ARMENIA / Președintele Armen Sarkissian declară că este dispus să doneze 10 milioane de drami, din salariul său, către Fondul Hayastan
Președintele Armen Sarkissian a anunțat că va dona o parte din salariul său Fondului Hayastan (Hayastan Himnatram). Armen Sarkissian a făcut anunțul vineri (25 mai) la reuniunea Consiliului de administrație al Fondului Hayastan ce a avut loc la Erevan. El a spus că este dispus să-și ofere salariul de 10 milioane drami ( aproape 21.000 […]
Apelul reprezentantului național al Fondului Armenia în România prilejuit de TELEDONUL din 23 noiembrie 2017
Dragi prieteni, Fondul Armenia este structura prin care armenii de pretutindeni precum și simpatizanți ai acestora pot contribui personal la dezvoltarea și renașterea economică și socială a Armeniei și a Nagorno Karabakh-ului( Arţakh-ului). Activitatea fundației în cei peste 25 de ani de existență s-a desfășurat pe baza principiilor transparenței și corectitudinii, prin prezentarea de […]
Comunicat de presa / Apelul oficialilor americani pentru a sprijini Teledonul Fondului Armenia
Erevan, 10 noiembrie 2017 – “Un Arțakh roditor” este tema teledonului din acest an al Fondului Armenia. Încasările de la eveniment, care va avea loc pe 23 noiembrie a.c., vor fi destinate forării puțurilor de adâncime, construcției sistemelor de irigare prin picurare și instalării de panouri de sisteme solare pe teritoriul Arțakh-ului. Ca și în anii precedenți, câțiva […]
Raport financiar privind strângerea de donații pentru Fondul Armenia în 2016 și Raport privind participarea la a 26-a întrunire a Consiliului de administrație a Fondului Armenia și a reprezentanților filialelor naționale ale Fondului Armenia
Lista donatorilor si sumele colectate sunt redate în tabelul intitulat Golden Book 2016. Asa cum rezulta si din tabel, filiala din Romania a colectat si virat Fondului Armenia in contul anului 2016 suma de 2.101 USD. Multumesc pe aceasta cale tuturor participantilor la colectă. De asemenea, îi multumesc pentru sprijinul primit în timpul perioadei […]
TELEDON 2016 / FONDUL ARMENIA
Vă invităm să participați cu donațiile dvs. la Teledon-ul Fondului Armenia. Teledonul are loc în acest an pe data de 24 noiembrie 2016(de Thanksgiving) la Los Angeles – S.U.A. și este manifestarea de vârf a Fondului Armenia în ceea ce priveste strangerea de donatii. Donațiile se pot efectua în două etape: 1, promisiunea de a […]
RAPORT FINANCIAR privind strângerea de donații pentru Fondul Armenia în 2015 și Raport privind participarea la a 25-a întrunire a Consiliului de administrație a Fondului Armenia și a reprezentanților filialelor naționale ale Fondului Armenia
Lista donatorilor si sumele colectate sunt redate in tabelul intitulat lista donatori 2015. Asa cum rezulta si din tabel , filiala din Romania a colectat si virat Fondului Armenia in contul anului 2015 suma de 4.667 USD . Multumesc pe aceasta cale tuturor participantilor la colecta si in mod deosebit d-lui Valentin Andronache , […]
Frații Vardanyan au promis o donație de 60 milioane de drami Fondului Armenia
Erevan, 19.11.2015 – Karen și Mikael Vardanyan , proprietari ai HoldinguluiGrand, au promis câte 30 de milioane de drami Fondului Armenia pentru construirea unei biserici în Nagorno Karabah. Familia Vardanyan a colaborat cu Fondul în ultimii ani, prin acordarea de sprijin financiar pentru punerea în aplicare a diverselor proiecte din Armenia și Nagorno Karabah. […]
Binefăcătorul Samvel Karapetyan va face o donație de 1 milion $ SUA pentru teledonul Fondului Armenia, ediția 2015
Suntem bucuroși să anunțăm că omul de afaceri armean Samvel Karapetyan ( din Rusia ) și-a exprimat disponibilitatea de a dona 1 milion $ SUA la teledonul din 2015 . Amintim că fondurile donate la teledon sunt destinate construirii de locuințe în Arțakh pentru familiile cu peste 5 copii .Donația generoasă va asigura ca aproximativ 115 copii vor avea șansa de a trăi în condiții corespunzătoare. “Suntem recunoscători prietenului nostru Samvel Karapetyan, care a sprijinit ani la rând inițiativele Fundației. Să sperăm că mulți armeni vor urma acest exemplu”, spune Ara Vardanyan, directorul executiv al Fundației. Teledonul va avea loc pe 26 noiembrie 2015 cu începere de la ora 22. 1.6K
La primăria din Paris a avut loc o cină de gală în onoarea filialei franceze a Fondului Armenia
Erevan, La 12 noiembrie 2015, filiala franceză a FonduluiArmenia a organizat o cină de gală la primăria din Paris, sub auspiciile primarului Parisului, doamna Anne Hidalgo, cu ocazia Teledonului 2015. Oaspeții de onoare ai evenimentului au fost: Claude Bartolone, președintele Adunării Naționale a Franței, cântărețul de renume mondial Charles Aznavour, Patrick Devedjian, președintele Consiliului General al […]
Articole mai vechi despre Fondul Armenia
Raport financiar pentru anul 2012 Activitate Activitate in România Ajutor pentru armenii din Siria Centru Medical Donatie Întâlnire la Constanța Numire Director O nouă școală Proiectul EyeCare a fost finalizat Raport al Fondului Armenia Raport Financiar Raport Financiar 2016 Raport privind participarea la a 22-a întrunire a Consiliului de administrație a “Fondului Armenia” Reprezentantul Fondului […]




