Muzeul Național de Artă al României | REÎNTÂLNIRE  CU PICTORUL  IVAN  AIVAZOVSKI

          Încă de la începutul verii știam că la Muzeul Național de Artă al României (MNAR, în aripa dreaptă a Palatului Regal) s-a deschis o foarte interesantă și atractivă expoziție, intitulată „Nostalgie, Amintire, Regăsire„. Abia de curând, am reușit să-mi fac timp și să vizitez această expoziție dedicată peisajului european și ruinii în secolele XVI-XIX. Știam încă din textul invitației că acolo sunt reprezentate, printre cele 140 de lucrări din patrimoniul muzeului, și lucrări ale marelui pictor rus, de origine armeană, Ivan Aivazovski (1817-1900). Cele trei lucrări le cunoșteam din vremea când erau expuse în galeria de „Artă europeană„ de la MNAR din urmă cu o jumătate de veac.

          Pot spune că actuala expoziție, cu temetica de mai sus, culminează cu cele trei picturi ale lui Aivazovski, precum și cu lucrări, realizate în diverse stiluri ale arheologului, arhitectului și pictorului italian Piranesi (1720-1778), mai ales cu o serie  din gravurile sale.

          O sală specială este consacrată celor trei picturi ale lui Aivazovski. Iată despre ce este vorba: Pe peretele din stânga sunt expuse două lucrări de mai mici dimensiuni – “Marină”, 1884, ulei pe pânză, și «Naufragiul”, datând din ultimul sfert al secolului XIX, tot ulei pe pânză. Iar pe peretele din față atrage atenția o amplă pictură, ulei pe pânză, «Naufragiul„ , datând din 1886.

          Mi s-a părut foarte grăitoare prezentarea pe care o face acestor lucrări doamna Mălina Conțu, doctor în arte vizuale la Universitatea de Arte București, istoric de artă și arhitectură, șeful secției de  Artă Europeană din MNAR, lector asociat la Departamentul de istoria artei din Universitatea București: „Cele trei lucrări de Aivazovski, care încheie expoziția, constituie punctul final al acestui parcurs despre ruină și ruinare, indicând momentul culminant al puterii de ruinare a naturii. Ele prezintă, treptat, mai întâi, freamătul mării care înclină corabia, în care echipajul este încă în control încrezător în izbândă, continuă cu următorul moment, în care furia valurilor răstoarnă vasul, echipajului nerămânându-i altă alegere decât propria salvare și culminează în momentul final al încercării disperate de a supraviețui în fața încrâncenării naturii, a haosului și uitării totale. Moment în care, agățându-se de ultima fărâmă de speranță, acel singuratic navigator nădăjduiește încă la salvare, încurajat de apariția curcubeului, simbol al speranței. Măreția și terifiantul acestei ultime lupte dintre om și natură întru salvarea vieții de neant și uitare este expresia ultimă a sublimului salvării memoriei din fața ruinării totale, lucrarea reușind să ne absoarbă cu totul în drama acestei lupte pentru viață. „

          În fața unor opere de artă care provoacă atâta emoție privitorului, cât și sublima lor descriere,  îl fac pe reporter să amuțească și să pășească prin expoziție, cu un profund sentiment de respect.

          Acum, aș dori să prezint câteva date biografice ale acestui mare pictor, mai ales, legate de familia sa și de atașamentul său față de poporul armean  și valorilor sale.

          Ivan Aivazovski s-a născut pe 29 iulie 1817 la Feodosia (Crimeea), în acel frumos port  de pe malul Mării Negre, în familia lui Hripsime și Kevork Konstantin Aivazian. De altfel, preotul de la Biserica Armeană  din Feodosia, a consemnat că „s-a născut Hovhannes, fiul lui Kevork Aivazian„. Am aflat  că strămoșii ilustrului pictor emigraseră din Armenia Apuseană încă din secolul al XVII-ea în Galiția, având moșii în zona Kievului . Chiar și după instalarea în Crimeea, familia sa a continuat să poarte forma polonizată a numelui. Din unele mărturii ale artistului, reiese că, înainte de a se instala în Crimeea, tatăl său a trăit o vreme în Principatele Române (Moldova, Țara Românească), unde s-a ocupat cu comerțul, cunoscând limbile armeană, turcă, poloneză, română și țigănească.

