Un provocator periculos: Serghei Paradjanov

Ce poate fi politic în opera unui artist fascinat de poezia existenṭei ṣi de umbrele strămoṣilor uitaṭi? Totul, atunci când acesta creeză în URSS. Fiindcă opera lui sfidează canoanele oficiale.

Serghei Paradjanov a fost un astfel de artist. L-am înscris, încă din vremea studenṭiei, între tainicele mele iubiri intelectuale, fiindcă m-a fascinat felul în care, trăind în blocul comunist, nu i-a acceptat limitările ṣi nu a trădat frumuseṭea lumii sale de vis. Precum Tarkovski, Wajda, sau Zanussi. Îmi amintesc că păṣeam în insulele lor de libertate, ca într-un cerc de lumină, în întunericul complice al Cinematecii Române, unde filmele acestor regizori erau tolerate, fiind proiecṭii atât de rare, încât păreau unicate, pentru un public restrâns.

Artistul Serghei Paradjanov

Aṣa că, în aprilie 2014, am aṣteptat cu nerăbdare filmul „Paradjanov”, înscris în competiṭie, la Festivalul Internaṭional de Film Cinepolitica, organizat din 2012, de neobositul profesor Copel Moscu ṣi de tânăra sa echipă. Interesul meu a fost sporit ṣi de faptul că această peliculă a fost propunerea Ucrainei la Oscar-urile din acest an, la categoria Cel mai bun film străin. La festivalul de la Bucureṣti avea să câṣtige Premiul special al juriului.

Pelicula este creaṭia regizoarei si scenaristei ucrainene Olena Fetisova ṣi a regizorului si actorului francez Serge Avédikian. Prin câteva episoade semnificative pentru felul în care a trăit ṣi a creat Paradjanov, cei doi cineaṣti construiesc portretul unui artist nonconformist, ale cărui filme realizate după 1964 au ignorat regulile realismului socialist, spre deosebire de cele din prima sa decadă de creaṭie. La început tolerate, marile lui opere au fost apoi interzise de regimul comunist. Intre timp însă, începând cu “Umbrele strămoṣilor uitaṭi”, peliculele îi aduseseră câteva premii ṣi celebritatea, în lumea liberă. De la acest film ucrainean a început inegala luptă a regizorului cu cenzura sovietică: i s-a cerut, conform practicii curente în URSS, să dubleze în limba rusă, filmul vorbit în dialectul huṭul, folosit de minoritatea de munteni din Carpaṭi, în mijlocul căreia se petrece drama. Regizorul a refuzat, argumentând, cum vedem ṣi în începutul de revoltă publică din filmul “Paradjanov”, că o legendă nu poate fi spusă decât în limba în care s-a născut. In consecinṭă, este acuzat de naṭionalism, tocmai el, armeanul care a văzut lumina zilei în Georgia, a studiat cu Dovjenko la Moscova, unde a ṣi început să lucreze, continuând apoi în Ucraina. Iubea toate limbile ṭinuturilor unde a trăit, pe care le vorbea, folosindu-le în filmele sale: rusa, ucraineana, armeana sau georgiana. Pentru el, personalitatea multi-identitară a artistului nu era un nonsens, aṣa cum era pentru ideologii partidului. După 1965, puṭine din proiectele lui Paradjanov au mai ajuns pe platoul de filmare. Mutându-se în Armenia, a reuṣit totuṣi, în 1968, să filmeze “Culoarea rodiilor”, o evocare realizată cu mijloace restrânse, dar de o forṭă plastică remarcabilă, a trubadurului mistic armean Sayat Nova. Pelicula, considerată de mulṭi a constitui încununarea creaṭiei sale cinematografice, nu a răspuns, nici ea, cerinṭelor regimului. La master class-ul pe care l-a ṭinut la Cinepolitica, Serge Avédikian ṣi-a amintit cum, băiat de 13 ani, a plătit 25 de copeici, ca să vadă filmul lui Paradjanov. Stilul ermetic al operei a golit treptat sala de cinema de la Erevan. După o săptămână filmul a fost scos din difuzare ṣi apoi remontat de Serghei Iutkevici, într-o versiune oficială.

Serge Avédikian la master class-ul ṭinut la Cinepolitica

Ca ṣi opera, omul a suferit rigorile sistemului comunist: urmărit de KGB, sub suspiciunea de a fi bisexual, este din nou arestat în 1973, fiind acuzat de viol asupra unui membru al partidului comunist, fapt care, cum vedem în film, îl salvează în închisoare, căci îi câṣtigă respectul, ca deṭinut politic, în faṭa periculosului ṣef al puṣcăriaṣilor, pe care Paradjanov îl desenase într-un chip nu prea măgulitor. Artistul a creat în perioada detenṭiei sute de desene ṣi colaje. Numeroase proteste sau cereri de eliberare au venit din partea unor personalităṭi din întreaga Europă: Luis Buñuel, Yves Saint Laurent, François Truffaut, Françoise Sagan, Federico Fellini, Michelangelo Antonioni, sau Andrei Tarkovski, care a scris partidului că: da, Paradjanov se face vinovat, dar e vinovat de singurătate. Din cei cinci ani la care fusese condamnat, Paradjanov a petrecut în lagăr numai patru, datorită intervenṭiei unor tovarăṣi de drum al regimului sovietic, scriitorul francez Louis Aragon ṣi soṭia sa, rusoaica Elsa Triolet, care, aflându-se la Opera Bolṣoi, au fost întrebaṭi de Brejnev ce ṣi-ar dori să primească în URSS. Ei au cerut eliberarea regizorului. Acest episod nu a fost inclus în trama filmului, dar anii următori ieṣirii din închisoare, petrecuṭi de regizor în sărăcie, în casa părintească din Tbilisi, da. Aici a creat numeroase desene, colaje delicate, păpuṣi ṣi costume, care azi sunt expuse la muzeul ce i-a fost dedicat, în Erevan. Strict supravegheat în continuare, este din nou arestat în 1982. Acuzaṭiile de mită nu pot masca motivul real: deplasarea lui la Moscova, pusă la cale prin mijloace neortodoxe, pentru a participa la premiera unui spectacol, ce omagia un alt răzvrătit împotriva regimului, actorul ṣi cant-autorul Vladimir Vîsoṭki. Paradjanov va ieṣi bolnav din această nouă încarcerare.

Vezi interviul cu Serge Avedikian realizat de Sanda Vișan pe Adevarul.ro

by Mihai Stepan Cazazian