Sergiu Selian

Zildjian – dinastia făurarilor de talgere

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În anul 1618, Avedis, un alchimist armean din Constantinopol, era preocupat să facă aur. În loc de acesta, el a descoperit un proces de tratare a aliajelor și l-a aplicat la arta fabricării de talgere cu un sunet de o extraordinară claritate, obținând un material de talgere considerat cel mai bun din lume. Spiritul său iscoditor, înclinat spre experimentări și inovații l-a dus, în mod paradoxal, la „standardul de aur” al talgerelor. Astăzi, la compania Zildjian specializată în producția de talgere, același secret de atunci al compoziției aliajului, bine păstrat, este perpetuat cu fiecare talger care iese pe porțile întreprinderii.

Vestitele fanfare de ieniceri ale sultanului otoman au adoptat de îndată talgerele lui Avedis pentru apelurile cotidiene la rugăciune, sărbătorile religioase, nunțile princiare și concertele armatei. În 1622, Sultanul Osman II l-a înzestrat pe Avedis cu 80 de galbeni și cu numele de familie Zildjian, traductibil în armeană prin „făurar de talgere” (zil înseamnă „sunet înalt, ascuțit”, dji este un împrumut din turcă pentru „meseriaș, meșteșugar”, și ian e sufixul numelor de familie armenești cu semnificația „fiul lui”). Anul următor, Avedis a primit de la sultan încuviințarea de a părăsi palatul otoman și de a-și deschide o turnătorie proprie de talgere în cartierul Samatya din capitala imperială Constantinopol. Acolo, el s-a ocupat ani la rând cu perfecționarea tehnicii de turnare a talgerelor. Procesul de fabricare pus la punct de el și constând în combinarea cuprului, a argintului și a cositorului a rămas un secret tăinuit în familie și transmis de la o generație la alta moștenitorului principal. Prin acest mod special de fabricare, se obțin talgere de o excepțională calitate muzicală și cu o tonalitate unică. În cadrul întreprinderii, maeștri calificați îmbină vechea artă a făuririi de talgere cu tehnologia modernă și pun în aplicare inovația riguroasă și temerară pentru a transforma aliajul lui Avedis într-o nelimitată varietate de talgere cu sonoritate superioară utilizabile în orice gen de muzică. Avedis (ulterior identificabil drept Avedis I) și-a încredințat taina fiului său celui mare, Ahkam, care avea să-i succeadă în 1651.

Nikolaus Adam Strungk (1640-1700)

Din anii 1680, compozitori care aveau să devină clasici au început să încorporeze folosirea talgerelor în lucrările lor, cel dintâi fiind muzicianul german Nikolaus Adam Strungk (1640-1700), care a introdus talgerele în opera Esther compusă de el. În cursul secolului XVIII, talgerele au devenit tot mai populare în fanfarele militare europene. În 1782, Mozart le-a folosit ca reprezentante ale muzicii ienicerești în opera sa Răpirea din serai. Doisprezece ani mai târziu,Haydn a apelat la talgere în Simfonia nr. 100 („Militară”). În a doua jumătate a secolului XIX, Berlioz și Wagner au inclus o abundență de talgere în compozițiile lor și au cerut interpreților să apeleze exclusiv la marca Zildjian. Talgerele ocupau de-acum o poziție importantă și permanentă în orchestrele simfonice.

Kerope Zildjian

La moartea lui Avedis II, în 1865, afacerea a preluat-o fratele mai mic al aceluia, Kerope, deoarece fiii lui Avedis, Harutyun II și Aram, erau minori. Kerope a exportat anual 1.300 perechi de talgere în Europa și a participat la expoziții internaționale, câștigând premii la Paris (1867), la Viena (1873), la Boston (1883), la Bologna (1888) și la Chicago (1893). După câteva incendii dezastruoase la sediul firmei, în 1868 familia Zildjian nu a fost capabilă să-și achite datoriile accumulate. Ea a primit oferte atractive de a se transfera la Paris, dar n-a dorit să părăsească ținutul natal. Sultanul Abdülaziz a intervenit dispunând „să se facă tot ce este necesar pentru a ajuta familia Zildjian, ale cărei talgere au o calitate fără rival în lume”.

