Istoria lui Grigorian, la ediția a doua 

          Cu toate argumentele pe masă, volumul intitulat Istoria și cultura poporului armean, a reprezentat, în 1993, la apariție, o lucrare de pionierat. Sigur, scrierea nu venea pe un teren arid, în 1926 apăruse cartea lui Vartan Mestugean. Consistent, solid, cu miză mare și merite la fel, volumul lui Grigorian este important pentru lumea de azi și cea de mâine. Regăsim în această lucrare claritate, rigoare, acuratețe, capacitate de sinteză, numeroase referințe istorice, culturale, alături de adevăruri incomode, așezate cu grijă în pliurile paginilor.

          Orice cititor poate lesne observa faptul că sunt prezentate nu numai faptele, ci și contextele politice, sociale și culturale ale evenimentelor, alături de legăturile de cauzalitate care le-au determinat. Iată că, printr-o fericită aliniere de planete este reeditat acest volum care a fost rezultatul unui efort tenace de mai mulți ani. Autorul, Tigran Grigorian, a fost unul dintre pilonii fundamentali ai comunității armene, un sprijin real pentru cei din redacția ziarului Nor Ghiank. Un om implicat, un erudit, cu o biografie demnă de un scenariu hollywoodian. Născut în 1920, la Constantinopol, într-o familie de intelectuali, a început primele studii la Paris și le-a continuat la Școala Armeană din  București până în clasa a cincea. A urmat apoi cursurile Școlii Evanghelice Germane și pe cele ale Academiei de Științe Economice. Dintr-o biografie nuanțată nu trebuie să lipsească faptul că a fost președintele tineretului armean, redactorul șef al publicației Nor Ghiank, a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe și în diplomație. Pentru volumul publicat în 1993 a primit Premiul Academiei Române, la secțiunea istorie. A avut o viață lungă și împlinită.

             Nu am avut șansa să-l cunosc, dar cred cu tărie că a fost un cititor de cursă lungă, cu o prestigioasă activitate publicistică. În 2014, înainte de prima plecare în Armenia, prin programul Ari Tun, am citit Istoria lui Grigorian și am fost impresionată de scriitura densă, fluidă, sobră. De-a lungul întregii călătorii lectura cărții mi-a fost extrem de utilă.

            La 21 septembrie, Editura Ararat a prezentat publicului, la Biblioteca Victoria și Hovsep Dudian, ediția a doua a acestui impozant volum, rod al multor ani de cercetare. Recitită din perspectiva prezentului, lucrarea nu și-a pierdut din merite, fiind un reper de neocolit și pentru că autorul a apelat la date și cifre concrete, fără a da verdicte. Acestui truditor pe terenul armenității, plecat dintre noi în 2007, i se cuvine adâncă recunoștință și prețuire. Sigur, baza de cunoștințe din 1993 și până în prezent s-a extins enorm, dar Istoria scrisă de Tigran Grigorian reprezintă un necesar punct de plecare. Cartea trebuie așezată la locul care i se cuvine și citită pe îndelete ca orice lucrare valoroasă. Acest prilej fast a permis publicului să cunoască familia autorului care trăiește de ani mulți la Paris, rămânând totuși conectată la realitățile din România.

            Cuvântul de deschidere i-a aparținut, ca de obicei, lui Varujan Vosganian, președintele Uniunii Armenilor din România și al Uniunii Scriitorilor care a evidențiat faptul că este o fericită coincidență lansarea cărții chiar în ziua în care este sărbătorită independența Armeniei.

            „România este prima țară care a recunoscut Armenia independentă. Comunitatea armeană de la noi și-a făcut datoria față de patria mamă și România a continuat gesturile de prietenie față de poporul armean. Această carte vorbește într-un fel despre aceste lucruri. Ea a fost tipărită când deja Armenia independentă exista. A fost scrisă de un om a cărui biografie, în ultimii zeci de ani, s-a suprapus peste biografia comunității armene. Eu însumi, îmi aduc aminte, în 1990, când eram proaspăt președinte al comunității armene și aveam treizeci și unu de ani, iar Varujan Pambuccian avea treizeci, eram doi tineri fără experiență, am beneficiat de experiența lor. La prima întâlnire pe care am avut-o la sediul comunității armene, erau de față oameni care fuseseră miniștri, cum era Actarian sau care avuseseră funcții înalte în diplomația românească, cum era Tigran Grigorian sau Dinar Marcarian și oameni care avuseseră funcții în zonele sau ungherele mai umbroase ca Sevak Hairabetian și cei cu poziții importante în cortexul economic, precum Alexandru Ciminian, Setin Maganian, Berci Margarian. Când am intrat în sală, ei s-au ridicat. Au făcut gestul acesta ca să-mi dea sentimentul că ceea ce trebuie să facem împreună este un gest de mare solemnitate și eu am învățat foarte mult de la ei. Cartea asta este un act de învățătură permanentă. Ar fi bine să o avem în bibliotecă, pe noptieră, uneori să o deschidem. Ea se poate citi de la oricare pagină. Ea vorbește despre un întreg palimpsest care este civilizația armenilor, vorbește și despre armenii din România, vorbește din toate privințele, dimensiunile și coordonatele despre noi, armenii, despre geografia noastră, istoria noastră, despre cultura noastră, despre diaspora armeană și cea din România care este un exemplu strălucit de integrare și contribuție la civilizația locurilor în care trăim. Noi ne-am făcut datoria față de țara care ne-a primit și patria din care am plecat.(…) Faptul că cel de-al patruzeci și doilea întâistătător al Bisericii Apostolice Armene vorbește despre această carte este o confirmare în plus că merităm această carte, îl meritam pe Tigran Grigorian și Tigran l-a meritat pe fiul său, Aram și pe nepoatele sale.”

             Preasfinția Sa, Episcopul Datev Hagopian s-a referit la importanța reeditării în condiții grafice deosebite a acestui volum.

„Am studiat această carte și am în vedere importanța ei. Până în prezent este cea mai importantă lucrare care prezintă istoria poporului armean. Nicolae Iorga, desigur, a avut destul de multe scrieri despre armeni, dar nu au fost concentrate într-o lucrare de mari proporții. Importanța acestei cărți constă în faptul că toți românii pot cunoaște istoria poporului armean. Cartea s-a oprit la anii nouăzeci, la independența Armeniei. De acum încolo este sarcina lui Aram Grigorian și a soției sale, Alice, să scrie o continuare. Sunt pagini în carte, în care se vorbește despre istoria comunității armene din România. (…) În rugăciunile mele îl pomenesc pe Tigran Grigorian, dându-i mulțumire pentru această frumoasă carte din care poporul român află despre armeni. În istoria poporului român au fost multe personalități de origine armeană, oameni valoroși, intelectuali, autori ai unor scrieri importante. În revista Patriarhiei de la Ecimiadzin sunt articole publicate de Catolicosul Vasken I, de Tigran Grigorian și de către Krikor Pambuccian care au făcut lucruri mărețe pentru comunitatea din România. Să dăm slavă lui Dumnezeu că munca generației lor dăinuiește și continuă prin eforturile celor care au venit în urma lor, precum Madeleine Karacașian, Varujan Vosganian, Varujan Pambuccian, Sirun Terzian, Mihai Stepan Cazazian. Istoria armenilor din România este bogată în personalități care au făcut lucruri minunate. Comunitatea armeană dăinuie, are continuitate pe pământ românesc. Dau slavă lui Dumnezeu că a trimis aceste personalități aici și sunt convins că ei ne privesc din ceruri. Aram, să fii mândru de munca tatălui tău și să transmiți totul nepoatelor. Oriunde s-ar afla să se gândească la acest binecuvântat pământ.(…) Am cunoscut mulți armeni care au plecat de aici, dar care nu au uitat România, locul unde s-au format. Mulțumesc Uniunii Armenilor din România pentru reeditarea cărții. Oricine poate acum cu ușurință și plăcere să o citească. Felicitări, Aram! Ar fi de folos să fie tradusă în armeană, engleză și franceză ca și alți istorici să o poată citi.”

