Edvard Jeamgocian

Un armean din România, erou al războiului din Arțakh

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Զոհվելուց չեմ վախենում, միայն՝ թուրքի ձեռքը մարմնիս չդիպչի:

De moarte nu mă tem, numai mâna turcului să nu-mi atingă corpul.

Simon Acikghiozian

          De-a lungul istoriei milenare, Armenia a avut mulți, foarte mulți eroi, volumele de istorie le descriu și slăvesc vitejia. Recent, Armenia a dat eroi noi, martiri ai războaielor din anii 1990-2020, fii ai poporului armean, urmași demni ai lui Vartan Mamigonian, Antranig Pașa, Karekin Njdeh și Mont Melkonian. Aceștia sunt eroii din Arțakh, eroi care s-au jertfit pentru apărarea granițelor Armeniei, pentru prezervarea existenței poporului Armean.

          Vitejia și sacrificiul lor ne-a înlăcrimat, ne-a tulburat liniștea, ne-a răscolit viața. Ne plecăm în fața acestor Tineri, Bravi Soldați Armeni, care și-au dăruit viața pentru Patrie. Războiul de 44 de zile din 2020 a fost cu totul diferit, o generație de tineri a fost, fără rost, sacrificată, distrusă. Acești Tineri și-au făcut pe deplin datoria, conducerea Armeniei, președinții, prim ministrii, miniștrii de externe, NU! (intenționat am folosit majuscule pentru Tineri, minuscule pentru președinți, prim ministrii, miniștrii de externe). Tot așa, eroii războaielor din Arțakh, din anii 1990-1994, din aprilie 2016 și-au sacrificat viața pentru pământului strămoșesc, conducerea Armeniei însă, nu a fost capabilă să apere realizările lor, să le onoreze sacrificiul. Jertfa lor a fost în van.

          Noi, armenii născuți în România întotdeauna ne-am mândrit cu armenii care și-au adus contribuția la înălțarea României, care s-au jertfit pentru patria lor adoptivă. Ne-am mândrit și ne mândrim cu personalități ca Ioan Vodă cel Cumplit, la Manug Bey, Spiru Haret, Garabed Ibrăileanu, Iacob Melic, Iacob Zadik dar, nici unul dintre ei nu și-a adus aportul la prosperitatea Armeniei, nici unul. Tot așa, nici numărul românilor care au contribuit la bunăstarea Armeniei nu a fost prea mare. Au fost români care, în anii grei ai poporului armean, au fost de partea dreptății și au apărat cauza armeană. Adevărați bărbați ai României, oameni cu verticalitate care, prin integritate și clarviziune au stat de partea adevărului și a corectitudinii. Noi armenii, ne plecăm în fața unor personalități ca Take Ionescu, Nicolae Iorga, Elena Văcărescu, a căror nume rămân înscrise în paginile de aur ale istoriei Armeniei. Le suntem recunoscători și le onorăm memoria.

* * *

          În războiul din Arțakh, din 1990-1994, Armenii din România și-au adus contribuția la apărarea pământului sfânt al Patriei. Unul dintre martirii primului război, căzut pe câmpul de luptă în anul 1991, a fost Simon Acikghiozian, armean originar din România. Să-i prezentăm notele biografice.

Simon Acikghiozian- Սիմոն Աչիկգյոզյան «Դեդ»

(6 februarie 1939-30 aprilie 1991)

          Simon Acikghiozian s-a născut în România în orașul Galați în familia Hovhannes și Siranuș Acikghiozian, familie supraviețuitoare a Genocidului. În anii negri genocidieni, ai Axor-ului, ai deportărilor, Hovhannes Acikghiozian, originar din Sepastia, este mânat pe drumul Der Zorului. Pe acest drum al morții, din 86 de membrii ai familiei numai 8 supravițuiesc, restul pierind în deșertul Syrian. Hovhannes își pierde părinții și după ce trece prin multiple orfelinate, își găsește refugiul în România. Se căsătorește și se stabilește în orașul Galați. În acest oraș, în iarna anului 1939, se naște Simon Acikghiozian.

          Numele de familie Acikghiozian* deși nu este un nume foarte răspândit în România, am întâlnit familii cu acest nume în București și Brăila, dar nu am reușit să găsim informații despre Hovhannes Acikghiozian nici în istoria comunității gălățene, nici în scrierile despre repatriații din Armenia.

          În anul 1946 familia Acikghiozian se repatriază, cu prima caravană de Nerkaght, în Armenia Sovietică **.

