WASHINGTON | Muzeul Bibliei celebrează Armenia

Muzeul Bibliei din Washington va celebra Armenia, prima națiune creștină din lume, pe 29 ianuarie.
„Poporul armean are una dintre cele mai bogate istorii și culturi biblice din lume. Pământurile lor istorice includ locul tradițional unde s-a oprit Arca lui Noe și Grădina Edenului”, se spune într-un comunicat al Muzeului Bibliei.
Ziua va fi marcată de o serie de evenimente, inclusiv o discuție cu Dr. Christina Maranci și artiști locali armeni și nu numai.
Un târg de produse artizanale armenești se va deschide în cadrul sărbătorii. Acesta va include eșarfe din mătase armeană, bijuterii, artă, săpun lucrat manual, gastronomie și suveniruri.

Va fi prezentată expoziția digitală Ancient Faith: The Churches of Nagorno-Karabakh. Aceasta va permite o explorare virtuală a spațiilor sacre, a culturii creștine și a poveștilor oamenilor care trăiesc și se închină în Arțakh.

Christina Maranci, Arthur H. Dadian și Ara T. Oztemel profesoară de artă armeană și istorie a arhitecturii și președinte al Departamentului de artă și istorie a arhitecturii de la Universitatea Tufts, vor vorbi despre tradițiile Crăciunului în Armenia.
Elevii de la Școala St. Mary Șnorhali. vor prezenta o selecție de dansuri și poezie armenească.
Hye Choral Group va interpreta cântece armenești în limba armeană, cu o scurtă prezentare a semnificației acestora.

Dr. Jesse S. Arlen, Director al Centrului de Informare Krikor și Clara Zohrab și cercetător, Postdoctoral în Studii Creștine Armene la Centrul de Studii Creștine Ortodoxe de la Universitatea Fordham, va prezenta istoria Bibliei armene.
Pentru armeni, răspândirea Bibliei armene are o semnificație sacră, deoarece a permis răspândirea creștinismului, dezvoltarea teologiei armene și supraviețuirea unei comunități culturale distincte și unite.
Discursul de închidere va fi rostit de ambasadorul Armeniei în Statele Unite, Lilit Makunts.