               Deputatul Varujan Pambuccian a evidențiat valoarea acestui volum, referindu-se în mod special la felul cum este scris, la izvoarele folosite, la informațiile prețioase pe care le conține.

                „Sunt foarte multe feluri de cărți de istorie. Unele foarte gomoase, altele care se raportează numai la momentul în care apar și au cel mai mare succes. Sunt bestsellere care se referă strict, punctual la un moment din istorie. Cartea lui Grigorian va dăinui, este foarte bine scrisă, de către un erudit care însă nu face paradă de erudiția sa. Grigorian a scris despre liniile de forță ale poporului nostru, de când există și până în anii nouăzeci. Nu cred că volumul poate fi continuat de altcineva.(…) Oricine, indiferent de cât știe și de câtă cultură a acumulat pentru că suntem diferiți, găsește ceva de învățat din acestă carte care se poate citi cu ușurință și acesta este un gest de magie. Am recitit capitolul despre Tigran cel Mare și Armenia de la care a plecat imperiul lui, Armenia care avea ieșire la trei mări, Caspică, Mediterană și Neagră. Noi de acolo venim. Cartea este un îndreptar pentru fiecare dintre noi, un îndreptar al drumului de urmat, o călăuză de încredere. Citiți cartea, nu o țineți doar în bibliotecă! Se citește ușor, este captivantă. Merită citită pentru a afla cine suntem, de unde venim ca să știm încotro să mergem și pentru asta îi sunt foarte recunoscător lui Tigran Grigorian. ”

               Aram Grigorian, fiul autorului, a povestit despre viața tatălui său, despre dragostea lui pentru armeni și Armenia.

               „Am citit cartea de mai multe ori, s-au spus multe aici despre valoarea ei, dar eu voi spune despre tata, cel care a scris cartea și ce a reprezentat el în familie. Sigur, în comunitatea armeană, a fost unul dintre conducători, o perioadă, împreună cu o parte dintre cei prezenți aici.(…) Mulțumesc Preasfințitului episcop Datev Hagopian la îndemnul căruia a fost reeditată această carte. Fără  sprijinul Uniunii Armenilor din România nu s-ar fi reușit însă publicarea ei. Și fără sprijinul lui Sirun Terzian nu ar fi arătat așa bine grafic. Au fost deci trei contributori care au ajutat în mod esențial. În ceea ce privește viața tatălui meu, în comunitate, pot spune că a fost armean de dimineață până seara. Era esențial pentru el să facă bine armenilor și Armeniei.(…) Mi-a spus odată că în perimetrul acesta mic din București avem cei trei stâlpi ai armenității și anume biserica, școala și biblioteca. (…) Ne mândrim că suntem continuatorii acestui neam. Asta am învățat de la tata care aprecia armenitatea. Sigur, avea relații normale cu toată lumea, cu românii, cu cei din alte etnii, însă în cercul familiei mele erau foarte mulți armeni și doar o familie de români. Casa noastră era mare, la toate petrecerile veneau armeni. Am continuat aceste lucruri și când am ajuns în Franța, mi-am dat copilul la școala armeană, am impus ca nepoatele să meargă la școala armeană. Tata a scris zece ani la acestă carte și practic l-am văzut mereu scriind. Nu se uita la televizor. Venea acasă, seara târziu, citea sau scria. A copiat de mână arhive întregi pentru că atunci nu erau alte posibilități. În familia de intelectuali în care s-a născut tatăl meu se citea mult, nu știau să se distreze. Bunica mea nu se distra. Se vorbea doar serios în familie. ”

Editura Ararat a oferit câte un volum fiecărui participant la lansare. Fiul autorului a scris cu drag dedicații doritorilor. La finalul evenimentului a fost făcută și o rugăciune pentru martirii armenilor.

Andreea BARBU

fotografii de Ștefan Ristache   

by Andreea Barbu