24 APRILIE la PADOVA | METZ YEGHÉRN: MARELE RĂU – Comemorarea Genocidului Armean

Cu ocazia „Marelui Rău”, Genocidul căruia i-au căzut victime armenii acum  110 de ani, orașul Padova, ca în fiecare an, a adus un omagiu victimelor.

            Ceremonia a început joi, 24 aprilie, în fața plăcii memoriale din Palazzo Moroni, sediul Primăriei, care se află foarte aproape de sediul central al Universității din Padova. Clădirea este  cunoscută sub numele de Palazzo del Bo.

            Fanfara a cântat „Silenzio fuori ordinanza” care, după cum se știe, însoțește omagiul adus celor căzuți, apoi a fost depusă o coroană de flori în fața basoreliefului pomenit.

Au urmat discursurile oficiale, printre care cele ale viceprimarului din Padova domnul Andrea Micalizzi, ale profesoarei Sona Haroutynian, reprezentantă a Comunității armene, ale reprezentanților Asociației culturale Italiarmenia. A fost prezent și  părintele “Vartapet” Serop Jamurlian, din cadrul Comunității Călugărilor Armeni Mechitariști de la Sfântul Lazăr din Veneția.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost celebrată de către părintele Serop, și de către părintele Gevork, cu asistența altor Confrați călugări din Congregația menționată, în biserica Sfântul Andrei.

Printre cei prezenți s-au numărat autorități din lumea administrativă, militară și politică a orașului Padova. Au fost prezenți Părintele Enrico Luigi Piccolo, delegatul pentru Ecumenism al Diecezei din Padova și reprezentant al P.S. episcopului  Claudio Cipolla, Abetele de la Santa Giustina, Don Giulio Pagnoni, Francesca Cecchinato pentru Associazione Italia Armenia și mulți prieteni armeni și italo-armeni, precum Dr. Gregorio Suren Zovighian.

Andrea Micalizzi, viceprimar al orașului Padova, a ținut discursul comemorativ. Acesta a folosit termenul potrivit de „Genocid” și nu de masacru:

<<Genocid, un cuvânt care te face să tresari, dar care, din păcate, a ieșit din nou în evidență în cursul secolului al XX-lea și care, din păcate, este încă de actualitate și astăzi. Ce altceva este de fapt genocidul, decât uciderea sistematică a femeilor, bărbaților și copiilor, distrugerea tuturor bunurilor lor începând cu casele lor, expulzarea de pe pământurile unde trăiesc, din pământurile unde trăiesc, încercarea de a le șterge identitatea ca comunitate?

Acest lucru s-a întâmplat cu poporul armean, care nici astăzi nu uită masacrarea a peste un milion și jumătate de oameni și diaspora în care au fost forțați toți ceilalți, împinși ca frunzele de toamnă de vântul violent al unui naționalism fanatic, care se bazează pe discriminare etnică și tolerat, chiar încurajat de interese cinice locale și internaționale. A fost o crimă împotriva umanității care abia în 1973 a fost oficial recunoscută de Comisia ONU pentru Drepturile Omului, blocată de veto-uri încrucișate și interese legate de echilibrele internaționale postbelice.

O întârziere care a provocat și mai multă durere numeroșilor armeni răspândiți în întreaga lume, chiar și celor care au găsit în țara și în orașul nostru primire, respect și prietenie. Împreună cu ei, astăzi, la 110 ani de la începutul acelei tragedii, în fața acestui basorelief de bronz ne amintim de martirii acelui genocid și le dăm o voce astfel încât istoria lor, istoria poporului armean să nu fie progresiv ștearsă de trecerea timpului>>.

Trebuie să-i fim recunoscători domnului viceprimar care, în discursul său, nu a uitat evenimentele recente, cum ar fi expulzarea și abuzurile suferite de armenii din Arțah sau Nagorno-Karabagh.

