Redactor

VARUJAN PAMBUCCIAN : Între oglinzi paralele

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Nu cred niciodată că istoria se repetă. Cred însă că există tipare care pot să reapară din timp în timp și să se manifeste printre noi, oamenii obișnuiți, păcălindu-i pe mulți că sunt lucruri pe care lumea nu le-a mai văzut. Dezavantajul unei asemenea păcăleli stă exact în tiparele pe care oamenii le vehiculează în asemenea situații, foarte puține dintre ele fiind câștigătoare.

Pe 12 Februarie 1938, trupele Germaniei naziste intrau în Austria. Era cu o zi înainte de referendumul pentru unirea Austriei cu Germania, convenit printr-o serie de manipulări și lașități ale guvernelor occidentale. Referendumul nu a mai avut loc. Marile puteri au protestat și cam atât. Succesul l-a încurajat pe Hitler să meargă mai departe, îndreptându-și ochii spre zona Sudeților din Cehoslovacia și invocând dreptul minorității germane de acolo de a trăi în țara pe care o construia în mintea sa dictatorul. Marile puteri au reacționat în cel mai penibil fel, exercitând presiuni asupra guvernului Cehoslovaciei pentru a accepta un acord, acord care a fost semnat la München la 30 Septembrie 1938. Fluturat pe scările avionului ca un mare trofeu politic de către primul ministru al Marii Britanii, Neville Chamberlain, acordul i-a deschis cale liberă lui Hitler pentru a invada Sudeții sub pretextul unui incident inventat care ar fi avut drept victimă minoritatea germana din Cehoslovacia. Trupele germane s-au oprit abia după ce Moravia și Boemia fuseseră cucerite. O țară mică fusese trădată de Franța și Marea Britanie de dragul confortului propriu. Cel care fusese arhitectul acestei trădări, Chamberlain, a fost confruntat cu duritate de către Churchill care i-a spus: „Ai avut de ales între dezonoare și război. Ai ales dezonoarea și vei avea război.”. Cuvinte pline de luciditate care și-au probat în scurt timp realismul.

În Februarie 2014, demonstrații ample îl răsturnau de la putere în Ucraina pe președintele pro-moscovit Viktor Yanukovici. Până în acel moment spațiul fostului U.R.S.S. urma un tipar imperial oarecum feudal, cu state vasale și conducători aserviți. Guvernul interimar Ucrainean și-a afirmat dorința unei evoluții europene, semnând un acord comercial cu Uniunea Europeană, acord considerat ca un prim pas în direcția aderării. În Aprilie 2014 Rusia invada estul Ucrainei anexând Crimeea și încurajând militar ruperea a două regiuni din Ucraina (Donetsk și Luhansk). Evident, pentru a apăra minoritatea rusofonă din acești noi Sudeți ai Europei. Marile puteri au protestat și au impus o serie de sancțiuni. Între 2014 și 2015, Rusia, Ucraina, Franța și Germania au semnat o serie de acorduri ambigue numite Acordurile de la Minsk. Ideile noului președinte al Ucrainei, Volodimir Zelensky, de apropiere de NATO dublate de promisiunea electorală de readucere a regiunii Donbas în Ucraina au atras o reacție extrem de dură a Rusiei. Printre altele, în numele apărării minorității rusofone de acolo și, mai nou, catalogând conducătorii Ucrainei ca neofasciști. Ironic.

După căderea Cehoslovaciei, Germania și-a reluat presiunile asupra Poloniei pentru a accepta crearea unui coridor care să treacă prin Pomerania și să o lege de Prusia Orientală. Sigur, pentru a aduce toți germanii în noul Reich visat de Hitler. În anul 1939 Germania nazistă și aliata sa URSS invadau și ocupau aproape frățește Polonia. Sigur, aportul URSS la această invazie este trecut cu vederea astăzi. Ca și războiul pierdut cu Finlanda în aceeași perioadă. Probabil pentru că nu exista o minoritate rusofonă în zona ocupată de sovietici din Polonia și nici în Finlanda. Abia după acest eveniment, marile puteri au reacționat. Chamberlain a fost înlocuit de către Churchill și letargia Europei occidentale s-a încheiat. Începuse Al II-lea Război Mondial. Probabil că fără voința de fier a lui Churchill, Germania ar fi cucerit Uniunea Sovietică după care ar fi invadat și țările Europei occidentale. Astăzi am fi trăit într-o Europă cenușie, cu frica de Gestapo și cu întreaga diversitate culturală și religioasă înlocuite de național socialism.

