Edvard Jeamgocian

U.A.R. 100 / Khaciadur N. Vosdanighian [1864(?) – feb. 1942], primul secretar al Uniunii Armenilor din România: 1919-1922

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

nota autorului : din păcate este singura fotografie găsită !

          Khaciadur N. Vosdanighian, revoluționar, activist pe tărâm național, profesor
de limbă armeană, primul secretar al Uniunii Armenilor din România. Descendent
dintr-o familie princiară din regiunea Van-Vasburagan, Khaciadur Vosdanighian s-a
născut în satul Hayoț |or (Հայոց Ձոր –  Երվանդունիք) din vecinătatea lacului
Van. Educația și-o însușește la seminarul internat Jarancavoradz (Ժառանգաւորած, Moștenitorii) din Mănăstirea
Varaka
(Վարաքա վանք) din orașul
Van, avându-l ca profesor pe Episcopul Mâgârdici Khrimian, viitorul Catolicos, în
acea perioadă (1879-1885) Aracinort al Eparhiei Van. Episcopul Khrimian avea să-i
sădească sămânța patriotică, să-i îndrume activitatea revoluționară, să-i devină
mentor. Acum, seminaristul Vosdanighian devine membru al organizațiilor secrete
de eliberare națională din Van – Sev khaci (Սև խաչ, Crucea neagră) și Bașdban Hayrenyaț (Պաշտպան հայրենյաց, Apărătorii Patriei) societăți
sponsorizate de Khrimian.

          După
absolvirea Seminarului, Vosdanighian rămâne în Van, la mănăstire, ca unul din educatorii
instituției. În anul 1885 când Khrimian Hayrig este expulzat din Van și trimis la
Constantinopol, pentru ca Guvernul Otoman să-i poată supraveghea activitatea, Vosdanighian
părăsește și el seminarul și se stabilește în Constantinopol. Aici  profesează ca învățător la una din școlile parohiale
din cartierul Pera și-și dedică mare parte din timp, activităților revoluționare.
Colaborează și devine apropiat de revoluționarul Harutiun Ciakârian (1844-1899),
ale cărui oseminte se odihnesc în Cimitirul Armenesc din București, și fondează
împreună cu acesta organizația Dagiga-haiasdani Azadutian Gomidé (Տաճկայ-հայաստանի Ազատութիւան Կոմիտէ,Comitetul de Eliberare al Armeniei
Turcești).

          În
anii 1880 Vosdanighian îl însoțește pe Ciakârian la Tiflis, pentru munca de răspândire
a ideologiei și colectare de fonduri pentru organizație. Acolo fiind, ține o
strânsă corespondență cu Khrimian Hayrig (care se afla în Constantinopol),
informându-l despre activitatea organizației, întrevederile cu liderii armeni
din Tiflis și convorbirile cu Harutiun Ciakârian.

          Revine
în Constantinopol, și în anul 1887 vine în România pentru a se ocupa de
probleme organizatorice și de propagandă. Ajunge în Moldova și intră în contact
cu liderii comunității armene din Iași – Grigore M. Buiucliu și Cristea-Hacieres
Karacaș, cu care păstrează o legătură strânsă și întreține corespondență. În
România fiind, Vosdanighian este invitat la Constanța de epitropul Djebraiel
Frenghian, pentru a prelua, din toamna anului 1887, postul de profesor la școala
parohială Haygazian Azcain Varjaran din orașul portuar, rămas vacant după
demisia profesorului Dadjad Beylerian, școală care pînă în anul 1886 purtase
numele de Lusavorciagan Azcain Tbroț. Nu știm câți ani a condus el școala
și predat la catedra ei, ca director și profesor de limbă armeană, dar în anul
1889 era încă acolo și, conaționalul său, profesorul Manuel Mirahorian, îl caracteriza,
în paginile ziarului Arevelk din Constantinopol, ca fiind
un tânar blajin și energetic care părăsindu-și
casa și orașul iubit, varsă sudoare pentru a-i învăța pe copiii refugiaților
limba maternă
“. Știm că în anul 1904 el nu se mai afla la Constanța, școala
fiind condusă de Gh. Teodorescu, profesori de armeană fiind Manug Bedighian (viitorul
preot Hamazasp) şi M. Setian.

          Vosdanighian
a fost și reprezentantul secției din România a organizației Comitetulul
pentru eliberarea Armeniei Turcești
, așa cum reiese din scrisoarea-apel
pe care Harutiun Ciakârian i-o trimitea din Tiflis, la 15 noiembrie 1890,
scrisoare care începea cu formula: Frați patrioți din România și Bulgaria
(Հայրենասէր եղբայրք ի Ռումանիա եւ
Պուլկարիա
).

          Ultimii
ani ai secolului XIX, reprezintă o pagină albă din biografia sa, și bănuim că în
aceea periodă s-a aflat în Turcia, la Constantinopol, unde locuia familia sa.

