Arhiepiscopia Armeana

Vizita Preasfinției Sale Episcop Datev Hagopian la Praga

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În perioada 27-30 noiembrie, Preasfințitul Episcop Datev Hagopian, Întâistătătorul Eparhiei Armene din România, Exarhul Eparhiei Armene din Bulgaria, a efectuat o vizită de trei zile la Praga, împreună cu Preasfințitul Episcop Diran Petrosian, delegat Patriarhal pentru Europa Centrală și Țările Nordice.

În cadrul vizitei, cei doi ierarhi s-au întâlnit cu conducătorul Bisericii Catolice din Cehia, Cardinalul de Praga Dominic Duka. Episcopul Diran i-a transmis o scrisoare de mulțumire și cele mai bune urări din partea Catolicosului și Patriarhului Suprem al Tuturor Armenilor Karekin al II-lea pentru sprijinirea comunității armene. Întălnirea a fost și una de rămas bun, deoarece Eminența Sa probabil se va retrage din funcția administrativă. Cardinalul Dominic Duka și-a adus o mare contribuție la procesul de recunoaștere internațională a genocidului armean, fiind una dintre figurile de excepție care în 2020, în timpul războiului din Arțakh și-a ridicat vocea și-a condamnat crimele de război comise de Azerbaidjan.

Cei doi ierarhi armeni pe parcursul vizitei au fost însoțiți de liderul spiritual al Bisericii Armene din Cehia, Înaltpreacuviosul părinte Arhimandrit Barsegh Pilavcian. Totodată Înalții Prelați s-au întâlnit și cu ambasadorul Armeniei în Cehia, Excelența Sa Ashot Hovakimian, precum și cu membrii Consiliului parohial al Bisericii Apostolice Armene din Praga.

Pe 28 noiembrie, la Biserica ,,Sfântului Duh’’ din Praga Preasfințitul Episcop Diran Petrosian a săvârșit Sfântă Liturghie arhiereiască, la care a participat și Întâistătătorul Eparhiei Armene a României, Exarhul Eparhiei Armene din Bulgaria Datev Hagopian, precum și Arhimandritul Barsegh Pilavcian și diaconul Haik Utigian.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înalții Prelați l-au felicitat pe Înaltpreacuviosul Părinte Arhimandrit Barsegh Pilavcian, conducătorul spiritual al Bisericii Apostolice Armene din Cehia, Slovacia, Ungaria, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la hirotonirea întru preot, după care s-a săvârșit slujba parastasului pentru sufletele soldaților armeni uciși în războiul din Arțakh.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România