Dincolo de uriașul rău pricinuit oamenilor, culturilor și religiilor europene, imensul rău pricinuit evreilor, chinurile greu de povestit și înțeles prin care au trecut oameni nevinovați și familii întregi, războiul lui Hitler a dus la distrugerea Germaniei și la traumatizarea pe termen lung a poporului german. Așa se întâmplă ori de câte ori din tot felul de rațiuni de moment dictatorii nebuni sunt lăsați să își dezvolte nebunia până la autodistrugerea totală.

Eu văd un tipar asemănător azi, în războiul purtat asupra Ucrainei, numai pentru că un singur om, conducând prin frica uneori interesată a celor puțini din jurul său, nu crede că un popor își poate decide singur soarta și folosește orice tertip naționalist sau nu pentru a fi acceptat de cei cărora le este frică de el. Dictatorii adevărați au carismă și cred sincer în delirul lor. Asta îi face oarecum acceptabili în interiorul propriilor popoare. Asta poate păcăli un timp și opinia publică internațională. Dar nu carisma este cea care trebuie să ne conducă în viața asta, ci rațiunea.

Mă gândeam cu amărăciune că sunt încă țări care încearcă să extragă un oarece profit de pe urma unui asemenea conflict. În Al Doilea Război Mondial, Elveția proceda exact ca acum și din nenorocirile oamenilor de atunci și-a extras onorabilitatea cu ștaif de azi. La cererea decuplării de la SWIFT Germania șovăie vorbind lamentabil despre studenții ruși care nu mai pot trimite bani bunicilor lor. Din fericire, China, India și Japonia încep să se miște în direcția lumii civilizate.

În ultimele zile am văzut spectacolul dat de un dictator sângeros și, mă tem, complet afundat într-o formă periculoasă de nebunie. Spun periculoasă pentru că văzând că nu izbândește în Ucraina scoate pe centura Moscovei rachete de mare calibru cu o capacitate de distrugere uriașă. Probabil că nu îi mai pasă nici de soldații proprii. În acest stadiu al nebuniei, gândul că are acces la butonul nuclear îmi dă fiori reci. Măcar Hitler nu a avut așa ceva la îndemână.

Am văzut în același timp o solidaritate internațională fără precedent. Este unul dintre lucrurile pe care dictatorii nebuni îl reușesc. Am văzut demonstrații pe care le-aș numi eroice în Rusia, gesturi care au mai spălat din oprobiul pe care dictatorul l-a adus poporului său și țării sale. Am văzut demonstrații peste tot în lumea civilizată. Te poți lupta un timp cu armate, așa, de la armată la armată. Dar nu te poți lupta cu o opinie publică globală care crește în fiecare zi și tot ce poți face este să sădești nebunia în capetele câtorva din tabăra ta, așa cum a fost cel cu tancul care a călcat intenționat o mașină civilă pe șosea. În fiecare oră, gesturi de acest fel fac ca omenirea să îți demonizeze pe termen lung poporul și țara. Am văzut că NATO este o organizație în care ne putem încrede și am văzut cum se adâncește prăpastia creată de acest om între el și poporul său și între poporul său și restul popoarelor care în fața monstruozității dezlănțuite nu mai pot face distincția între cei din ce în ce mai puținii ruși care mai au încredere în el și poporul rus. La fel s-a întâmplat în anii 40 cu poporul lui Hitler.

La toată această dezlănțuire a nebuniei oamenii obișnuiți au reacționat admirabil. Probabil că exemplul primirii refugiaților europeni în România va fi mult timp un standard de umanitate pentru popoarele lumii. Lăsând deoparte toate diferendele istorice, oamenii din România și cei din Ucraina au dovedit că cel mai firesc limbaj este cel al umanității și al bunătății. Este un lucru care pare mărunt într-un conflict armat de o asemenea amploare dar pe termen lung el poate învinge divizii întregi ale nebuniei și fricii.

Singurul răspuns posibil dat unui dictator este cel al lui Churchill, omul ale cărui statui vor azi oameni cu creierele spălate să le dărâme. Cuvintele lui le-am pus în cover-ul postării. Nu sunt însă cuvintele cu care aș încheia acest mic text scris în momente negre pentru umanitate. Cuvintele pe care le-aș folosi sunt îndemnul Domnului nostru Iisus: „Nu vă temeți!”

publicat pe pagina de facebook https://www.facebook.com/varujan.pambuccian