 <<Continuăm să dăm glas comunității armene, nu doar în această zi dedicată memoriei, pentru că și astăzi disputa dintre Azerbaidjan și Armenia, cu privire la Nagorno-Karabagh, continuă în indiferența internațională și a pricinuit exodul din această regiune de frontieră a mai mult de 140 de mii de armeni care acolo locuiau>>.

Profesoara Universitară Sona Haroutynian, în cuvintele sale, a amintit, de asemenea, evenimente din familia sa, pomenind străbunicii săi materni, originari din Van, care se află acum în Turcia.

Emoționante au fost cuvintele ei, amintind că bunicii ei s-au întâlnit într-un orfelinat. În continuare, a subliniat că și regretatul Papă Francisc a amintit în 2015 de primul Genocid din secolul al XX-lea, adică Genocidul Armenilor.

Bunicii ei lăsaseră orașul Van, adesea prezent în amintiri fragmentare, „evocate din când în când” pentru a nu lăsa totul în uitare. Cu toate acestea, nu și-a amintit niciodată ce s-a întâmplat după aceea, și anume ceea ce s-a numit „Răul cel mare”.

          Distinsa profesoară a observat apoi:

 „Tot restul – soarta familiilor lor, durerea pe care au trăit-o – a rămas în tăcere. Rudele lor nu îndrăzneau să pună întrebări, din respect, dar și din teamă. Erau vremurile regimului sovietic, iar a vorbi – despre orice – putea fi periculos. Tăcerea era, de asemenea, o formă de protecție.

După cum au observat cercetătorii, blocajul psihologic a fost unul dintre principalele motive pentru care prima generație de supraviețuitori nu a lăsat o moștenire literară bogată ca răspuns la ceea ce au trăit.

Scriitorul armean Costan Zarian, care a supraviețuit de asemenea Genocidului, a scris:

 „Pierderea noastră este atât de mare încât este imposibil să scriem despre ea. Noi toți avem această mare dorință adică de a nu uita. Zilele noastre de ieri sunt pline de sânge și foc, zilele noastre de azi de incertitudine, iar ziua de mâine rămâne cuprinsă, învăluită, în mister”.

Supraviețuitorii nu au dorit să vorbească. Au spus că inimile lor nu vor suporta greutatea amintirii. Astăzi, este rândul nostru să ne amintim. Nu voi spune mai mult, inclusiv pentru că are norocul să aibă în Antonia Arslan un glas de excelență, capabilă să transforme tăcerea în cuvinte și cuvintele în memorie comună, atingând coarde universale prin narațiunea sa”.

Preasfințitul Părinte Șerop a adresat și el cuvintele sale de speranță, dar și de aducere aminte pentru cei care au mărturisit dragostea de Credință și dragostea de țară.

Cuvinte sobre care au preluat însă speranța Învierii Celui care, grației iubirii sale , a ales să șteargă păcatul comis lângă Pomul Edenului, aducându-ne un alt pom, pomul vieții, amintit de khacikaruri, adică acele cruci de piatra, care amintesc Jertfa lui Isus, Theantropos (Dumnezeului întrupat).

La sfârșit, în biserica Sant’Andrea din apropiere, părintele Serop a săvârșit, cum deja ne-am obișnuit, Sfânta Liturghie împreună cu părintele Ghevork, și alți frați. Liturghia aceasta a amintit din nou Sfinta Liturghie de Paști, mai ales  prin Troparul: „Cristos a inviat din morți. Să fie slavită Invierea  lui Cristos.” care cântă, mărturisește, actualizează victoria lui Isus asupra morții.  Și cuvintele acestea nu pot decât să ne facă să ne amintim că martirii noștri armeni sunt în prezența Celui Preaînalt, martori ai adevărului și frumuseții.

“ Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris:

“Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, ghimpele tău?”. Şi ghimpele morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea. Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos! Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul”.( I Cor 15. 54-57)

Doresc să mulțumim domnului ing. Fabio Scarso pentru fotografii și Biroului de relații externe al municipalității din Padova.

Giuseppe MUNARINI

by Giuseppe Munarini