Mihai Stepan Cazazian

ZIARUL DE ROMAN / AMBASADORUL ARMENIEI MULȚUMEŞTE ROMANULUI

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

armeni-01-680x365

Numirea, post-mortem, a lui George Radu Melidon – profesor şi publicist de origine armeană – ca cetăţean de onoare al municipiului Roman, a avut ecou şi în mediile diplomatice de la Bucureşti. Luni, primarul Laurenţiu Dan Leoreanu a primit o scrisoare de mulţumire de la Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, ambasadorul Republicii Armenia în România. “Aceste decizii luate la un asemenea nivel nu doar că ne onorează, dar sunt, cu certitudine, o dovadă vie a prieteniei seculare ce leagă popoarele noastre şi a excelentei cooperări consfinţite prin semnarea Înţelegerii de Cooperare dintre municipiul Roman şi oraşul Dilijan. Astfel, în numele autorităţilor armene, dar şi al meu personal, permiteţi-mi să vă exprim profunda recunoştinţă pentru efortul depus şi pentru solicitudinea de care aţi dat dovadă de fiecare dată”, se arată în scrisoarea Excelenţei Sale Hamlet Gasparian.

Ambasadorul Armeniei la Bucureşti a mulţumit şi pentru amplasarea unui Khacikaro – Cruce de piatră, simbol de credinţă, pace şi dragoste,  în parcul de la Aleea Armenească, pentru că această alee a fost denumită “Armenească” în 2009 şi pentru că, tot în 2009, piaţeta din faţa bibliotecii municipale a luat numele “George Radu Melidon”.

http://www.ziarulderoman.ro

armeni-02