DEPUTATUL VARUJAN PAMBUCCIAN : Declarație politică
Stimați colegi,
Astăzi mă aflu în fața dumneavoastră pentru a da glas unei tragedii adesea uitată, dar niciodată vindecată: Genocidul împotriva poporului armean, comis în 1915 de autoritățile Imperiului Otoman.
În plină confuzie a Primului Război Mondial, când imperiile se prăbușeau și lumea se rescria cu sânge, peste un milion de armeni au fost deportați, masacrați sau înfometați până la moarte. Nu a fost o întâmplare. Nu a fost un simplu exces al vremurilor. A fost un plan sistematic, un act de epurare etnică, gândit și executat cu sânge rece. Primii vizați au fost liderii spirituali și intelectuali. În noaptea de 24 aprilie 1915, zi pe care o comemorăm astăzi ca începutul Genocidului, sute de elite armene au fost arestate la Constantinopol. Au urmat deportările în masă, marșurile morții prin deșerturile din Siria, unde femei, bătrâni și copii au fost lăsați pradă foamei, setei și cruzimii. Când s-a așternut tăcerea, peste un milion de armeni fuseseră uciși.
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Imperiul Otoman, martor al desfășurării Genocidului, Henry Morgenthau, scria: „Este o campanie de exterminare rasială, sub masca războiului. Nu este o tragedie, ci o crimă.” Ceea ce face această crimă și mai dureroasă este negarea ei până în zilele noastre de către o parte din parlamentele lumii, dar mai ales de către succesorii imperiului. Tăcerea nu vindecă. Tăcerea ucide a doua oară și Holocaustul ca și evenimentele tragice petrecute recent în Karabakh și atacurile susținute împotriva populației civile din Ucraina sunt o dovadă vie a faptului că omenirea nu a învățat încă nimic din ceea ce s-a întâmplat în 1915. Recunoașterea acestui Genocid este nu doar o chestiune de dreptate istorică, ci un act de apărare a demnității umane. Parlamentul României este unul dintre ultimele parlamente ale lumii euroatlantice care nu are încă o rezoluție de recunoaștere a acestui Genocid. Îmi exprim speranța, acum, în Săptămâna Luminată, că recunoașterea se va petrece în curând și fac apel către dumneavoastră să lucrăm împreună pentru această recunoaștere.
Pentru că, după cum a spus și filozoful și eseistul George Santayana: „Cei care nu își amintesc trecutul sunt condamnați să-l repete.” Să ne amintim. Să acceptăm și să rostim adevărul. Să fim vigilenți pentru că orice negare a unui genocid este preludiul altuia. Și să îl recunoaștem.
Vă mulțumesc!
alice: 
Cristina: 
Mihai Daniel Frumuselu: 
Eduard Sahinian:
Sã precizãm însã cã genocidul turcilor împotriva armenilor s-a întins pe câteva decenii. A început cu masacrarea armenilor în timpul sultanului Abdul Hamid (Abdülhamit) la finele secolului al XIX-lea, a continuat cu masacrul din Adana din 1909, când mai multi armeni au fost arsi de vii, cu masacrul din Angora (Ankara) din 1915, când comunitatea crestinã din oras a fost exterminatã. Apoi a continuat cu masacrul din Constantinopol din 1915, deportãrile din anul 1915 si masacrarea deportatilor din pustiul Der Zor din Siria, numit si “Auschwitz-ul armenilor”. Si pânã la omorârea crestinilor din Smirna (Smyrna, Izmir), în 1923, când crestinii din Smirna, greci si armeni, au fost înconjurati si împin?i în mare, unde au murit înecati.
Masacrele din anul 1915 au fost punctul culminant, ales conventional pentru comemorarea genocidului, însã, cum se vede, acest genocid a fost mult mai criminal de atât.
Si sa nu uitam nici faptul ca genocidul turco-azerilor impotriva armenilor s-a repetat in septembrie 2023, cand dupa consecintele deja devastatoare are razboiului de 44 de zile, populatia autohtona armeana, extrem de slabita de blocada care fusese impusa in decembrie 2022 si dura deja de 9 luni, a fost atacata si dupa o rezistenta acerba de doar o zi, au fost nevoita sa isi paraseasca tara natala, sub amenintarea distrugerii iminente.
Aceiasi faptuitori, aceleasi victime, acelasi modus operandi ca si acum 110 ani.
Lupul isi schimba parul, dar naravul ba…
Bravo Varujan !
Am totusi o senzatie de disperare la gândul cà atâta state în lume (printre care Sua) au recunoscut realitatea genocidului perpetuat cu 110 ani împotriva armenilor de câtre otomani, si cà Romània (colegii tài parlamentari, càrora le explici an de an aceastà tragedie) nu au curajul, bunul simt, onestitatea moralà sà voteze o recunoastere. Chiar dacà nouà nu né mai aduce nimic, pentru ei ar fi ô spàlare a rusinii si poate s-ar putea uita în oglindà mai senin si mai onest în dimineata urmàroare.