‘’Am prieteni armeni cam pe toate meridianele lumii’’ – Interviu cu Ruxandra Cernat, producător de film

Sunteţi directorul Festivalului Internaţional

de Film ” Aripi”,

aflat la prima ediţie şi desfăşurat la Bucureşti,

la cinematograful Eforie, în perioada 21-26 martie 2017.

Ce producţii din Armenia au fost prezentate publicului?

Din Armenia, am avut două filme de lung metraj ficţiune şi un documentar.

 „Moskvici – dragostea mea”

Film artistic, 87 minute, 2015

Regizor: Aram Sahbazian

În rolurile principale: Martun Ghevondian, Hilda Oan

Bătrânul fermier Amo trăieşte împreună cu soţia sa într-un sat de munte din Armenia. Banii trimişi de fiul lor din Rusia abia le ajung pentru traiul zilnic. Dar Amo are un vis, să-şi cumpere un Moskvici, cea mai frumoasă maşină din lume, cea făgăduită în vremea sovietică şi pe care nu a dobândit-o. Uniunea Sovietică nu mai există, dar visul sau a rămas. Amo află că într-un sat vecin cineva vinde exact un astfel de automobil.

 „Tangoul copilăriei noastre”

Film artistic, 87 minute, 1985

Scenariul şi regia: Albert Mkrtcian

Interpretează: Galia Novent, Frunzik Mkrtcian, Azat Gasparian

Muzică: Tigran Mansurian

Revenind din război, Ruben îşi părăseşte familia şi pleacă la femeia care i-a salvat viaţa. Orgolioasa Siranuş nu se poate împaca cu acest lucru şi încearcă să-l înveţe minte pe Ruben. Ieşirile stupide şi neputincioase ale copiilor şi soţiei îl aduc într-o asemenea stare încât, încurcându-se în propriile sentimente, comite o faptă nechibzuită şi ajunge la închisoare…

 „Toamna magicianului”

Film documentar, 52 minute, 2009

Regia: Ruben şi Vae Ghevorkian

Filmul este construit pe legăturile de prietenie pe care Tonino Guerra le-a avut cu Tarkovski, Paradjanov, Antonioni. „Toamna magicianului” vorbeşte şi despre soţie – Lora Guerra (Tablocikina), datorită căreia maestrul aşa cum el însuţi recunoaşte, a dobândit „un continent întreg de iubire şi prietenie”, a cutreierat toată Rusia şi multe republici ale Uniunii Sovietice. Tonino numeşte Armenia singură ţară care l-a schimbat total, de unde şi-a început călătoria pe verticală. Iar pe Paradjanov îl numeşte maestrul cu cea mai mare influenţă asupra lui.

De asemenea, gala de închidere a fost dedicată evenimentelor din Armenia din 1988, îngrozitorului cutremur, care a unit mii şi zeci de mii de oameni pentru salvare şi reconstrucţie. Filmul este o coproducţie Rusia-Armenia, din 2016, regia îi aparţine lui Şarik Andreasian.

Ruxandra Cernat, Natalia Muzhennikova, director al Centrului Rus de Stiinta si Cultura, Așot Grigorian, consul al Ambasadei Armeniei și Andreea Barbu

Filmele armeneşti v-au impresionat prin tematica propusă sau prin intensitatea relaţiilor dintre personaje?

Filmele au fost selectate în parte pentru a reda specificul şi culoarea naţională a fiecărei ţări. Publicul prezent a apreciat frumuseţea relaţiilor interumane, poezia cadrelor, înţelepciunea, dar şi umorul poporului armean reprezentate cu autenticitate şi afecţiune. M-au impresionat în mod deosebit frumuseţea relaţiilor interumane şi dragostea cu care au fost transpuse de autori în film.

Aţi fost şi în capitala Armeniei, în 2014, în echipa Festivalului Golden Apricot. Cum apreciaţi această perioadă? Dar oraşul Erevan?

