Redactor

UN ALT PREŢIOS MANUSCRIS MEDIEVAL ARMEAN

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Muzeele, bibliotecile şi arhivele din România posedă un mare număr de preţioase manuscrise armene, datând din sec. XIV-XIX, ele având caracter laic sau religios, pe care specialişti armeni şi străini  – istorici, filologi, istorici de artă – le-au studiat încă din secolul al XIX-lea, alcătuind liste şi cataloage, dar fără să le examineze din punct de vedere artistic.

          În anii din urmă, câteva cercetătoare din Armenia au făcut studii amănunţite asupra arhivelor despre care aminteam mai sus, au comunicat rodul acestor cercetări la cel de-Al 12-lea Congres de studii sud-est europene care s-a ţinut în Bucureşti, la începutul lunii septembrie 2019.

          Pintre acestea s-a aflat şi tânăra Lusine Sargsyan, cercetătoare la Departamentul de Istoria Artei şi Studiul Scriptoriilor din Matenadaran – Institutul de manuscrise vechi „Mesrop Maştoţ” din Erevan. Numele lui Lusine Sargsyan este cunoscut cititorilor din România, încă din 2016, când am scris despre aşa-numitul „Şaracnoţ” (Carte de imne liturgice) cu anluminuri, lucrare păstrată în colecţia de „Manuscrise orientale a Bibliotecii Academiei Române”,  autoarea făcând prezentarea manuscrisului în volumul publicat la Editura Universităţii din Erevan. Să mai amintesc că Lusine Sargsyan a realizat îndelungatele sale cercetări, graţie unei burse din partea Colegiului Noua Europă din Bucureşti.

          De această dată, volumul LIX din „Revue des Études Sud-Est Européenes” din  2021, care apare sub egida Institutului de Studii Sud-Est Europeene al Academiei Române, a publicat articolul său, intitulat „Armenian Gospel of Surkhat (Crimeea) at the Armenian Catholic Parish of Gheorgheni”.

Biserica armeano-catolică din Gheorgheni

          L.Sargsyan s-a oprit la o „Evanghelie”, copiată la Surkhat (Crimeea) în 1354, aflată în Colecţia  de manuscrise şi de cărţi vechi armene tipărite a Parohiei Catolice Armene din Gheorgheni, a cărei comunitate are o istorie de peste 300 de ani în România. Autoarea a studiat această colecţie în cadrul unei călătorii întreprinse în mai-iunie 2017.

          „Evanghelia” studiată este cel mai vechi manuscris datat din colecţia amintită. Ea a mai fost în atenţia lingvistului şi orientalistului francez Frédéric Macler (1869-1938), care în 1935 alcătuise doar un catalog al manucriselor armene din Transilvania, inclusiv cele de la Parohia din Gheorgheni. De asemenea, Sylvia Agémian din Beirut (Liban), doctor în istoria artei al Universităţii Bucureşti, a publicat (1982), în română şi franceză, la editura „Meridiane” volumul „Manuscrise medievale armene în colecţii din România”, printre care şi „Evanghelia” din 1354, dar nu a aprofundat subiectul.

          În prezent, Lusine Sargsyan vine cu o analiză detaliată – codicologică, paleografică, iconografică şi stilistică – a manuscrisului amintit. Aflăm că acesta numără 287 de folii (unele inversate ca ordine, dar îndreptate acum), cu dimensiunea de 23,7 x 16,7 cm, textul folosind litere cursive rotunde (bolorgir), cu cerneală neagră, aşezat pe două coloane a câte 26 de rânduri pe pagină. Anluminura constă în redarea portretelor evangheliştilor Matei, Marcu, Luca şi Ioan (cu discipolul său Prochorus). Literele de început ale fiecărui capitol  sau paragraf nou sunt cu cerneală roşie, uneori decorate cu ornamente florale sau geometrice. Şi ilustraţiile marginale reprezintă asemenea ornamente. Legătura  este din pânză cafenie, cu margini de lemn. Din păcate, din textele celor patru Evanghelii lipsesc multe foi.

          Colofonul principal dovedeşte nu numai data (803 din calendarul armean / 1354 d.Hr.) şi locul – oraşul Surkhat din Crimeea, unde au mai existat importante centre de copiere a unor manuscrise armene, în afara Ciliciei şi Armeniei.

          Studiul paleografic arată că cele patru „Evanghelii” au fost scrise de acelaşi scrib. Anumite litere au aceeaşi reprezentare paleografică, cele ornamentale folosind aceeaşi metodă de punere în evidenţă cu roşu. În plus, aceste ornamente se repetă şi în alte manuscrise, existente în România, cum ar fi „Evanghelia” din 1351 din Colecţia Bibliotecii Arhiepiscopiei Armene din Bucureşti. Ceea ce a dus la concluzia că în seolul al XIV-lea, au existat modele de litere ornamentale, copiate în scriptorii din Cilicia şi Crimeea.

          Autoarea este de părere că valoarea acestui manuscris constă şi în ilustraţiile sale. Starea în care se află actualul manuscris sugerează că, deşi îi lipsesc unele pagini, sistemul de anluminură este unul singur în cele două aşeări armene din Crimeea – Caffa şi Surkhat, perioadele de înflorire a acestei arte fiind în secolele XIV-XIX. Aşadar manuscrisul din Gheorgheni face parte din acelaşi sistem de ilustrare. Şi iconografia este similară cu a altor manuscrise din aceeaşi zonă – felul cum sunt redate figurile evangheliştilor, îmbrăcămintea, ţinuta lor, precum şi cadrul. Structura texturală şi sistemul de anluminură aduce elemente complementare pentru cele optzeci de manuscrise miniate armene, create în Crimeea de la jumătatea secolului al XIV-lea.

          Sperăm că şi pe viitor, Lusine Sargsyan şi alţi cercetători  vor face mai multă lumină şi în restul patrimoniului străvechilor manuscrise armene de pe teritoriul României. În imagine: Evanghelistul Ioan cu Prochorus şi Pagina de titlu a Evangheliei lui Ioan, din manuscrisul de la Gheorgheni.

  Madeleine KARACAȘIAN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *