VICTORIA de la AVARAYIR

ՀԱՊՕ՜Ն   ՀԱՅԿԱԶՈՒՆՔ

(Alişan)

Duşmanii noştrii, precum şi neştiutorii dintre noi a istoriei naţionale  susţin cu încăpăţânare cum că la Avarayir, la anul 451, în lupta cu perşii,  armenii au înregistrat  o înfrângere militară. Cei care se  erijează patrioţi dreg busuiocul subliniind că  deşi militar am fost înfrânţi, totuşi moral, spiritual, am învins deoarece am rămas creştini.  Adevărul e doar pe jumătate, şi anume că am învins..

Să cercetăm mai îndeaproape faptele istorice. Cine erau taberele beligerante şi care erau obiectivele lor ?

Pe de o parte era corpul expediţionar al perşilor sub conducereea lui Muşkan Niusalavurt. Acesta era trimis de şahul Yazdeghert, şi avea următoarele obiective militare, economice şi politice : ocuparea Armeniei, convertirea populaţiei la religia zoroastră, demolarea bisericilor, uciderea preoţilor, ridicare de altare  zoroastre, instalarea magilor zoroastrii care însoţeau corpul expediţionar, jefuirea şi aducerea unei importante prăzi de război, numirea unui guvernator persan.

Acestuia i se opunea armata armeană reunită, sub conducerea  sparapetului  Vartan Mamigonian. Obiectivul acestuia era zădărnicirea tuturor obiectivelor mai sus inşirate.

Cele două armate erau  dispuse  frontal pe malurile râului Tăghmud. Planul lui Vartan se sprijinea pe dispunerea  trupelor de sub comanda sa pe trei aliniamente, flancurile urmând să atace primele pentru a permite apoi un atac frontal asupra efectivelor ocupate cu  acţiuni defensive laterale. Acest plan nu a putat fi pus în aplicare în urma trădării prinţului Vasak care împreună cu alţi doi prinţi a trecut de partea perşilor. Atunci Vartan, a schimbat brusc decizia iniţială şi fiind conştient că nu va scăpa cu viaţă, a trecut direct la atacul frontal. Inamicul luat prin surprindere s-a angajat în luptă în dezordine şi a menţinut liniile sale cu mari pierderi în efective şi chiar elefanţi aduşi pentru a spori efectul moral. Observând lipsa ajutoarelor ce logic ar fi trebuit să apară, perşii se regrupează şi contraatacă din flanc nimicind pe armenii care atacau, masacrând 1036 de ofiţeri,  printre ei şi pe sparapetul Vartan. Apoi bat în retragere de teama unor noi trupe armene, care însă nu au venit. În schimb trupele armene rămase pe flancul drept au desfăşurat acţiuni de hărţuire evitând angajările directe.

Muşkan, deşi a văzut că armenii nu mai atacau în forţă, dar şi că pierderile lui erau importante, s-a temut să avanseze, şi a ordonat retragerea de teama unui atac la fel de impetuos. Tot ce obţinuse el era uciderea comandantului oştirii. Nici unul din obiectivele sale nu au fost însă atinse. El nu-şi îndeplinise misiunea.

Primind raportul său, Șahul Yazdeghert a decis să-l decapiteze pe Mușkan.

Cine au pierdut la Avarayir? Perşii !

Cine au învins la Avarayir ? Armenii !

E drept cu pierderi grele şi prin jertfa conştientă a lui Vartan şi a ofiţerilor săi. După 800 de ani, Biserica Ameană l-a aşezat în rândul sfinţilor împreună cu toţi cei 1036 de ofițeri.

Mai sunt unii printre noi care zic Războiul de la Avarayir.  E drept, cronicarul Eghişe îşi intitulează astfel cronica sa relatând faptele acelei bătălii. Dar războiul nu s-a încheiat la Avarayir ! Acolo a fost doar prima bătălie a acestui îndelungat război care a durat 38 de ani, pe toată durata domniei Șahului Yazdeghert. An de an el a trimis corpuri expediţionare în Armenia cu aceeaşi misiune de a o întoarce la zoroastrism. Fără succes. Armenii, schimbând tactica, folosindu-se de particularităţile terenului, văile înguste străjuite de versanţi înalţi împăduriţi, duceau un război de hărţuire, măcinând trupele perşilor, atacând punctele lor de aprovizionare, ascunzând recoltele şi sabotând podurile. Când Şahul a murit, fiul său care l-a urmat la tron a încheiat pacea cu armenii, acceptând toate cerinţele lor dar în schimbul unui tribut anual. Pacea s-a semnat la Navarsak. Armenii la Navarsak câştigau nu o bătălie ci un război. Un război care s-a încheiat cu victoria Armeniei.

Apoi, timp de circa trei sferturi de secol Armenia a cunoscut o perioada de linişte, prosperitate şi înflorire economică, comercială, culturală şi religioasă prin numeroasele biserici şi mănăstiri, şcoli, caravanseaiuri, drumuri care s-au construit.

Efectivele angajate în bătălia de la Avarayir au fost : din partea perşilor, circa 80-90 mii trupe, circa 12-13 elefanţi de luptă, iar din partea armenilor circa 66 mii trupe. Cifrele care sunt vehiculate de ,,atotştiutori,,  de 300.000  de efective ale perşilor nu realizează că în sec.V populaţiile nu erau atât de numeroase ca să poată recruta asemenea efective, apoi echiparea lor, armamentul (săbii, ghioage, suliţe, scuturi, zale) presupunea cheltuieli legate de prelucrearea metalului necesar, mijloacele de transport , căruţe, cai, harnaşament, etc plus provizii care ar necesita cheltueli peste nevoile unui corp expediţionar. Cifrele date de noi, extrase din enciclopedii sunt mult mai credibile.

Avarayir-ul în istoria armenilor are un rol paradigmatic. Îl vedem cum se repetă la Sardarabad, apoi în Arțakh. De fapt el nu a încetat niciodată. Am mai spus, şi  nu e inutil să repet, întreaga istoria a armenilor e un continuu Avarayir. Noi şi azi traversăm un Avarayir unde alţi elefanţi, de altă factură, mai insidioşi şi mai puţini vizibili pentru unii încearcă să ne strivească sub picioarele lor. Mulţi elefanţi sunt crescuţi chiar de noi. De pe malul drept al Tghmudului ei s-au strecurat în conştiinţa unora dintre noi. Elefanţii aceştia se numesc : indiferenţa faţă de limba şi cultura armeană, indiferenţa faţă de tradiţiile armene, abandonarea studiului istoriei armene şi a vieţilor marilor figuri ale sale, necultivarea muzicii adevărate (nu rabiz) armene, lipsa de apetenţă în a crea produse artistice originale în spirit armenesc – proză, lirică, plastică, muzică, arte decorative ş.a. Pe scurt o treptată alienare ( alien—străin în limba latină). De ce să spună englezul  Bună –rea, e patria mea ! De ce să spună românul fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara ta !  Iar noi să nu spunem ceva similar ? De luni până vineri suntem incolori, inodori, nici cal nici…Iar duminica devenim armeni. Ştiu, e mult mai uşor să alungi un elefant din curte decât unul care s-a strecurat în conştiinţa noastră – dar dacă n-o facem, în cele din urmă vom fi inevitabil striviţi. Nu doar noi. Ci odată cu noi, părinţii noştri, bunicii noştri, strămoşii noştri și chiar cei ce au luptat la Avarayir. Pentru noi.

 ARPIAR  SAHAGHIAN

by Redactor