Edvard Jeamgocian

Un premiu bine meritat …

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

          Am văzut cu multă bucurie decernarea premiului Uniunii Armenilor din România distinsei Doamne Arșaluis H. Sarchisian-Gurău, o apreciere binemeritată, binevenită, de mult așteptată.

          Considerăm că meritul doamnei Arșaluis, nu constă în cele câteva volume oferite comunității și culturii armene, ci contribuției dăruite de-a lungul vieții nației în care s-a născut.

          De mult doream, de mult trebuia, să scriem câteva rânduri despre distinsa doamnă, dar depărtarea de România, frământările actuale cu privire la viitorul Armeniei, ne-a făcut să amânăm doleanța.

          Acum însă, decizia bine venită de a i se acorda Premiul UAR pe anul 2022, ne-a făcut să nu mai întârziem și să creionăm câteva gândurile despre respectabila doamnă.

          Arșaluis Sarchisian-Gurău s-a născut armeancă, a fost educată în spirit armenesc, a gândit, a simțit cu fiecare fibră din ea armenește, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru prosperitatea nației care i-a pricinuit atâta suferință, care i-a oferit atâta mândrie.

          Doamna Arșaluis a avut o viața tumultoasă, a trecut peste multe obstacole, a trăit zile grele, foarte grele, a gustat ororile Comunismului, ale Gulagului, a crescut fără tată, pe care l-a pierdut de două ori, a văzut turnătoriile conaționalilor, dar nu le-a dat uitării, le-a narat, le-a așternut pe hârtie. Și de parcă toate acestea nu au fost suficiente, mai târziu în viață, soarta a lovit-o din nou, pierzându-și, unul după altul, și soțul și fiul. Prin câte suferințe a trecut, Arșaluis Sarchisian, numai ea și Dumnezeu știu, dar le-a trăit cu demnitate, nu s-a lăsat doborâtă, s-a ridicat din nou și din nou ca pasărea Phoenix (piunig în armenește) și a pășit mai departe cu fruntea-n sus.

          Pe doamna Arșaluis deși nu o cunoaștem îndeaproape*, i-am urmărit de-a lungul anilor, activitatea pedagogică și literară. Pedagogică, de pregătire în spirit armenesc a noii generații, literară, de prezentare cititorilor de limbă română a literaturii armene.

          Am fost în egală măsură fascinați de bunicul matern al doamnei Arșaluis, de Garabet B. Pilibossian, pe care l-am întâlnit în nenumărate rânduri în paginile periodicelor armenești, în scrierile despre armenii din Dobrogea, ca lider al comunității, ca poet talentat, ca publicist. Fără îndoială, el a fost persoana care a contribuit la formarea doamnei Arșaluis, cel care i-a declanșat scânteia patriotismului.

          Arșaluis Sarchisian și-a manifestat patriotismul și talentul literar de timpuriu, debutând în anul 1950, la vârsta de numai 8 ani, într-un periodic armenesc diasporean, cu o poezie cu mult simț patriotic. Cunoaștem poeți de limbă armeană care au creat în România, majoritatea lor născuți în afara granițelor (exceptie Tateos Gabudighian, Hagop Atamian, Misrak Mertzeli, absolvenți ai Colegiului „Murad-Rafaelian” din Veneția), dar nu cunoaștem o altă persoană, contemporană, care, deși nu a devenit poetă, să fi scris poezii în limba armeană de la vârsta de 8 ani!

          Cariera pedagogică, de pregătirea a copiilor comunității, ca și volumele de scrieri publicate în ultimii ani de doamna Arșaluis sunt bine cunoscute și nu necesită introducere, noi vom prezenta aici, în atașament, câteva facsimile în limba armeană, ale poeziilor ei de debut, preluate din periodicul societății compatriotice Nor Arabghir din New York și Boston, care dețin și fotografii din tinerețea doamnei Arșaluis.

* * *

          Nu putem încheia scrierea, fără să oferim o schiță sumară a celui ce a fost Garabed B. Pilibbosian, bunicul doamnei Arșaluis, “capul răutăților” nu numai în ceea ce privește talentul literar transmis, dar și în educația armenească acordată, cel care i-a insuflat simțămintele naționale, modelat gândirea patriotică, cel care i-a făcut lansarea pe arena literară armeană.

          Garabed B. Pilibbosian (d. 1953), a fost un mare patriot și literat, poet, publicist și activist național, articolele și poeziile sale fiind presărate în periodicele armenești de la începutul secolului XX.

          Născut în Kharpert-Mezre (în prezent Elazığ)**, nu departe de Arapghir, educat în Constantinopol a făcut parte din generația de intelectuali din epoca de aur a literaturii armene apusene.

          Afiliat la mișcarea națională armeană, urmărit de poliția din capitala otomană, a fost nevoit să părăsească Turcia și să se refugieze în România. La începutul anului 1909 se afla deja în Constanța, îl întâlnim semnând la 24 ianuarie 1909, în periodicul Jamanag, un articol despre comunitățile armenești din România. La scurt timp după aceia se mută în Babadag unde exista la acea vreme o puternică colonie armeanească. Se stabilește acolo, devine activ în comunitate, scrie articole și poezii pe care le publică în presa diasporeană, semnând fie cu numele lui propriu fie cu pseudonimul Filib-Adom. Într-una din poezii, Tâlharii din Babadag, renegații neamului (Պապատաղի Ազգուրաց աւազակներուն), adevărată pagină de istorie, descrie nelegiuirile din sânul comunității din Babadag din anul 1912. În acea perioadă se căsătorește cu Macruhi și în anul 1914 se stabilește definitiv în Constanța, unde avea să trăiască până la sfârșitul vieții.