          Pictorul a avut trei surori și un frate – Sarkis, care cu timpul a devenit cleric, ajungând până la rangul de  arhiepiscopul Gabriel, pe care, mult mai târziu, avea să-l reîntâlnească, vizitând Congregația Mekhitaristă (armeană) de pe insula San Lazzaro, de lângă Veneția și pe care avea s-o imortalizeze, printre alte subiecte, într-una din pânzele sale.

          Tatăl artistului a fost un comerciant înstărit, dar a dat faliment în urma epidemiei de ciumă din 1812.

          Pictorul avea obiceiul să semneze uneori în armeană – „Hovhannes Aivazovski” sau „Ovannes Aivazian”. El a avut o coplărie modestă. Primele clase le făcuse la Școala parohială armeană din Feodosia. Norocul lui a fost că un cunoscut  arhitect din Feodosia l-a încurajat pe micul Ivan să urmeze drumul artei, având în vedere talentul pe care îl dovedise încă din copilărie. Așa se face că a învățat la Gimnaziul din Simferopol, ulterior mergând, ca bursier, la Academia de Artă din Sankt Petersburg ( 1833-1837), pe care a absolvit-o cu Medalia de Aur. A călătorit mult, încă din timpul studiilor superioare fiind trimis prin Europa, pentru a-și desăvârsi arta. Astfel că, pentru început, a călătorit în Italia (lucrând mult în însoritul Sorento), Spania, Franța, Portugalia, Olanda, Anglia. Se  știe că lucra puțin în natură, desăvârșind lucrările în atelier, lăsându-se pradă imaginației. Picturile  realizate în Anglia au fost foarte apreciate de WillIam Turner, maestrul peisajului englez. Pretutindeni, pe unde a trecut, atât în timpul studiilor, cât și ulterior, el s-a umplut de onoruri – Academia de Artă din Paris i-a decernat Medalia de Aur, după o vreme primind și decorația „Ordinul Legiunii de onoare„ . A  primit titlul de academician din partea Academiei Imperiale  de Artă din Sankt Petersburg, apoi titlul de membru al aceleiași înalte instituții, titlul onorific de amiral al Imperiului Rus, căci după absolvirea studiilor, fusese trimis la Cartierul General Naval din Sankt Petersburg. Era perioada când a pictat bătălii celebre. A fost membru al Academiilor din Amsterdam, Florența, Roma, Stuttgard. Totodată, a devenit membru al Societății Geografice  Ruse. A fost decorat cu Ordinul Sf.Vladimir și cu Ordinul Sf. Alexandr Nevsky etc.

          Cu timpul a călătorit, în afară  de Europa, în Grecia, Egipt, Africa, Statele Unite, diverse colțuri ale Rusiei, în Caucaz (la Tiflis vizitând prima expoziție de artă a comunității armene). În Italia, a realizat “Autoportretul“ său, la comanda Galeriei “Pitti” din Florența.

          Când am vizitat în 2002 palatul Dolmabahce din Istanbul, construit de doi dintre iluștrii arhitecți armeni Garabet și Nigoğayos Balian, aveam să aflu că Ivan Aivazovski vizitase curtea otomană din Constantinopol, înainte și în vremea sultanului  Abdülaziz care l-a și decorat.. Acesta, fiind mare amator de artă, îl invitase pe celebrul pictor armean de peisaje marine, în 1874, comandându-i să creeze tablouri special pentru Dolmabahce. Așa se face  că acest strălucit palat deține 34 de picturi ale lui Aivazovski.

