Mihai Stepan Cazazian

Ziua diplomatului Republicii Armenia aniversată la București

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

La 4 martie, la Ambasada Republicii Armenia din
București a avut loc un evenimente dedicat Zilei diplomatului armean.

Dimineață, la cimitirul armenesc din București, a avut loc o slujbă oficiată de PS Episcop Datev  Hagopian la mormântul lui Harutiun Khintirian (1870-1959) primul consul general al Republicii Armenia în România (între 1918-1924), președinte al Uniunii Armenilor din România, scriitor, lider politic. Au fost prezenți E.S. Sergey Minasyan, ambasador al Republicii Armenia în România, Doru Liciu, reprezentant al Ministerului de Externe și Varujan Vosganian, președinte al Uniunii Armenilor din România.

Seara, a avut loc o recepție la Ambasada Armeniei. Discursuri
de bun-venit, au prezentat E.S. Serghey Minasyan precum și dl. Dan Neculăescu
secretar de stat în  Ministerul Român de
Externe. Diplomatul armean a vorbit despre perspectivele de viitor ale
relațiilor armeano-române și a felicitat Uniunea Armenilor din România cu
ocazia celor 100 de ani de la înființare urându-i, în continuare, activitate
fructuoasă în misiunea ei patriotică.

Felicitând cu ocazia Zilei diplomatului, secretarul de
stat Dan Niculăescu a declarat: „Acest an este simbolic deoarece este
interconectat cu evenimentele legate de aniversarea a 100 de ani de la crearea
Uniunea Armenilor din România. Acum  100
de ani, Harutiun Khintirian și Uniunea Armenilor din România, au avut ca scop
acordarea de asistență armenilor refugiați în România între 1914-1918 din cauza
unor evenimente tragice. În continuarea discursului său, secretarul de stat a
declarat că, în calitate de stat membru al UE, România sprijină dezvoltarea
relațiilor UE-Armenia și s-a referit, de asemenea, la recentele schimbări
pozitive ce au avut loc la Erevan. De asemeni cooperarea bilaterală dintre
România și Armenia, va oferi noi oportunități create de acordul semnat între
Armenia și Uniunea Europeană. În acest context, domnul Niculăescu a menționat și
deschiderea cursei aeriene direct București-Erevan, începând cu 3 aprilie 2019,
de către compania națională TAROM.

La recepția au participat înalți funcționari din
Ministerul român al Afacerilor Externe și alte departamente și agenții
guvernamentale, reprezentanți ai misiunilor diplomatice, acreditate în România,
precum și reprezentanți ai comunității armene.

Evenimentul a fost filmat de TVR.