Mihai Stepan Cazazian

Ziarista Madeleine Karacașian a făcut o donație Galeriei Naționale a Armeniei

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

madlen-garagshyan-4

Aflată la Erevan ziarista Madeleine Karacașian a făcut o donație Galeriei  Naționale a Armeniei care constă într-un tablou semnat de pictorul Ervant Nicogosian și o pafta din argint, în filigran, din secolul XIX ce a aparținut bunicii.

Directorul Galeriei Naționale a Armeniei dl. Arman Țaduryan, a mulțumit doamnei Karacașian pentru donație și a declarat că fondul galeriei este completat permanent datorită  unor astfel de donații. “Mulțumim Ministerului Diasporei, care a intermediat realizarea acestei donații și mă bucur că această pafta s-a întors în patria strămoșilor ei”, a spus domnul Țaduryan.

La rîndul său, domnul Serj Srabionyan adjunct al ministrului diasporei a spus: “Aceasta este o bună oportunitate pentru ca public să cunoască operele de arta ale artistului Ervand Nicogosian iar gestul de a dona al doamnei Karacașian  ar trebui să fie un exemplu și pentru alți compatrioți din diaspora, pentru ca cele mai valoroase obiecte de artă să fie, în cele din urmă, transferate Patriei”.

madlen-garagshyan-3-768x418

Ministru adjunct al diasporei a salutat, de asemenea, activitatea publicistică a doamnei Karacașian  și a amintit de seria de volume cu titlul “Cu și despre armeni” care adună articolele publicate de ziaristă despre armenii din România, Armenia și Diaspora.

Doamna Karacașian a spus că  “În cele din urmă visul meu a devenit realitate și profitând de participarea la a 8-a ediție a Forumului Pan-armean al jurnaliștilor am avut prilejul, să donez Galeriei Naționale a Armeniei un tablou al pictorului  Ervant Nicogosian și o pafta ce a aparținut bunicii mele. Mă bucur că inițiativa mea a fost foarte apreciată de către Ministerul Diasporei și de Galeria Națională a Armeniei “.

madlen-garagashyan1

Domnul  Hagop Arachelian, președinte al Asociației de prietenie Armenia-România a lăudat inițiativa doamnei Karacașian și i-a oferit cartea “Viața pe vechile drumuri romane”, un roman autobiografic al scriitorului Vahan Totovenț.

adaptare după articolul publicat de http://orer.eu