VERNISAJ | În căutarea luminii… la București

Expoziția intitulată O viață în căutarea luminii, Ervant Nicogosian și prietenii găzduită de Centrul Cultural Arcub în perioada 8-20 februarie reprezintă o întâmplare fericită pentru consumatorii obișnuiți de cultură. Curatoriată de istoricul de artă Adela Mara și organizată de Asociația Culturală Ervant Nicogosian, în parteneriat cu Medlife și Uniunea Armenilor din România, manifestarea aduce în prim-planul atenției privitorilor compoziții realizate de artistul de origine armeană în ultima perioadă a vieții sale când a lucrat fiind orb, aproape surd și împovărat de ani. Nicogosian a fost un novator, pictura sa abstractă, putând fi și astăzi o sursă de inspirație pentru contemporani. Vernisajul s-a desfășurat în după-amiaza zilei de 8 februarie în prezența Exceleței Sale, domnul Sergey Minasyan, ambasadorul Republicii Armenia în România și a soției sale. Expoziția aflată în spațiul prestigios de la Arcub este generoasă, are multe puncte forte și se remarcă prin diversitatea lucrărilor de artă prezentate.

Astfel,  au putut fi admirate și tablouri aparținând unor pictori care și-au câștigat o poziție solidă în istoria artei din România, precum Paul Gherasim, Horia Bernea, Horea Paștina, Marian Dobre, Cristian Dițoui și Bogdan Mihai Radu. De fapt, este vorba de a opta expoziție postumă dedicată artistul armean la inițiativa fiicei sale, conferențiar universitar doctor Gilda Mologhianu. Datorită acestor evenimente, opera lui Nicogosian nu pierde din vizibilitate, privitorii fiind trecuți prin tot soiul de stări, de la compasiune la revoltă, de la admirație la recunoștință. Manifestarea are meritul de a aduce pe tapet teme grave precum gulagul, viața în spațiul închis, experimentele traumatice ale artistului. Pentru înțelegrea deplină a tablourilor este ideal ca privitorii să revină în acest spațiu pentru a avea bucuria deplină a înțelegerii tablourilor.

Ervant Nicogosian este artistul care și-a depășit mereu limitele, încercând să picteze chiar lipsit de cele mai elementare simțuri, cu încrâncenare, cu revoltă, cu durere, și poate uneori cu resemnare. În ultimii ani de viață, a picta pentru artist a fost un exercițiu terapeutic. Pilda acestui martiriu este în această expoziție o lecție de înțelepciune. Culorile terne din tablourile sale capătă o putere nouă, fiind iscusit și măsurat așezate pe pânze. Sunt tablouri de o dureroasă frumuseșe când artistul a lucrat sub dominația întunericului, a obstacolelor de tot soiul, cu dorința de a cuprinde trecutul, regretele și amarul unei vieți prea puțin trăite. Simplitatea savant decantată, știința eliptică, economia de mijloace din tablourile sale vin în sprijinul întălnirii cu un mare pictor. Brunurile, griurile, ocrurile, mereu culori preferate de Nicogosian sugerează stări speciale, de la melancolie la durere sublimată.

La deschiderea expoziției, E.S., domnul Sergey Minasyan, a subliniat următoarele:

          Sunt bucuros să mă aflu aici în mod special pentru a o felicita pe fiica artistului, președinta Asociației Culturale Ervant Nicogosian, doamna Mologhianu. Ervant Nicogosian s-a nascut la 6 decembrie 1928 și a murit la 26 mai 2014. Acest artist și-a petrecut prima parte a vieții în exil și apoi, a trăit în România, departe de Armenia. A avut visul de a deschide o expoziție în Armenia. Teritoriul ambasadei este considerat pământ armenesc, de aceea împreună cu fiica sa, am decis să îi îndeplinim simbolic visul acesta și în decembrie 2018 am organizat o expoziție. Am speranța ca după pandemie, Asociația să reușească să organizeze o expoziție, chiar în Armenia.

În continuarea vernisajului, fiica artistului, Gilda Mologhianu, a mărturisit la rândul său câteva amintiri celor prezenți:

      ,,Tata a trăit o viaţa interesantă”, cum spunea el. S-a născut în comunism, a avut o copilărie trăită intens în plină anarhie stalinistă şi o adolescență petrecută în detenţie, apoi după repatriere, tinerețea într-o Românie ocupată şi maturitatea în ceauşism. S-a bucurat enorm în decembrie 1989 când a sperat că va fi cu adevărat liber, după o viaţă în care a căutat eliberarea prin arta lui.

       Din pacate, a urmat o perioadă în care a lucrat mai puţin din cauza apariţiei unor afecţiuni: arterită şi glaucom care l-au infirmizat destul de mult. Apoi, pasiunea a învins şi a reînceput să lucreze cu ajutorul unui tânăr pictor, Marian Dobre, pe care l-a găzduit în atelierul lui. Vederea i-a slăbit din ce în ce mai mult până în ultimii ani când nu a mai văzut deloc. Totuşi a pictat cu năduf până cu o zi înainte de a muri într-un mic atelier improvizat acasă. Bineînţeles ajutat de mama mea, și ea suferindă, și de mine, atât cât s-a putut. Și-a pictat viața din anii detenției cu ochii minţii. A avut prieteni care l-au inspirat și l-au însoțit în căutarea luminii, prieteni pe care i-a stimat și i-a iubit. Iată de ce am sprijinit cu entuziasm ideea organizării acestei expoziții.

          Și  deputatul Varujan Pambuccian, liderul minorităților naționale din Parlamentul României, a intervenit prin telefon:

Vorbim despre un om care a fost extraordinar prin discreția și prin simplitatea sa. Probabil că a fost așa pentru că a avut o suferință istorică și personală. Așa a fost construit sufletul lui, a văzut dincolo de ce vedem noi. Spre sfârșitul vieții a pictat absolut orb. După ce un artist își termină opera, ea nu îi mai aparține. Fiecare vedem altceva decât a văzut el. Eu văd în opera sa liniile de forță care țin lumea într-o alcătuire. În seria lui de ferestre, există un fel forte subtil de a separa omul de lumea din jur și de a filtra omul de ceilalți. Este un fel de a comunica ce își dorește. Experiența asta pe unii îi ucide, pe alții îi transformă în ceva mai înalt. Pictura lui nu este o pictură a suferinței, ci o pictură a precepției.

După vernisaj, am simțit nevoia de a discuta cu Adela Mara, curatoarea expoziției care a precizat că :

Ervant Nicogosian este contemporanul nostru, lucrările sale vor fi de actualitate și peste o sută de ani. Arta lui se încadrează în expresionismul abstract. În general picta ulei pe pânză, avem și trei desene unde a folosit ulei, creion și acoarelă. Pe vremea comunismului, avea puține materiale. Recunoaștem ciclul Gulag la care a lucrat toată viața. Are o pensulație foarte dinamică și treceri de culoare foarte bruște și foarte bine individualizate. După ce și-a pierdut vederea, Paul Gherasim i-a sugerat să scrie. În tablouri, avem numele gulagului unde a stat. Are un stil inconfundabil.

O supriză plăcută a fost și prezența medicului Alina Frunză, nepoata pictorului, care și-a amintit de timpul petrecut cu bunicul ei.

Îmi doresc să reușim să transmitem multor oameni povestea lui care este una excepțională. I s-a dat un talent deosebit care îl face nemuritor. Eu am învățat de la el multe lucruri, deși el nu a fost un bunic convențional. El era deosebit de vocal și cu niște păreri extrem de ferme. Era deschis cu ce avea pe suflet, avea o personalitate colerică. Am învățat de la el să nu fiu un om oportunist, care nu își schimbă comportamentul, să fiu integru, să am exigență în muncă, reziliență chiar. Mama mea a adoptat proiectul Asociației Culturale, s-a implicat foarte mult, este cumpătată, diplomată și organizată. A selecționat oameni de valoare pentru a îndeplini scopul de a duce mesajul lui Nicogosian mai departe.

          La 20 februarie, la închiderea manifestării va fi lansat catalogul expoziției.                       

Andreea Barbu

by Andreea Barbu