Ziua Mamei sărbătorită în Biserica Armenească din Gherla

Ziua Mamei este o sărbătoare ce aniversează
mamele sau dedicaţia acestora pentru
copii. Încă în anul 1907 Anna
Jarvis din Philadelphia a luat iniţiativa de a onora mamele în memoria
mamei sale, iar în anul 1914 preşedintele american Woodrow Wilson a declarat a doua duminică a lunii mai
ca fiind o sărbătoare naţională în cinstea tuturor mamelor. Circa 70 de state
ale lumii au o dată comună pentru această sărbătoare. Printre aceste state se
numără şi ţara noastră. Astfel, duminică, 5 mai 2019 mica comunitatea armenească din municipiul Gherla a sărbătorit în cadrul
obişnuitei slujbe religioase din weekend Ziua Mamei. Cu această ocazie frumosul lăcaş de cult din centrul oraşului s-a
îmbrăcat în straie de sărbătoare, fiind împânzit cu flori multicolore, iar î
În
băncile catedralei s-au numărat
foarte multe mame, unele mai tinere, altele mai în vârstă, chiar şi multe
pensionare. Toate mamele au fost felicitate de copiii lor. Au fost momente emoţionante, pline de dragoste şi har, preotul slujbei aducând şi el omagiu tuturor mamelor
aflate în biserică. Două fetiţe, Debreczeni Hanna şi Kaszián Anett au recitat două poezii
dedicate mamei, ca un semn al iubirii şi preţuirii. A evoluat corul reunit
ale bisericilor armeneşti şi
romano-catolice din Gherla, condus de
Molnár Árpád. După slujbă, la
sediul Parohiei Catedralei
Armeneşti de pe strada Ştefan
Cel Mare a avut loc o întâlnire de
suflet a membrilor comunităţii armeneşti, unde, de asemenea, au fost felicitate mamele.
Astfel de momente sărbătoreşti am consemnat duminică şi în celelalte biserici din municipiul Gherla.
Szekely Csaba