Vizita Pastorală a Preasfințitului Episcop Datev Hagopian la Mănăstirile și Bisericile armene din Moldova (18-21 mai 2021)

Preasfintitul Episcop Datev a început pe data de 18 mai o vizită pastorală la Bisericile și Mănăstirile armene din Moldova, unde Preasfinția Sa s-a întâlnit cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, precum si cu reprezentantii autorităților din Roman, Suceava și Botoșani

Primul popas s-a făcut la Roman, unde a fost intampinat de catre Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim al Romanului și Bacăului. Cei doi ierarhi s-au intretinut intr-o atmosfera frateasca, discutind despre realitățile eparhiilor pe care le arhipăstoresc.

A doua zi pe data de 19 mai, Preasfintitul Episcop Datev s-a intalnit la Primaria Sucevei cu dl. Primar Ioan Lungu, convenindu-se realizarea unui program comun, finantat de autoritatile locale pentru manifestarile religioase din 14-15 august 2021, cand se va sarbatori 620 de ani de la infiintarea Episcopiei Armene la Manastirea Zamca si 500 de ani de la tarnosirea bisericii Sf. Cruce din Suceava. De asemenea Pr. Torkom Mandalian a adus la cunostinta date despre intocmirea proiectului de renovare, restaurare si punere in valoare a bisericii Sf. Cruce prin finantarea Companiei Nationale de Investitii.

In aceeasi zi, dupa amiaza, Preasfintitul Episcop Datev Hagopian a avut o frațească întâlnire cu Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor. La intrarea in Manastire “Sf. Ioan cel nou de la Suceava” Preasfintia Sa a fost intampinat de catre Parintele Arhimandrit Valerian Radu – mare eclesiarh al Arhiepiscopiei Sucevei si Rădăuților si Parintele Diacon profesor Vasile Demciuc, care a prezentat istoricul si importanta Mănăstirii. Apoi Preasfintitul Datev a fost primit oficial la palatul Arhiepiscopal de catre ierarhul Sucevei, Inaltpreasfintitul Arhiepiscop Calinic pe care l-a felicitat cu prilejul alegerii sale ca arhipastor al Sucevei. In discutia celor doi ierarhi au fost scoase in evidenta importanta Mănăstirilor Zamca si Hagigadar. Cu acest prilej Preasfintitul Datev si-a exprimat intentia de a înfiinta un seminar teologic la Mănăstirea Zamca pentru pregatirea duhovniceasca a tinerilor armeni, care sa slujeasca ca preoti în comunitătile armenești din diaspora. Totodata s-a facut cunoscut faptul ca Biserica Manastirii Hagigadar se afla pe lista sinteza a subprogramului ,,Alte obiective de interes public sau social in domeniul constructiilor’’ pentru consolidare si restaurare a Companiei Nationale de Investitii. La final ierarhul bisericii armene a fost oaspetele unei agape fratesti, unde au participat membrii consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei. In timpul agapei PS Episcop Datev a luat cuvantul, multumind IPS Arhiepiscop Calinic pentru frumoasa primire subliniind bunele relatii de respect si prietenie dintre cele doua biserici pe aceste binecuvantate locuri unde armenii s au asezat si si- au cultivat identitatea spirituala fiind tot timpul bine primiti de domnitorii si ierahii Moldovei.
Vizita pastorală a continuat la Botoșani, unde a fost întâmpinat de membrii consiliului parohial. La biserica Sf. Maria s-a cercetat șantierul ,,restaurarea altar iconostas”, lucrare binecuvantata si implementata de catre Preasfintia Sa cu finantare din partea Secretariatului de Stat pentru Culte si aflata in executare de diaconul Haik Azarian. La propunerea consiliului parohial Preasfintia Sa si-a dat binecuvantarea ca pe viitor pietrele tombale din curtea bisericii sa fie asezate intr-un lapidarium.
Pentru biserica Sf. Treime se vor face demersurile necesare pentru proiectul restaurare renovare si punere in valoare a bisericii, sa fie introdus in lista Companiei Nationale de Investitii.

Joi, 20 mai, PS Datev, impreuna cu Dr. Zare Nazaryan, consilier eparhial si delegat al consiliului eparhial pentru problemele administrative din Roman, s-au intalnit la Primaria Romanului cu dl. Primar Leonard Achiriloaei, unde s-a discutat situatia imobilului ,,Școala armeana” din Roman. S-au adus la cunostinta ca Arhiepiscopia Armeana la sfârsitul anului 2020 a executat lucrari de conservare si igienizare a cladirii, au fost incheiate contracte cu o firma de salubrizare si una de paza. Preasfintia Sa a precizat ca aceasta cladire nu se poate instrăina deoarece face parte din patrimoniul cultural al Eparhiei Armene din România, în continuare, existind permanenta preocupare pentru gasirea solutiei de reabilitare si functionalitatea imobilului.
Pe durata vizitei pastorale Preasfintitul Episcop Datev Hagopian a fost insotit de Vicar Administrativ PC Pr. Radu Krikor Holca, PC Pr. Torkom Mandalian si consilier eparhial Dr. Zare Nazaryan.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene