CONSTANȚA / Seară dedicată Marilor maeștri ai condeiului și penelului : Saroyan și Aivazovski

            Întâlnirile noastre tematice de vineri tind să devină episoadele unui serial, pe care l-am dori nesfârșit, episoade – independente, prin conținut și tratare, dar unitare prin tema-cadru, motivație și interes – , căci deși domeniile de inspirație sunt variate, autorii diferiți, stilul expunerilor divers, publicul este totdeauna același, constant, fidel.

            Stabilite inițial bilunar, periodicitatea acestor „întâlniri” s-a modificat din mers, fără a se fi luat vreo decizie colectivă, ci spontan, printr-un consens tacit și entuziast acceptat : acestea au devenit săptămânale, chiar dorite, cu nerăbdare așteptate.

            Poate că ar trebui să ne întrebăm ce stimul straniu a declanșat acest mecanism aflat demult într-o comodă letargie, dar niciodată inert; cine s-a apucat brusc să întoarcă arcul înțepenit temporar al acestui resort, care odată pornit, ne măsoară timpul din săptămână în săptămână, sunând în fiecare vineri, la orele 18 fix, adunarea.

            Cred însă, că mai bine ar fi să nu ne întrebăm, să nu cercetăm, să nu ne uimim, spre a nu destrăma printr-un demers profan, vraja care pune în mișcare, ca la un semnal, o comunitate împrăștiată în tot spațiul tomitan  de la malul mării, aducând-o laolaltă în foișorul bisericii armene din Constanța, ca pentru săvârșirea unui ritual. Poate chiar este un ritual: acela de a reînvia oameni și locuri, date și evenimente afundate în negura timpului, de a nu le lăsa să se piardă, ci a le transpune într-o actualitate, în care toți cei prezenți devin protagoniști – actori și spectatori simultan.

            „William Saroyan s-a născut la 31 august 1908, în localitatea Fresno – California – în familia lui Armenac și Takuhi Saroyan, imigranți armeni din Bitlis. – Așa își începe Anaid Tavitian expunerea – . După o perioadă în care a predicat în bisericile apostolice armene din New York, odată stabilit în California, tatăl devine mic fermier, proprietarul unei podgorii.

            William are o copilărie grea, căci cei cinci frați își pierd tatăl prematur. William moștenește însă, ceva mult mai important decât avere: talentul părintelui său, care-i lasă un teanc de manuscrise. Dorința lui secretă  este să devină scriitor. Muncește, dar- în același timp – scrie și chiar publică povestiri din experiențele copilăriei sale. De altfel toată opera sa e legată de întâmplări pe care le-a trăit sau la care a fost martor și de acea trezesc o puternică emoție în sufletul cititorului.”

            Anaid Tavitian citează titlurile creației scriitorului  Roata Ruptă și Tănărul  neînfricat de la trapezul zburător, Mă cheamă Aram, precum și alte titluri din moștenirea sa spirituală: povestiri, nuvele, romane, scenarii de film, piese de teatru, poezii, rezumând și comentând din conținut, creionând imagini plastice, într-un limbaj elevat, dar și accesibil, stârnind interesul ascultătorilor.

            Saroyan ajunge să-și creeze un stil personal, care dobândește chiar nume (Stilul saroyanesc); Critica vremii spune despre el că „vădește  o profundă tendință și empatie pentru toate manifestările vieții, ceea ce este absolut impresionant” (The Spectator)

            În anul 2008 se deschide un muzeu în casa familiei, la Fresno, unde sunt expuse, fotografii, desene, coperțile cărților lui, chiar și o hologramă a scriitorului. În 1991 fuseseră emise timbre în SUA și URSS, înfățisându-l pe scriitor (emisiune comună). Are o statuie la Erevan. În 2013 a fost realizat filmul documentar-artistic „Țara lui Saroyan”.

            Remarcabil este că Saroyan niciodată nu și-a negat originile, dimpotrivă, spunea peste tot că este armean și că se mândrește cu aceasta, că se simte onorat fiind considerat din familia scriitorilor armeni.

