VENEȚIA / Ne-a părăsit Părintele Mechitarist Hovsep Behesnilean (1926-2018)

Preacucernicul Părinte Hovsep Behesnilean a părăsit această lume în data de 30 aprilie a.c. Înmormântarea a fost a avut loc în ziua de 8 mai pe Insula San Lazzaro din Veneţia, unde au venit și rudeniile din străinătate.
Slujba de înmormântare a fost celebrată de către ÎPS Mons. Boghos Levon Zekiyan, actualul superior al Congregației Mechitariste.[1]
Erau de față și actualul egumen pr. arhimandrit Serovpe Jamourlian, abatele emerit pr. Vart. Elia Kilaghnian, pr. Anton Zekvos Grigoriyan, pr. Vart. Vahan Ohanian. pr. Vart. Grigoris Siranian, reprezentanți ai Patriarhatului din Veneția, numeroși foști elevi și credincioși armeni și de alte naționalități.
Părintele Hovsep, botezat Krikor, era un fiu al diasporei armenești. S-a născut în Etiopia, la Adis Abeba, la 14 decembrie 1926, cu 11 ani înainte de ocupația italiană a acestei țări.
Tatăl viitorului părinte mechitarist s-a numit Manuel, iar mama lui Katelin Svagean. Acolo l-a cunoscut pe pr. Vahan Yovhannesean (1894-1997), care provenea din Armenia Caucaziană, poet, scriitor și filolog, director al Revistei „Bazmavep”, dar și capelan în armată italiană.
Krikor a venit în Italia la 26 iunie 1938, drept elev al celebrului Colegiu „Murat Raphael” din Veneția.
Arătând vocație religioasă, a intrat în Congregația Părinților Mechitariști, pentru a fi slujitor Bisericii și Neamului. În 1942 a fost admis la Seminarul Mic și în 1944 la Institutul Teologic. Imediat a început studiile teologice, la Roma, a fost hirotonit diacon la 9 iunie 1951 iar la 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, preot.
A început o călătorie de rugăciune și de educator care a durat până la sfârșitul vieții sale. Și-a desfășurat activitatea pastorală în Seminarul Minor și la Colegiul „Murat Raphael“, unde în perioada 12 noiembrie 1955 – 3 noiembrie 1959 a ocupat funcția de prefect de studii.
Și-a desfășurat activitatea pastorală și educativă la Paris, ca prefect de studii în Colegiul Mechitarist Sèvres timp de șapte ani, până în iulie 1967, când a fost chemat să conducă noviciatul până la 22 august 1974.
Patru ani mai devreme, a primit de la abatele de atunci pr. Boghos Ananian (1922-1998), binecuvântarea ca „vardapet”, maestru, titlu care este adesea tradus ca „arhimandrit”. Acest lucru s-a întâmplat la 16 august 1970, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care, în ritul armean, este celebrată în duminica cea mai apropiată zilei de 15 august.

Înainte de a unificarea Congregațiilor Mechitariste de la Veneția și Viena – în perioada în care erau abați P. Sahag D. Gemgemian (1939-1996) respectiv P. Gheork Balian (1937-2002) -, a ocupat funcții, ca cea a vicar general. După unificarea celor două ramuri, cea venețiană și cea vieneză – în timpul abatelui general pr. Vard. Elia Kilaghbian -, a fost în Roma la internatul mechitarist și, în cele din urmă, și-a putut aprofunda experiența intelectuală și spirituală în Armenia la Colegiul Mechitarist din Erevan, până în 2009.
Forțat de boală, a revenit la San Lazzaro unde a făcut traduceri și studii importante cu privire la viața spirituală și religioasă, concentrându-se în special asupra Sf. Iosif, asupra Sfintei Fecioare Maria și asupra Sf. Ioan Paul al II-lea.
L-am cunoscut pe părintele Hovsep de mai mulți ani. Nu știu când, dar acum San Lazzaro mi se va părea mai mică, deoarece îmi va lipsi zâmbetul său sincer și primitor, zâmbetul cuiva care a fost în contact cu Dumnezeu și cu Crucea, pe care a primit-o într-un mod lăudabil.
Era un zâmbet care venea din inimă și care nu avea nimic curial! Era acel zâmbet care venea de la acel Tată Ceresc din partea unui copil care știa că-i este aproape ziua întâlnirii cu Dumnezeul milei, cu acea iubire fără limită despre care se vorbește în scrisoarea lăsată celor care au rămas, și care a fost publicată pe iconița distribuită la San Lazzaro, cu care-și ia «la revedere» de la «Sireliners» (Preaiubiți).
Era foarte bătrân și, deși toată lumea știa că în curând ne va părăsi, în ciuda acestui lucru, i-am văzut plângând la sicriul său în care acum se odihnește în cimitirul San Lazzaro.
Un adevărat creștin și un adevărat părinte care a știut să accepte durerea cu bucurie, mai mult decât cu resemnare. Imagine frumoasă care constituie o provocare lumii în care am fost chemați să trăim.
„De aceea Te vedem, te imaginăm în Ierusalimul ceresc, cu Enoh și Ilie”- așa cum spune liturghia armeană, după căderea a ceea ce poetul Giuseppe Ungaretti numea „zidul umbrei” sau a acelui zid care separă viața noastră pământească de cea cerească.
Sperăm să te întâlnim într-o zi, dragă părinte Hovsep, la dreapta Celui Prea Înalt.

__________

[1] Multumesc călduros Congregației Mechitariste Armene de pe Insula San Lazzaro, în special părinților Vard. Vahan Ohanian și Anton Zakevos Grigoriyan și domnului Levon Mkrtchyan pentru materialul și pozele puse la dispoziție.

Giuseppe MUNARINI

Corespondent „Ararat” Padova” Italia

by Giuseppe Munarini