Redactor

Varujan Vosganian a adus la Constanta „Cartea soaptelor“

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Cartea_SoaptelorConstantaPresedintele Uniunii Armenilor din România (UAR), Varujan Vosganian, vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), si-a prezentat, sîmbata 31 octombrie, la Colegiul de Arte „Regina Maria“, volumul „Cartea soaptelor“, publicat la Editura Polirom. Evenimentul editorial a fost precedat de un moment artistic sustinut de ansamblul de dansuri armenesti „Vartavar“.

Printre invitati s-au aflat si senatorul PNL prof. univ. dr. Puiu Hasotti, presedintele Filialei UAR – Constanta, Hacic Garabet, poetul, eseistul si editorul Laurian Stanchescu si prof. univ. dr. Garabet Kümbetlian. Presedintele USR, Filiala Dobrogea, conf. univ. dr. Cristina Tamas, a mentionat ca are onoarea sa-l prezinte pe Varujan Vosganian, acest „prieten al Constantei“, care si-a lansat, la malul marii, cu cîtiva ani în urma, si volumul „Statuia comandorului“. Conf. univ. dr. Cristina Tamas a subliniat ca acest roman istoric, riguros construit, care reconstituie specificul unei epoci, reprezinta „un act de forta si de curaj pentru scriitorul Varujan Vosganian“.

Despre cartea lui Varujan Vosganian a vorbit si moderatorul evenimentului, prof. Arsaluis Gurau, din cadrul Filialei Constanta a UAR. Senatorul Puiu Hasotti l-a caracterizat pe colegul si prietenul Varujan Vosganian ca fiind o personalitate complexa, finantist, romancier si pianist deosebit. „Aici, în Constanta, cartea are o rezonanta aparte“, a remarcat senatorul. Varujan Vosganian a evocat zilele în care, la Constanta, si-a facut documentarea pentru acest roman, amintind de sprijinul pe care l-a primit din partea regretatului om de cultura armean Simion Tavitian. Vicepresedintele USR a marturisit ca volumul arata „o comunitate extrem de îndrazneata si de sfioasa, în acelasi timp, extrem de interiorizata, care îsi traia tragediile cu multa demnitate“. „Este o carte despre armeni, dar si despre români. Este o carte despre secolul XX“, a precizat autorul cartii. Vosganian a citit din volumul sau pentru publicul prezent la lansare, în mijlocul caruia s-a aflat si mama sa, un fragment care evoca, într-un mod pitoresc, Constanta anilor ’30. Varujan Vosganian a facut apel la necesitatea „împacarii cu mortii cei noi“, care presupune necesitatea de a privi catre istoria recenta, catre tinerii cazuti la Revolutia din Decembrie 1989, carora nu li s-a ridicat niciun monument.

Mirela STINGA,

Telegraf, Constanta