            După expunerea – mult mai amplă decât ceea ce am surprins în aceste câteva rânduri – au avut loc discuții, întrebări, completări cu privire la temă, căci, desigur, participanții citiseră cel puțin o carte a acestul mare scriitor american de origine armeană ori, cel puțin, auziseră despre el.    

            A urmat „Momentul poetic”, când Arșaluis Gurău a prezentat două poezioare pentru copii – cu conținut patriotic –  (Սեվանա Լիճ – Lacul Sevan – și Երեվանին – Către Erevan – ) în limba armeană și în traducere în românește (din textul celei de-a doua: „Voi alerga la tine, în brațe să mă iei,/La sânul tău matern, ce-atât l-am jinduit,/ Spre-a făuri-mpreună cu drag un nou temei/ Și-un viitor mai liber, mai drept, mai fericit.”)

          Cu același interes a fost ascultată și a doua expunere, cea  despre Ivan Aivazovski : „Renumitul pictor s-a născut  în orașul port Feodosia din Crimeea, într-o familie de armeni. În registrul parohiei biscericii armene  SURP SARKIS din Feodosia copilul a fost înregistrat cu numele Hovannes, fiu al lui Ghevorg și Hripsime Aivazian. Tatăl său venea dintr-o familie de negustori armeni din  Armenia Otomană sau de Vest, adică din așa numita Armenie istorică. Încă din copilărie a fost irezistibil atras de pictură.  În lipsa materialelor, desena cu cărbune pe zidurile orașului, ceea ce ne îndreptățește să glumim că a fost un precursor al picturii murale stradale(!)”.

          „A studiat la Academia de Artă din St. Petresburg – pe care o absolvă cu medalia de aur -, unde a și devenit profesor mai târziu. A pictat mult, a experimentat mult, până când a ajuns la perfecțiune, operele sale fiind expuse în marile centre de artă din Italia, alături de alți mari artiști ai lumii, precum și în muzeele celor mai importante orașe din lume. Este considerat cel mai mare pictor al mării. Cea mai cunoscută pânză a sa este „Al nouălea val”, de o expresivitate neîntrecută.

          Trei dintre peisajele sale sunt expuse la Muzeul de Artă al României, 30 la Galeria de Artă a Armeniei. În 2017, la 200 de ani de la nașterea sa, a fost sărbătorit cu fast în Erevan; Banca Centrală a Armeniei a emis o medalie comemorativă de aur în valoare de 10 000 drami. Tot în 2017 a fost inclus în Calendarul Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință, Cultură.

          Aivazovski a desfășurat și o importantă activitate de binefacere, cunoscute fiind înclinațiile sale de mare filantrop. Profund afectat de masacrele hamidiene din anii 1894 – 1896, a ajutat, îndeosebi, refugiați armeni ce reușiseră să se salveze și să se adăpostească în Crimeea.

          A iubit foarte mult Armenia și a fost toată viața mândru de originea sa etnică. Ce exemplu de patriotism și de modestie ar putea fi mai mare decât acesta? S-a stins din viață la 19 aprilie 1900 .

          Pe mormântul său sunt gravate versuri din creația lui Movses Khorenatsi: „S-a născut muritor, dar a lăsat o moștenire nemuritoare.”

          După câteva momente de tăcere firească, fără s-o fi cerut nimeni, așa ca un omagiu memoriei pictorului, când, în fine, s-au risipit ultimele ecouri ale cuvintelor lui Anaid, au început comentariile. Mulți știau amănunte interesante, anecdotice despre pictor. Părintele paroh Eznig Torcomian a comunicat prezența și la Ierusalim a câtorva tablouri de Aivazovski, lucru pe care nu-l știam; a evocat, de asemenea, câteva moment amuzante din viața acestuia. Au mai luat cuvântul: Alis Alexandrian (care a și adus un album cu reproduceri din picturile lui Aivazovski), Haig Cazazian, Carmen Dropol, Azadui Benlian.  O parte dintre spectatori s-au îndreptat spre pajiște să se „imortalizeze”într-o poză de grup, întrebând în dreapta și-n stânga care va fi tema întâlnirii viitoare. „Creația poetică a lui Hovannes Tumanian” li s-a spus. Prezintă Azadui Benlian.

Arșaluis Sarchisian Gurău

by Mihai Stepan Cazazian