          În
timpul Primului Război Mondial, la fel ca majoritatea armenilor din România, Vosdanighian
se refugiază în Rusia, probabil la Odessa, de unde, după terminarea ostilităților,
revine în țară și se stabilește la București.

          În
ianuarie 1919, în București, lua ființă Uniunea Armenilor din România și Khaciadur
Vosdanighian prelua, chiar din prima zi, împreună cu Harutiun Khântirian, conducerea
ei – Khântirian ca președinte, Vosdanighian ca secretar.

          În
paralel cu postul de secretar UAR, Vosdanighian a deținut, în perioada premergătoare
înființării Consulatului Republicii Armene în București (1920-1922), funcția de
secretar al Consulatului, funcție pe care o predă la 1 ianuarie 1922, odată cu
recunoașterea oficială a Consulatului,  scriitorului
și activistului Aram Ciakâr Vdaranti.

          Tot în această perioadă, mai precis în
vara anului 1921, Consiliul Național al Patriarhiei din Constantinopol înființează
în București, în clădirea Școlii Misakian (B-dul Carol nr. 25), o filială a Comitetului
de colectare de fonduri în folosul Orfanilor
(Որբերի նպաստ Հանգանակիչ Ելեւմտական Մարմին), Khaciadur Vosdanighian
fiind numit reprezentant al comitetului. Puțin mai târziu, în noiembrie 1921,
după sosirea în București a delegației Patriarhiei din Constantinopol, condusă
de Arhiepiscopul
Knel Kalemkerian și profesorul Sarkis Kâlâgian-Sîrenț, comitetul avea să-și schimbe numele în Vorpakhnam Marmin (Որբախնամ Մարմին, Comitetul de ocrotire a orfanilor), comitet care
avea să pună bazele viitorului Orfelinat Armean din România, cel mai important proiect
pe care l-a avut vreo dată comunitatea.

          Pentru
înființarea Orfelinatului s-a dus o muncă intensă, pe multe fronturi, de un număr
mare de oameni, în frunte cu Armenag Manissalian dar și de Khaciadur
Vosdanighian, care a făcut numeroase deplasări prin țară și la Constantinopol.
După munca premergătoare înființării, care a durat mai mult de un an, la începutul
anului 1923 totul era terminat, comunitatea pregătită să primească 200 de copii
orfani.

          Acum,
Vosdanighian este însărcinat cu aducera orfanilor în țară. Pe 21 martie 1923
ajunge la Constantinopol, și pe 22 martie, acordă interviuri ziarelor cotidiene
Djagadamard
(Ճակատամարտ) și Joghovurti |aină (Ժողովուրդի
ձայնը
) în care descrie munca de organizare a orfelinatului și de primire a
copiilor. După finalizarea formalităților și efectuarea examenelor medicale, 198
de copii însoțiți de Vosdanighian părăsesc pe 11 aprilie 1923 Constantinopolul,
și a doua zi, 12 aprilie 1923, după o călătorie pe o mare furtunoasă, ajung la
Constanța. Din Constanța, Vostanighian îi conduce la București iar de acolo călătorește
cu ei până la Strunga, localul orfelinatului, și-i predă conducerii instituției.
Cu aceasta, misiunea lui Vosdanighian este îndeplinită și se termină, el urmând
să îndeplinească  alte activități.

          În anul 1923 îl găsim co-proprietar, împreună
cu A. Pacraduni, al unui depozit de lemne situat pe strada Martirilor nr.3,
vis-à-vis de statuia Vasile Lascăr, iar ceva mai târziu, în 1925, proprietar al
unui alt depozit de lemne de foc, Arax, situatpe strada Lizeanu nr.
19. Tot în anul 1925 Vosdanighian îndeplinea funcția de reprezentant al firme
de asigurări Belgo-Română de pe B-dul Elizabeta nr. 6.

          Khaciadur Vosdanighian a fost o persoană marcantă a comunității, lucru ce a făcut ca poetul Mihran Derderian din Silistra(1) să-i dedice în anul 1924 următorul răvaș-catren:

Երթամ Վանայ Ոստանը,              Să merg pe stăzile Vanului

Մըտնեմ Քըրդու պօսթանը.          Să intru-n grădina Kurdului

Վանայ գինին անգին է,                           Vinul
de Van e de calitate

Ինչու խըմեմ հոս թանը*:               De ce sa beau tanul* din localitate.

* tan (թան) – băutură răcoritoare – iaurt subțiat cu
apă, și cu frunze de mentă.

          Khaciadur
Vosdanighian nu a fost căsătorit și nu a avut urmași. Despre familie știm că pe
mama lui o chema Diruhi și locuia în
Constantinopol, și că în anul 1924  era văduvă.
Khaciadur a mai avut o soră, Tacuhi, decedată în anul 1924 în Constantinopol.
Din anunțul ei de deces reieșea că familia era răspândită în zona dunăreană –
Brăila (înrudită cu familia Apelian), Varna (familiile Kiurdian și Tosbăiăkian),
Rusciuk (familia Arslanian) și Vidin. Această soră, Tacuhi Vosdanighian, a trăit
și în București. Dintr-un anunț de ziar, aflăm că în aprilie 1920, la o festivitate
organizată de Uniunea Armenilor din România în sala Dacia, se punea la licitație
o pernă lucrată de mână cu acul de d-ra Tacuhi
Vosdanighian
, care avea să
realizeze suma de 21.300 lei în beneficiul Armatei Armene.

          Vosdanighian
nu a fost om al condeiului, și totuși, este autorul monografiei dedicată
prietenului său, profesorului școlii din Focșani Manuel G. Mirahorian-Vanți,
București, 1935 (Կենսագրութիւն Մանուէլ Կ.
Միրախորեանի Վանցի / by
Ոստանիկեան, Խ., Պուքրէշ, տպ. Ասթօրիա, 1935, 28 էջ), pe care-l cunoștea din Van, din anii studenției.

          În ultimii ani ai vieții Vosdanighian și-a
scris memoriile care urmau să fie publicate de Editura de Stat din Armenia, dar
nu a fost sa fie, și astfel s-au pierdut împreună cu viața lui.

          La bătrânețe, rămas singur, fără familie, trăiește în singurătate, uitat de comunitate. La înmormântare a fost de față o sigură persoană, publicistul Vahe Bahadrian, unul din orfanii aduși de el, cu ani în urmă, din Constantinopol.

          Noi nu i-am găsit în Cimitirul Armean din București, mormântul, dar suntem cu speranța că el există, și nu a fost înstrăinat, pentru ca comunitatea de azi, măcar acum, târziu, cu ocazia centanarului UAR, să-i onoreze memoria și să aprindă o lumânare.

Edvard JEAMGOCIAN

___________________

(1) Mihran Derderian – cel mai talentat poet de limbă armeană din România, după cum mi-l prezenta, cu 50 de ani în urmă, profesorul Siruni.

Referințe

* * *            Armenia (Արմէնիա), ziar național,
politic, etc (M. Portoukalian, Marseille), Anul III, nr. 96, 25 iulie 1888;
Anul IV, nr. 13, 14 noiembrie 1888.

M. G. Mirahorian  Emigrația
armeană din România (Մ. Կ. Միրախորեան – Ռումանիա Մեր հայ գաղթականութիւնե), Arevelk (Արեւելք, Răsăritul), C-pol,
nr. 1681, 1 sept. 1889.

* * *            Vem (Վէմ, Stânca), Revistă de Cultură și
Istorie (Redactor S. Vrațian), Vol. III, Anul II, Nr. 1, Paris, Ian-Feb 1934,
p. 115-6.

Minas Ceraz O pagină din
Istoria Zeytunului, Haiastani Gocinag (Հայաստանի կոչնակ, Clopotul
Armeniei), Anul V, Nr. 37, 12
Sept. 1925, p. 1055-58.

Păr. M. Bodurian  Masis
Anuarul Armenilor din România, Anul I, București 1923, p. 44 (Հ. Մ. Պոտուրեան,
Մասիս, Ռումանահայ Տարեցոյց, Ա. Տարի).

Suren Kolangian   Despre
trecutul armenilor din Constanța, Ararat, Seria Noua, Anul V,  nr. 20 (65), 16-31 octombrie 1994, p. 6.

* * *            Djagadamard (Ճակատամարտ, Frontul de
luptă) ziar cotidian, Constantinopol, Anul XIII, nr. 3159, 23 martie 1923.

* * *            Joghovurti |aină (Ժողովուրդի
Ձայնը,Vocea Poporului) ziar cotidian, Constantinopol, Anul V, nr.1361, 23
martie 1923.

* * *            Nor Arșaluys (Նոր Արշալոյս, Zorile
noi),București Anul II, nr. 1, 1
aprilie 1923; nr. 4-5, 15 aprilie 1923; Anul III, nr. 212, 8 iunie 1924 (răvașe);
Anul IV, nr. 277, 12 februarie 1925.

* * *            Djagadamard (Ճակատամարտ, Frontul de
luptă) ziar cotidian, Constantinopole, Anul XIII, nr. 3176, 12 aprilie 1923;
nr. 3177, 13 aprilie 1923 (sosirea orfanilor)

* * *            Djagadamard (Ճակատամարտ, Frontul de
luptă) ziar cotidian, Constantinopole, Anul X, nr. 448, 8 mai 1920; Anul XIV,
nr. 3550, 2 iulie 1924 (Tacuhi Vosdanighian).

A. Bogdan Căuș    Dicționar de armeni din România, Editura Ararat, București 1988, p. 377