Aram Zildjian

În 1909, când avea să moară, Kerope a restituit secretul de fabricație familiei lui Avedis II. Fiul cel mare al aceluia, Harutyun II, a renunțat la dreptul de moștenitor pentru a-și face o carieră în politică și în drept. Secretul a revenit, ca atare, fratelui său mai mic, Aram. Anul următor, acesta a considerat că era dificilă fabricarea de talgere în Constantinopol într-o perioadă de tulburări politice. După ce, ca membru al partidului politic Federația Revoluționară Armeană (Dașnacțutyun), participase la un atentat eșuat asupra Sultanului Abdülhamid II, el a fost nevoit să se expatrieze plecând la București, unde a deschis o a doua fabrică de talgere Zidljian. În cele din urmă, s-a înapoiat în Turcia, de unde a exportat talgere în toată lumea, cu precădere în SUA, cel mai mare consumator de instrumente muzicale.

În 1927, Aram i-a scris nepotului său de frate Avedis III, care se stabilise în Statele Unite, înștiințându-l că era rândul lui să preia afacerea de familie. Acela, singurul moștenitor masculin în linie directă de succesiune, avea o rentabilă fabrică de dulciuri; i-a răspuns lui Aram că nu intenționa să se înapoieze în Turcia, ci ar fi vrut să instaleze afacerea de familie în SUA. Aram a acceptat să plece acolo ca să-l ajute, fiind prezent la deschiderea primei turnătorii de talgere din America. Branșa locală a fost inaugurată în Quincy, Massachusetts în 1929, când tocmai începea epoca jazzului.

Anul următor, Avedis l-a cunoscut pe reputatul jazzman Gene Krupa, care avea să-l încurajeze în lărgirea gamei de talgere, sprijinindu-l la adaptarea talgerelor pentru muzica de jazz prin fabricarea unor talgere mai subțiri. De la fanfara ienicerilor la sunetele clasice ale lui Mozart și la jazz, swing, rock, pop, punk, hip hop, compania a ascultat și a răspuns mereu cererilor de sunete pe care percuționiștii le aveau în cap. Literalmente a inventat un vocabular al talgerelor, prin cuvinte pe care Avedis le-a plăsmuit ca să-i ajute pe artiști să descrie ce căutau: rides, crashes, effects. El a îmbrățișat prompt muzica talentaților afro-americani, care se aflau în fruntea jazzului, și i-a ferit de discriminare rasială, o atitudine bine cunoscută lui încă din copilăria petrecută în Turcia. A lucrat strâns cu artiști cum au fost Chick Webb și Papa Jo Jones, care l-a ajutat să amelioreze talgerul HiHat. În această perioadă de inovații, alte tipuri de talgere introduse și botezate de Avedis au fost Paper Thin Crash, Ride, Splash, Sizzle. În 1935, Avedis III i-a transferat secretul afacerii fiului său în vârstă de 14 ani, Armand, care de atunci a început să învețe aspectele fabricării de talgere.

Când SUA au intrat în războiul mondial, cuprul și cositorul au fost raționalizate de War Production Board. Avedis, însă, a primit suficiente fonduri ca să onoreze comenzile militare americane și britanice, și asta i-a permis să ducă afacerea înainte în timpul războiului, deși personalul de înaltă specializare al companiei se redusese la numai trei oameni. Perioada conflagrației mondiale avea să constituie singura dată când secretul procesului a fost pus pe hârtie: Avedis păstra câte un exemplar al formulei chimice într-un seif al companiei și într-altul acasă la el, pentru eventualitatea că fiii săi nu s-ar fi înapoiat de pe front.

