„Visul Unei Nopți de Vamă”, premieră la București ! luni, 29 septembrie, ora 19 30, Sala Mică a TNB

Dacă îi spui cuiva din domeniu că vrei să produci un spectacol independent la TNB, cu 10 actori renumiți, fără finanțări sau sponsorizări, îți va spune că ești nebun(ă). Asta am simțit și eu când am intrat în acest proiect. Dar de atunci a trecut un an și, uite că am reușit nu numai să salvez spectacolul, ba, mai mult, să-l și ducem în turneu prin țară, iar luni, 29 septembrie, ajunge și pe scena TNB.

Am început cu o comedie cultă și am ajuns să o duc într-o zonă care face parte din viața mea, de regizor, de film, de teatru și a lumii din spatele camerei, din spatele scenei. În același timp, am readus în discuție posibilitatea reconcilierii la nivel transgenerațional a Genocidului Armean.

Câteva întrebări care apar atunci când ajungem în partea a doua a vieții, când visătorul tânăr trebuie să accepte că bifurcațiile vieții rămân puține, că poate vom găsi sau nu răspuns la întrebările care contează, că poate viața lucidă devine una disociativă. Că, în cele din urmă, indiferent de ce drum alegem, noi, de fapt, NU putem să ieșim la mal atunci când încercăm să înotăm amonte, într-o lume care se învârte cu o viteză amețitoare, copleșitoare. Parcă nici acum trei ani nu vorbeam de primele poze generate cu AI și azi avem în buzunare niște cărămizi negre din care ies voci care ne răspund cu emoție și intonație, despre care nu mai știm dacă sunt vocile noastre, ale ego-ului, ale prietenilor sau halucinația unui AI.

Dacă trăim într-o simulare: atunci iubirea poate fi reală?
Și dacă nu trăim într-o simulare, atunci mai avem curajul să pășim în această lume distopică plini de entuziasm?
Mai putem apela la artă ca să simțim? Sau mai putem simți fără artă, atunci când arta nu e produsul emoției umane?

Dacă avem mereu o voce în buzunar care are răspuns la majoritatea întrebărilor, care poate fi replicată în miliarde de buzunare — în buzunarul tău — și dacă această voce poate să empatizeze cu tine, să te asculte ca și individ, nu ca pe colectiv, dar care, în același timp, are o conștiință colectivă, omniprezentă: putem spune atunci că AI-ul ne va înlocui, sau că, de fapt, va conviețui în fiecare dintre noi un alter ego care ne transformă mintea într-un apendice și ajunge să ne posede trupul?

Asta — și multe alte întrebări la care nu avem răspuns — dar, fără doar și poate, este o temă pe care acum 3 ani nimeni de pe planeta asta nu o avea, cu atât mai mult în domeniul artistic. Și care acum e parte din cele trei mese zilnice: la cafeaua de dimineață, la pauza de prânz cu colegii de muncă, la cină cu familia sau când petreci singurele minute de „intimitate” pe colacul alb și rece.

Într-o saturație a conținutului online și artificial inteligent, vă invităm la teatru față în față!

cu: Mihai Căpățînă, Georgiana Vrațiu, Altan Safta-Zecheria, Beatrice Rubică, Cristi Constantinescu Denisa Mikesz, Armine Vosganian, Florin Kevorkian, Radu Catană, Gabriel Costan

by Redactor