Mihai Stepan Cazazian

ZIUA CULTURII ARMENE LA CLUJ, ediția a XI-a

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Uniunea Armenilor din România – Sucursala Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în colaborare cu  Institutul de Armenologie al Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și Ambasada Republicii Armenia în România au organizat , la finele săptămânii trecute,  ZIUA CULTURII ARMENE LA CLUJ, ediția a XI-a. Evenimentul s-a bucurat de o participare numeroasă și în bune condiții sanitare impuse.

Evenimentul este socotit deja unul tradițional în comunitatea armeană clujeană și s-a bucurat de un mare interes, astfel, pe lângă clujeni simpatizanți și membrii ai comunității armene de la poalele Feleacului, au participat și reprezentanții multor  sucursale UAR din țară.

În deschidere, dupa intonarea imnurilor de stat ale Romaniei si Republicii Armenia,  au salutat aceasta manifestare prin alocutiuni gazda evenimentului, directorul Muzeului etnografic si al Institutului de de armenologie, Tudor Salagean, presedintele UAR, Varujan Vosganian si, nu in ultimul rand, E.S. ambasadorul Republicii Armenia in România, Sergey Minasyan, care a punctat și cei 30 de ani de relații diplomatice între cele doua țări A urmat un minirecital de muzică de cameră în interpretarea sopranei Mihaela Maxim si a pianistei Eva Budean, membră a comunității armene din Baia Mare și Cluj.

Momentul mult asteptat de public, decernarea premiului anual „Kristof Szongott”, a fost introdus printr-un reportaj realizat acum  câțiva ani de o echipa TVR Cluj: „Ultimul covorar armean din Gherla, Bedros Krucian”  (imagine: Aida Ilie, montaj: Adrian Olar, realizator Karen Sebesi, care este si presedintele sucursalei clujene UAR).

Filmul a fost de fapt un fel de laudatio mai altfel, dar Varujan Vosganian și Emanuel Nazaretian (președinte UAR Roman) au ținut să-l elogieze pe cel sărbătorit cu  câte un laudatio ad-hoc, cei din Roman oferindu-i, la rândul lor și o Diplomă de excelentă lui Bedros Krucian, laureatul premiului pe anul 2021.

La finalul acestei zile de sărbătoare a avut loc vernisajul expoziției Miniaturi și manuscrise armenești.

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *