Arsen Arzumanyan

BACĂU / Şcoala de vară armeană (ediția a II-a)

BACĂU / Şcoala de vară armeană (ediția a II-a)

În perioada de 25-27 iulie, Uniunea Armenilor din România (UAR) sucursala Bacău (preşedinte Vasile Agop) și Colegiul Național “Gheorghe Vrănceanu” din Bacău au organizat Școala de vară (ediția a II-a) cu titlul “Interferențe culturale româno-armene, mesaj pentru generația tânără”. În jur de 30 de elevi şi membrii comunităţii armene din Bacău au participat la acest […]

 Arsen Arzumanyan

Tezaurul Armeniei / În zborul păsării către complexul monahal Tatev

Complexul monahal medieval Tatev este unul dintre cele mai pitoreşti locuri ale regiunii Syunik aflându-se în sudul țării și este printre cele mai menționate obiective  din Armenia, în ultimul timp. Acest fapt se datorează celui mai lung traseu de telecabină, inaugurat în octombrie 2010, care face legatura dintre satul istoric Halidzor cu grandioasa şi impunătoarea mănăstire Tatev. Ca să ajungeţi […]

 Arsen Arzumanyan

ARI TUN 2014 – UN VIS ÎMPLINIT AL TINERILOR ARMENI DIN ROMÂNIA

  Din 2009 se organizează programul “Ari tun” de către ministerul Diasporei din Republica Armenia, iar pe parcursul acestor ani au participat mii de tineri armeni din diferite ţări ale lumii. Doar anul acesta au participat 1071 tineri. În ultima etapă au participat şi 10 tineri armeni din România care au fost trimişi de către […]

 Arsen Arzumanyan

Întîlnire la Sediul Uniunii Armenilor din România

    După semnarea, în anul 2011, a documentelor de colaborare în domeniile culturii educației și științei, dintre România şi Republica Armenia, câteva zeci de tineri armeni din Armenia au venit să studieze în diferite oraşe ale României în universităţi sau au participat la programe de voluntariat. În acelaşi timp cu creşterea graduală a numărului […]

 Arsen Arzumanyan

“Cartea şoaptelor” a făcut un tur prin Bulgaria: lansarea cărţii în limba bulgară la Sofia, Plovdiv, Varna şi Ruse

În zilele de 6-8 decembrie preşedintele UAR, autor al “Cărţii şoaptelor” Varujan Vosganian a fost în Bulgaria invitat de preşedintele UGAB-Plovdiv, Ruben Chavushian. În 4 oraşe ale ţării a avut loc lansarea cărţii în limba bulgară, după care s-au desfăşurat întâlniri cu comunităţii armene din oraşele respective. Pe parcursul evenimentelor dedicate lansării V. Vosganian a […]

 Arsen Arzumanyan

SEMINAR UGAB-Europa în Varşovia – Perspective noi ale colaborării comunităţilor armene din Europa

SEMINAR UGAB-Europa în Varşovia – Perspective noi ale colaborării comunităţilor armene din Europa

                          În zilele de 6-7 septembrie, în capitala Poloniei, Varşovia, a avut loc întâlnirea  UGAB-Europa, cu scopul de a discuta înfiinţărea unei organizații a comunităţilor armene din Europa. Participanţii sosiți din diferite ţări europene, au  subliniat cu marea satisfacţie importanţa desfăşurării unui astfel de seminar şi au exprimat dorinţa de a continua organizarea […]

1 12 13 14