          La sosirea în Erevan, Simon tocmai împlinise 7 ani și intră la școală. După studiile elementare, frecventează Liceul nr. 24 din Erevan, iar după absolvire se înscrie, în anul 1955, la Facultatea de Geologie a Universității de Stat din Erevan. Universitatea o absolvă în anul 1960, obținând diploma de inginer geolog. În același an se căsătorește cu Veronik. Peste zece ani, în anul 1970, la Moscova, își susține Teza de doctorat și i se conferă diploma de Doctor docent în Geologie. După absolvirea facultății și până în anul 1991 lucrează la Institutul de Științe Geologice al Academiei de Științe a RSS Armeană, ocupând din 1984 postul de cercetător principal. În cadrul Institutului, Simon Acikghiozian a avut o fecundă activitate de cercetare. Domeniul lui de specialitate a fost studiul, explorarea și exploatarea minelor de metale neferoase și metale nobile de pe teritoriul Republicii. Timp de 20 de ani a studiat minereurile din Zangezur și a întocmit hărți geologice cu întinderea și volumul depozitelor de metale nobile. A prognozat rezervele de aur ale Armeniei. A publicat peste 70 de lucrări științifice și a făcut traduceri în domeniul tehnic. În paralel cu aceasta a deținut, timp de 11 ani, postul de Conferențiar la catedra de Geologie a Universității de Stat din Erevan.

          După cutremurul din Spidak din 7 decembrie 1988, a condus grupul internațional de cercetători seismologi veniți să studieze zonele afectate de cutremur.

          Simon Acikghiozian a avut și preocupări în domeniul artei și sportului. Fiind dotat cu voce aleasă a făcut parte din corul Nareg al Mănăstirii Khor Virab.

          Din anul 1989 se alătură Mișcării Naționale Armeane (Հայոց Համազային Շարժում – Հ.Հ.Շ.), partid politic nou creat de Comitetul Karabakh cu scopul de a organiza și coordona eforturile de eliberare a Arțakhului. La primul Congres al partidului, avut loc la 14 noiembrie 1989, este ales membru în Comitetul de Conducere, însărcinat cu relațile cu străinătatea. Simon Acikghiozian a fost membru al partidului Tașnag (ARF), și al partidului Uniunea Națională – General Antranig. În ianuarie 1990 Acikghiozian se alătură detașamentului de voluntari ArapoԱրաբո al partidului Tașnag aflat sub comanda lui Manvel Yeghiazaryan și ia parte la luptele de autoapărare a satelor de frontieră Cnișig, Yeraskh, Areni, Khacig, din regiunea Yeghernațor și Voskebar din zona Noyemperian. Se întoarce la Erevan și participă, la sfârșitul anului 1990, la lucrările Comisiei de Ecologie a Consiliului Suprem al RSS Armenia, delegat din partea Municipiului Erevan.

          Pe 17 martie 1991 se desparte de familie și revine pe front pentru a participa, împreună cu detașamentul Arapo, la luptele de apărarea a regiunii Șahumian. La 19 aprilie 1991 este numit comandant al detașamentului, însărcinat cu apărarea satelor-orașe Mardunașen și Chedașen. Participă la apărarea Mardunașenului, oprind ofensiva de ocupare a orașului. Ofensiva agresivă care a dezrădăcinat și deportat 5 mii de armeni, a purtat numele de Operațiunea Kol’țo – Операция Кольцо (Inelul,Օղակ) a fost declanșată de Forțele Speciale Azere în colaborare cu Armata a 4-a Sovietică și Unitățile Speciale Mobile ale Ministerului de Interne URSS (OMON – Отряд Мобильный Особого Назначения)***. În lupta de apărare a satelor regiunii Mardunașen, Acikghiozian este grav rănit dar continuă să apere poziția, până la scoaterea răniților și evacuarea populației din pădure, trăgând și cântând De mult am jurat să lupt și să mor. Simon Acikghiozian cade eroic pe câmpul de luptă pe data de 30 aprilie 1991 apărând pământul stămoșesc Arțakh !

          Fiind mai vârstnic decât camarazii de arme, tinerii din detașament îl porecliseră Ded, adică Bunicul. El adesea le spunea – Ես ոչ մեկիդ մահը չեմ ուզում տեսնել, ինչ լինում է, թող ինձ լինի, adică nu vreau să văd moartea niciunuia dintre voi, ce are să se întâmple, să mi se întâmple mie. Și așa a și fost, Simon Acikghiozian a fost prima victimă a detașamentului Arapo.