Armand Zildjian

În 1945, Armand Zildjian, cel mai muzical element al dinastiei, a venit înapoi din război, asumându-și responsabilitatea părții manufacturiere a afacerii. Avea, de acum, posibilitatea să experimenteze dezvoltarea de noi sunete, pe care o preconiza de mulți ani. Până în 1950, el a angajat 15 lucrători, ceea ce a permis sporirea producției la 70.000 talgere anual. Progresul economiei postbelice și popularitatea crescândă a stilului „modern jazz” au contribuit la creșterea vânzărilor. Preocupându-se de selectarea talgerelor pentru bateriștii profesioniști de vârf, Armand a reușit să asimileze cerințele acelora. Devenise capabil să manevreze subtilitățile meșteșugului astfel încât să creeze sunetele dorite de artiști și să se adapteze modificărilor care aveau loc în muzică. Continuând activitatea tatălui său, el și-a cucerit supranumele de „Tatăl relațiilor cu artiștii”, deoarece și-a creat legături personale cu toți percuționiștii zilei: Gene Krupa, Buddy Rich, Max Roach, Shelly Manne, Elvin Jones, Tony Williams. În 1963, inspirat de Louie Bellson, Zildjian a introdus tipul de talger numit „New Beat” HiHat, care avea un talger superior mai ușor și unul inferior mai greu, pentru obținerea unui sunet „chick” mai pronunțat; acesta avea să devină peste noapte componentul standard al bateriei de percuție. În 1964, de pildă, The Beatles au apărut în spectacolul lui Ed Sullivan cu acest model și de atunci cererile pentru talgerele Zildjian au explodat; compania a încheiat acel an cu o livrare de 90.000 de talgere.

În 1973, Zildjian a deschis o fabrică modern utilată la numărul 22 de pe Longwood Drive în localitatea Norwell din Massachusetts, unde și-a celebrat a 350-a aniversare a existenței sale. În acest răstimp, compania se extinsese dublându-se în 1981 și apoi în 1998. Peste trei ani, Avedis a întrerupt tradiția invitând-o pe nepoata sa, Craigie Zildjian, să se alăture afacerii cu talgerele. Vreme de alți trei ani, trei generații aveau să lucreze împreună la firma familiei.

În 1977, Avedis l-a numit pe Armand președinte al companiei, iar acesta și-a asumat misiunea de a ridica la un nou nivel calitativ făurirea de talgere. Armand a investit milioane de dolari în modernizarea liniei de fabricație și a creat un „Sound Lab” (laborator de sunet). Când, în 1979, Avedis a murit, Armand a devenit Chairman of the Board (președintele consiliului de conducere).

La începutul anilor 1980, Armand a reinvestit profiturile în finanțarea unor operații revoluționare de producție cum ar fi cuptorul rotativ, laminoarele duble, forjarea aleatorie computerizată. Avea acum piesele necesare pentru a găsi sunetul nou pe care îl căuta. Lucrând cu Elvin Jones și cu Tony Williams, care foloseau tipul de talger K, Zildjian a relansat acest tip numit după Kerope. Zildjian a introdus de asemenea combinația HiHats K/Z, primele HiHats create prin împerecherea unui talger superior de un tip cu un talger inferior de alt tip.

În 1986, fiul lui Armand, Rab, a deschis în Los Angeles un birou de legătură cu artiștii și a organizat prima „Ziuă Zildjian” de percuție, care avea să devină curând un precedent pentru Zilele Percuției din cadrul manifestărilor muzicale.