Am avut şansa să fiu invitată că trainer şi membru al juriului de proiecte pentru programul DAB – Directors Across Borders, dezvoltat de festivalul Golden Appricot pe o perioada de trei ani, 2012-2014. Acolo am avut ocazia să cunosc mulţi cineaşti armeni, unii locuind în Erevan, alţii în străinătate, printre care şi Levon Minasian, scenaristul de la “Moskvici, dragostea mea”. Am legat repede prietenii cu cei de acolo şi îmi aduc aminte cu mare plăcere cum în pauzele de lucru fiecare mă invita la cofetăria preferată sau să vizităm un loc aparte, prezentându-mi cu mult suflet lucrurile la care ţin şi împărţindu-le cu mine. Regretam că nu aveam ore de pauză suficiente că să pot fi cât mai mult timp cu aceşti oameni minunaţi şi cu ce înseamnă viaţa lor acolo. Erevanul mi-a plăcut în mod deosebit, locuitorii aveau o gentileţe aparte, am rămas cu nostalgia acelor locuri în care valoarea familiei e mai presus de orice, iar romantismul e foarte prezent chiar şi în aceste vremuri agitate. În orice parc sau pe stradă, puteai vedea cupluri îndrăgostite, plimbându-se şi discutând cu gentileţe şi elegantă. Oriunde intrai, să cumperi ceva din magazinele superbe de artizanat sau să mănânci, erai primit ca de prieteni. Acolo am întâlnit pentru prima oară şi un sirian, la un alt workshop în 2011. Lăsându-i cu grupul de colegi un bacşiş nesemnificativ în ţările noastre (mulţi erau germani, croaţi etc), el a fugit plângând la şeful lui că nu poate accepta acea sumă uriaşă de bani. Iar şeful, armean, îl mângâia şi consola ca pe un copil, spunându-i că e ok, pt oamenii aceştia suma e o nimica toată şi că e un gest de apreciere şi recunoştinţă pentru cât de bine ne-a servit. Până la urmă a trebuit să lăsăm mult mai puţin decât gândisem din suma iniţială, deşi suma “uriaşă” ar fi ajuns în ţările noastre cât să ne cumpărăm o pizza foarte mică… E un loc în care poţi fi tu insuţi, fără să te temi de a fi rănit sau judecat, în care şi şefii sunt asemenea unei familii.

Aveţi prieteni armeni pe diferite meridiane ale lumii? Îi vizitaţi des?

Am într-adevăr prieteni armeni cam pe toate meridianele lumii. Din păcate, nu îmi permit să îi vizitez atât de des, iar absenţa zborurilor low cost Bucureşti-Erevan fac să ajung acolo doar cu invitaţie din partea organizatorilor de festivaluri sau workshopuri. De aceea, m-a bucurat acest festival şi în plan personal, pentru că am putut vedea filme din acea ţară. Însă, aşa cum ştie oricine are un prieten armean, căldura şi dragostea lor nu suferă din cauza distanţelor sau a timpului, inimile lor sunt mereu aproape de prieteni şi asta se simte chiar şi în micile conversaţii pe care le avem prin internet sau în constanţa likeurilor pe facebook.

În România de ce credeţi că pot fi urmărite atât de puţine filme armeneşti?

Aici nu ştiu ce să va răspund, sigur interes ar exista din partea publicului. Poate că e nevoie de o persoană sau o asociaţie sau un centru cultural care să îşi propună acest lucru şi să încerce să dezvolte proiectul an de an, cu caravane de film şi evenimente culturale şi gastronomice conexe. Centrul Rus de Ştiinţă si Cultură a propus pentru prima oară Armeniei să participe în acest festival şi partenerilor li s-a făcut şi oferta de a relua filmele prezentate în sala de proiecţie a centrului pentru publicul interesat să le revadă. Mulţi spectatori au venit şi au insistat să afle cum pot face rost de filme armeneşti, cum pot avea şi ei o copie după “Moskvici, dragostea mea” care le-a plăcut atât de mult. E greu fără o companie de distribuţie care să aducă spre vânzare dvduri, dar cred că se poate face o videoteca sau un eveniment cultural cu vânzare de dvduri. Oricum, interesul şi bucuria arătate de public pentru această prima ediţie, ne-au făcut să dorim cu mai mult entuziasm să continuăm şi chiar la gala de închidere reprezentantul Ambasadei Armeniei a confirmat susţinerea şi intenţia sa de a merge mai departe împreună. Poate că e bine să se organizeze o masă rotundă de colaborare culturală între cei cu idei şi cei cu acces la parteneri culturali din Armenia, precum şi cei care pot oferi sprijin logistic, aici şi din astfel de discuţii  să poată prinde viaţă proiecte artistice care să devină în timp o tradiţie.

Plănuiţi în anii ce vin o nouă călătorie în Armenia? Care sunt motivele pentru a revizita această mică ţară?

Da, îmi doresc din suflet să pot ajunge din nou în Armenia. Sau măcar să îmi revăd cât mai curând prietenii împrăştiaţi prin lume, Lusine, Raffi, Hovhannes, Annie, Jivan, Lousine, Sussana. De ce aş merge iar acolo? Pentru că mă simt acasă… şi e un sentiment plăcut şi foarte tonic!

Interviu realizat de Andreea Barbu

by Andreea Barbu