            Simon Acikghiozian este înmormântat în cimitirul Kanaker-Zeytun din Erevan. La 20 septembrie 1996 a fost decorat, post mortem, prin decret prezidențial nr. 640 cu ordinul „Crucea de luptă” clasa I-a, iar la 29 aprilie 2011, amfiteatrul secției de Mineralogie și Petrografie a Faculțății de Geografie și Geologie din Erevan a primit numele Sala Simon Acigheozian. În anul 2001, un film documentar, realizat de Samvel Tatevosian, i-a onora viața, activitatea științifică și eroismul. Numele lui, Simon Hovhannesi Achikgiozian, este menționat în „Congressional Record Volume 161, Number 60 al USA”, citit de Congresmenul Adam B. Schiff pe data de joi 23 April 23, 2015, drept tribut victimelor Genocidului Armean.

          Simon Acikghiozian a fost căsătorit cu Veronik (1940-2019) și a avut doi copii, un fiu, Hovhannes, care poartă numele bunicului, și o fiică Angela.

          Fiul Hovhannes-Ohan a urmat pașii tatălui, a devenit inginer geolog și în anul 1990 a făcut parte alături de tatăl său din detașamentul Arapo, despărțindu-se de el numai atunci când Simon Acikghiozian numit comandant al detașamentului pleca pe frontul Mardunașen. Fiica Angela, căsătorită cu Vicken Sonentz Papazian, este profesor de istoria medicinei orientale și locuiește în prezent în Los Angeles.

          Simon Acikghiozian și-a sacrificat nu numai viața, dar și moartea. Sacrificiul său suprem a fost în zadar, pământul sfânt pe care el l-a apărat, pentru care și-a dat viața, conducătorii Armeniei de azi nu au fost capabili să-l păstreze, aflându-se în prezent sub ocupație azeră.

          Simon Acikghiozian a fost fructul Nerkaghtului, al repatrierii din România în Armenia Sovietică, repatriere care a avut ca scop reunificarea în Patrie a armenilor risipiți în lume. Deși criticată de unii, ea a fost o mare oportunitate pentru poporul armean, oportunitate pierdută datorită comunismului, a comuniștilor armeni, a turnătorilor armeni. O nație se poate dezvolta, înflorii, își poate prezerva limba, cultura, tradițiile numai pe pământul natal, iar puterea țării constă în numărul populației ei.

Edvard Jeamgocian

* Cunoaștem totuși un Acikgheozian cu legătură Gălățiană. În anul 1945 Jan E. Acikgheozian, născut la Hârșova, și-a schimbat numele patronimic din Acikgheozian, în Borvizeanu, nume foarte cunoscut în Galați datorită fraților binefăcători Grigore și Nicolae Borvizeanu, și a lui Ion Borvizeanu, directorul Bancii Române.

** Prima caravană de repatriere din România compusă din 517 familii (1738 persoane), a părăsit portul Constanța, cu vaporul Rossia, pe data de 25 iulie 1946.

*** Contrar crezului general, că Rusia a fost întotdeauna scutul Armeniei, în primul război din Arțakh (1990-1994), Armata Sovietică a fost de partea Azerbaijanului și nu a Armeniei!. În operațiunea Kol’țo – Кольцо din 1991, Armata Sovietică a sprijinit Azerbaijanul și a participat, alături de trupele azere, la expulzarea și deportarea armenilor din satele din regiunea Mardunașen, Chedașen și nordul Karabakhului.

Notă: Informațiile au fost preluate din articole și publicații de pe Internet.

  •  
  •  

One Response to Un armean din România, erou al războiului din Arțakh

  1. Garabet Haciaturian February 26, 2021 at 9:19 am

    Multumesc prietenului nostru Edy (Edvard Jeamgocian) pentru articolul bogat documentat dedicat la prima vedere ,unui om obisnuit , ca oricare dintre noi , care insa si-a inchinat viata oamenilor din cetate si a facut sacrificiul suprem pentru ca acesta era crezul sau – sa fie in slujba semenilor sai.
    Vreau sa aduc un omagiu pe aceasta cale celei care a fost SIRANUSH ACIGHIOZIAN ,mama lui Simon si a inca 2 fiice,Sona si Anush,care a stiut sa formeze un om deosebit si pentru demnitatea cu care a facut fata durerii pierderii fiului sau;le salut si pe cele 2 fiice,dintre care Sona este nascuta de asemenea la Galati ,ceea ce n-a fost insa suficient sa-si recastige cetatenia romana,din cauza unor chichite juridice.
    In completarea articolului va furnizez link-ul catre un film dedicat memoriei lui Simon.
    https://www.youtube.com/watch?v=XlZJIc7ssXA&feature=share&fbclid=IwAR3HKrsLo3La-l4QhXark9YJWXj0a4vU3zCYPS0VJOr0cRRXqMxbA7LArYs