VARUJAN VOSGANIAN : ECLIPSA

păstrez atâtea amintiri din vremea când încă nu mă născusem

          iar una dintre cele mai frumoase, cu siguranță

          e legată de numele bunicului meu dinspre mamă

                   Setrak Melichian, alchimistul

era un om vesel și bun, îl întristau mai ales

          tristețile celorlalți

în fața atâtor dureri prin care trecuse

pofta de viață a fost păcatul cel mare

          de care nu s-a putut lepăda

athanorul lui era ceaunul de-alamă

înnegrit de fum și bolborosind de plăcere

în amintirea unor toamne mai vechi

athanorul stătea în spatele magaziei

          ferit de priviri

iar focul se aprindea deodată cu grămada de frunze

                   din mijlocul curții

ca nimeni să nu-ntrebe de ce miroase a fum

bunicul meu nu a fost Paracelsus și n-a încercat

          să preschimbe pulberile în aur

n-a ridicat ca pe o făclie piatra filosofală

în jurul cetății

în anul o mie nouă sute cincizeci și doi

bunicul a izbutit ceva mai important și anume

          să prefacă monezile de aur în smoală

așa stă scris în Opus alchemicum armenorum

          rămas apocrif

când bulbucii din ceaun se spărgeau veseli

          și sunau ca un dop de șampanie

bunicul vărsa săculețul cu galbeni în smoala încinsă

o aștepta să se-nchege cu toată răbdarea strămoșilor lui

zadarnic Poliția gândirii răscolea apoi ce putea răscoli

desfăcea ce se poate desface

grinzile, dușumelele, faianțele, cahlele sobelor de teracotă

plecau nădușiți și cu mâinile goale, se mai împiedicau

                    înjurând

de bucățile de catran lăsate la întâmplare prin curte

în care ludovicii și napoleonii își dormeau neștiuți

          somnul care nu era, cum bine se vede

 de veci

așa cum noi povestim și despovestim

când vremurile se îmbunau, bunicul tăia câte o așchie

                             de smoală

          o înmuia la foc mic în tigaie

  iar smoala se preschimba în monede de aur

și tot așa până când Marele Alchimist

l-a chemat de-a dreapta Lui pe bunicul Setrak

mai târziu, mama mi-a dăruit ultimul galben rămas de la el

pe jumătate sclipea, pe jumătate era înnegrit de fum

          de parcă priveam o eclipsă în palmă

          și nu știam de care parte a eclipsei suntem

dacă soarele se rotunjește sau, dimpotrivă, se-nchide

          într-un întuneric ca smoala

Varujan VOSGANIAN

(din volumul Neîndemânarea de a fi viu, în curs de apariție)

by Redactor