În Constanța  Garabed Pilibbosian continuă activitatea națională și literară și, pentru a-și câștiga existanța devine frizer, deschizând în anul 1914 atelierul Frizeria American pe strada Mangalia nr. 83. Membru al partidului Hânciakian, Pilibbosian a fost în perioada interbelică unul din liderii activi ai partidului și ai comunității constănțene. Fondator al Societății artistice Erevan (Երեւան Գեղարւեստական Միութիւն), a fost în anul 1924 vice-președintele ei (președinte fiind Mihran Tovmasian), iar în anul 1925, la 7 iulie, la deschiderea sălii de Ședințe-Lectură a societății este  principalul vorbitor al festivității. Tot în acel an, când societatea a prezentat pe scena sălii Arax opereta Așugh Gharib cu scopul ajutorării sinistraților din Armenia, Pilibbosian a fost promotorul acțiunii.

          Cu toată munca depusă și aportul adus în cadrul societății Erevan și în partidul Hânceakian, intrigile și neînțelegerile din cadrul conducerii partidului și a societății au făcut ca în anul 1925 el să fie expulzat din rândurile partidul iar în anul următor exclus din Societatea Erevan.

          Fiul lui, Ervant G. Pilibbosian, a fost activ în cadrul Societății Erevan iar fratele, Stepan Pilibbosian, a trăit în Constanța și a scris articole în presa armeană.

          Cele mai multe poezii Garabed Pilibbosian le-a publicat în revista Arșaluis din Cairo dar a contribuit cu scriei și poezii și în volumele tipărite în România. Să menționăm poezia Carnanerc-Գարնաներգ apărută în anuarul Tițavan editat de Părintele Mâgârdici Bodurian (București 1923). Având în vedere colaborarea cu revista Arșaluis din Cairo, ne întrebăm dacă numele revistei a avut vre-o influență în numirea nepoatei sale, Arșaluis?

          Din numeroasele sale poezii semnalăm poezia Torțe dedicată celor 20 de eroi Hânciakieni spânzutați la 15 iunie 1915 în piata Bayazid (Ջահե՛ր … Պօլսոյ Հնչակեան Նահատակներուն, 1916) și balada populară dedicată suferințelor celor din Genocid și Axor, a deportărilor din deșertul Deir-es-Zor (1925). Oferim în atașament două din poeziile sale.

* * *

          Încheiem această scriere cu două proverbe românești: Ziua bună se cunoaște de dimineață și Pomul se cunoaste după roade, care se potrivesc de minune doamnei Arșaluis Sarchisian-Gurău.

          Felicitări mult stimată Doamnă!

Edvard JEAMGOCIAN

____________________

* Pe doamna Arșaluis am cunoscut-o, în persoană, o singură dată, numai câteva minute, în anul 2015, cu ocazia centenarului Catedralei Armene din Capitală, când venisem în București pentru lansarea volumului Catedrala Armeană din București, și atunci doamna Arșaluis mi-a dăruit cu multă amabilitate unul din volumele ei nou publicate. Să menționez că lansarea cărții pentru care venisem în București, deși anunțată în presă, nu a avut loc datorită unor manipulații de culise, de care n-am aflat nici atunci și nici până în ziua de azi.

** În periodicul Jamanag din Constantinopol, am întâlnit numele Stepan Pilibbosian din Constanța, semnând două articole datate 12 martie 1912, și martie 1913, în care indica că este originar din Kharpert, orașul Merze. Bănuim că el este fratele lui Garabed.

One Response to Un premiu bine meritat …

  1. Gurau Arsaluis November 23, 2022 at 4:52 pm

    Multumesc cu recunostinta domnului Edvard Jamgocian pentru felicitarile pe care mi le-a adresat cu ocazia acordarii premiului anual al UAR, precum si pentru transmiterea documentelor inedite despre bunicul meu, Garabet Pilibossian, despre activitatea lui politica si literara, precum si despre modul în care a servit comunitatii armene din diaspora, fapt ce nu se cunoaste si nimeni nu mai este interesat sa afle; dar, dupa cum se spune, „cand o vrea norocul sa-si intoarne pasul/ nu aduce anul ce aduce ceasul” si poate vom reusi, prin bunavointa redactiei ARARAT si a editurii ARARAT, sa dam la lumina un volum de restituiri cu cele mai importante inscrisuri inedite pe care le are in posesie domnul Edvard Jeamgocian. Ar fi o minune. Doar daca iti cunosti trecutul, stramosii, istoria, poti afla cine esti cu adevarat, iti poti certifica identitatea. Infinita recunostinta domnului Edvard Jeamgocian, pentru tot ce face si va face pentru dainuirea noastra ca neam. Arsaluis

Leave a Reply

Your email address will not be published.