          Aș dori să amintesc că, în timpul ultimei mele călătorii la Erevan (2017), am avut șansa să nimeresc la expoziția „Hovhannes Aivazovski – Creația„ la Galeria Națională de Artă a Armeniei. Am consemnat la vremea respectivă în  “Ararat“ că “mai văzusem lucrării ale acestui mare artist în Armenia, Rusia, Italia, Turcia și chiar în România, dar această expoziție mi-a făcut o plăcere deosebită – foarte bine organizată, ilustrată și explicată.  Erau 90   de picturi, cu precădere „Marine”, din colecția Galeriei, altele de la Ecimiadzin, cele 30 donate  de filantropul Abraham Djindjian din Franța, pasionat admirator al artistului, o donație de la omul politic comunist Anastas Mikoyan, câteva  de la Institutul Lazarian din Moscova, câteva de la Congregația Mekhitaristă din San Lazzaro – dar mai ales celebra pânză  “Haos” , care are, în afara frumuseții stranii și a profunzimii ei, avea și o istorie interesantă, ea trecând prin mâinile câtorva papi.”

          Se știe că Aivazovski a pictat cu precădere marea, la diferite  ore ale zilei sau în diferite anotimpuri. Peste jumătate din creația sa artistică este cunoscută grație peisajelor marine, gen în care a excelat și a rămas în istoria artei universale, numele său figurând în cele mai importante enciclopedii și dicționare de artă. În afara acelor picturi în care a redat  furtuni, naufragii,  valuri înspumate, aspecte cosmice ale naturii, a mai realizat și scene liniștite, cu vederi de pe mare, răsărituri și apusuri de soare, căldura amiezei, oglindirea lunii în mare, vapoare, pescari sau scene de bătălie din timpul Războiului Crimeii (1853-1856). Cu timpul, artistul a devenit tot mai romantic ca stil, în lucrările sale apărând și tendința spre realism, sub influența artei ruse. El a oglindit cu patos romantic și cu suflu epic portrete ale  rudelor și prietenilor. A fost foarte prolific. În urma sa au rămas peste șase mii de lucrări. Se știe că pictorul a avut multe comenzi și chiar s-a îmbogățit. Dar a cheltuit mult în scopuri filantropice în Feodosia, unde s-a instalat. El a deschis prima școală de artă din localitate, iar locuința sa a devenit Galeria de Artă a orașului său natal., a construit noua clădire a Muzeului de Antichități, contribuind totodată la dezvoltarea localității . Din nefericire, în primăvara anului 2022, în urma invaziei ruse în Ucraina, a fost distrus Muzeul de Artă din orașul-port Mariupol, care deținea lucrări ale marelui artist.

          Trebuie de amintit că în arta armeană, Aivazovski a fost primul care a pictat natura armeană,  imagini ale Araratului biblic  și Valea acestuia, lacul Sevan. Sunt cunoscute lucrările sale  „Botezul poporului armean”,  „Vizita lui Byron la Mekhitariștii de pe insula San Lazzaro”,   „Khrimian Hairig în împrejurimile Ecimadzinului” . A pictat și pe teme ale masacrării armenilor. Deși fusese decorat de sultanul Abdülaziz, mai târziu, către sfârsitul secolului al XIX-lea, când au avut loc masacre ale armenilor, în semn de protest, a legat decorația pe care o avea de la fostul sultan de gâtul câinelui  său, după care a aruncat-o în mare. De asemenea, i-a ajutat pe refugiații armen, fugiți de de masacre și ajunși în Crimeea.

          Cea de-a doua soție a artistului a fost armeanca Anna Burnazian, doar în ultimii opt ani de viață. În fața clădirii în care a locuit este,  așa cum am spus, Galeria Națională de Artă Ivan Aivazovski, în 1930 a fost înălțată o statuie a artistului, realizată de sculptorul Ilya Ginsburg. Și la Erevan există o sculptură dedicată pictorului de către sculptorul Yuri Petrosian și arhitectul Stepan Kurkdjian.  Monumentul a fost instalat în 2003 în Parcul Circular, din apropiere de Casa muzicii camerale.

          De semnalat că lucrări ale acestui pictor continuă să fie căutate, ele vânzându-se la prețuri mari – un asemenea caz a fost când o lucrare a sa s-a adjudecat la suma de 2 milioane 125 de mii de dolari.

Ivan Aivazovski a murit la 2 mai 1900, fiind înmormântat în cimitirul medieval armean din Feodosia.

          Stimați cititori, expoziția de la MNAR mai poate fi vizitată până la 31 ianuarie 2023.                   

Madeleine KARACAȘIAN

by Redactor