verso-urile fotografiilor, cu notițe și ștampile. „Am vrut să povestesc despre fotografă fără fotografiile ei, pentru ca vizitatorul să își imagineze singur chipurile”, explică ea.

Privind fotografiile lui Maryam, înțelegi că în studioul ei oamenii nu se temeau să fie ei înșiși. Aici, cheia era încrederea. Din imagini te privesc femei care își arată liber trupul, un cuplu de același sex care se sărută, un bărbat transgender care zâmbește timid, o mamă fericită purtându-și copiii în spate. Copii, afrodescendenți, bărbați în haine de femei, femei reflectate în oglinzi ca în filmele „noului val” francez – toți se simțeau parte din artă și din libertate.

Studioul Foto Galatasaray era un mic refugiu. „Mademoiselle”, cum îi spuneau toți, crea un spațiu protejat în care oamenii nu trebuiau să se ascundă.

Maryam Şahinyan a lucrat intens între 1935 și 1985. După retragere, s-a îndepărtat complet de fotografie și nu a mai revendicat arhiva. S-a stins în 1996, la Istanbul, fiind înmormântată la Cimitirul Armean din Șişli.

Astăzi, moștenirea ei renaște prin expoziții, cercetări și cărți. La Amsterdam, la Istanbul și în alte orașe, imaginile Foto Galatasaray atrag privirile și întrebările noilor generații. Pentru comunitatea armeană, Maryam Şahinyan este o dovadă că și în mijlocul pierderilor, marginalizării și tăcerii, arta poate deveni rezistență și memorie.

Maryam Şahinyan nu a lăsat în urmă memorii scrise, dar fotografiile ei sunt pagini de jurnal ale unei vieți trăite în tăcere și curaj. Într-o lume în care femeile erau privite mai degrabă ca muze decât ca creatoare, ea și-a croit un drum propriu, cu un aparat foto și cu o privire atentă.

Astăzi, fiecare fotografie a ei rămâne un act de curaj feminin, o invitație la autenticitate și la libertatea de a fi văzuți.

Mariam GEVORGYAN

by Mariam Gevorgyan