În 1988, Zildjian și-a înființat în Alabama, inima culturii americane de hicori, propria fabrică integrală de bețe de tobă. Bețele produse acolo aveau să fie în scurt timp favoritele unor bateriști ca Louie Bellson, Tony Williams, Vinnie Colaiuta (Sting), Dennis Chambers (Santana), Joe Kramer (Aerosmith). Colaiuta i-a ajutat pe cei de la Zildjian să pună la punct tipul de talgere A Custom, care a impus un nou standard în producția modernă de talgere, devenind curând unul dintre cele mai populare modele de la Zildjian. În 1995, compania a amenajat o încăpere specială pentru procesul de selecție și testare a talgerelor de către virtuali beneficiari. Printre cei dintâi vizitatori ai acestei camere unice ca destinație s-au aflat orchestrele simfonice din Boston, din Londra și din Amsterdam.

În 1996, Zidljian a devenit prima instituție de percuție din lume care a obținut Certificatul de calitate ISO 9001, un sistem de apreciere a facilităților manufacturiere supus unor riguroase standarde de calitate, recunoscut în toată lumea. În 1999, Armand și-a numit fiica, pe Craigie, Chief Executive Officer (director executiv) al companiei, cea dintâi femeie în acest post. Fiica lui mai mică, Debbie, a devenit vice-președinte cu resursele umane, asumându-și responsabilitatea procesului secret de obținere a aliajului. Ultimul proiect al lui Armand l-a constituit talgerul K Constantinopol, pentru care a pus la punct o linie specială, ca să constate că acea linie era foarte potrivită și pentru talgerele Ride. Armand a murit la 26 decembrie 2002, în vârstă de 81 de ani, în locuința sa din Scottsdale, Arizona.

Din 2005, cea de a 15-a generație Zildjian, Cady, Emily (fiicele lui Debbie) și Samantha (fiica lui Craigie), duce mai departe tradiția implicării familiale în cea mai veche afacere de familie din SUA. Proiectată împreună cu Akira Jimbo, seria K Custom Hybrid combină două modele distincte, ceea ce creează posibilitatea de a reda două dinamici sonore diferite, depinzând de locul utilizării talgerului. Această serie, apreciată pentru versatilitate și pentru abilitatea de a produce nuanțe atât grave, cât și luminoase, a fost premiată de specialiști și de public în anul 2006. Avedis Zildjian Company, cea mai importantă firmă de talgere din lume, și Vic Firth Company, cea mai mare firmă de desfacere a bețelor de tobă, și-au unit forțele la 20 decembrie 2010, rezultând o marcă de excepție în domeniul muzicii. În 2018, Zildjian a achiziționat firma de ciocănașe Mike Balter Mallets, după care a cumpărat o fabrică în Newport, Maine, pentru noua afacere a companiei, producția în creștere de bețe și de ciocănașe.

La Zildjian, tot ce se produce s-a făcut dintotdeauna în serviciul calității sunetului și al esteticii. Un personal de cel puțin 15 oameni lucrează la fiecare talger. Unele serii care sunt menite să reproducă sunete de epocă, inclusiv talgerele Kerope și K Constantinopol, sunt meticulos meșteșugite manual într-un proces în 14 etape, în loturi de 50-60 bucăți. O echipă de experți, având acumulată o experiență de testare a talgerelor veche de o sută de ani, verifică fiecare talger ca să corespundă ca sonicitate unui anumit standard și totodată să fie suficient de special ca să satisfacă gusturile individuale ale percuționiștilor. Abia după ce trece printr-o astfel de probă merită un talger să fie numit Zildjian.

De la prima lovitură pe nicovală a lui Avedis I în palatul sultanilor otomani până la a 15-a generație de membri ai familiei Zildjian, preocuparea de a crea cel mai bun și mai relevant obiect muzical este constantă. Timp de aproape 400 de ani, Zildjian s-a concentrat pe expresia muzicală nelimitată, făurind instrumente cu proprietăți sonore infinite.

PS. Recent, compania Zildjian a devenit partener susținător al orchestrei simfonice din Melbourne, Australia.

Redactare și traducere de Sergiu Selian

(Din materialul de pe internet The Zildjian Brand Journey)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *