U.A.R. 100 / Cuvântul PS Episcop Datev Hagopian cu prilejul aniversării unui secol de la înființarea Uniunii Armenilor din România

Este ceas
aniversar pentru Uniunea Armenilor din România, de la a cărei înființare s-au
împlinit 100 de ani! Pe măsura vârstei este dragostea și aprecierea noastră,
prilej fericit pentru a vă transmite sincere felicitări laolaltă cu
binecuvântarea Noastră! Dar și moment potrivit pentru a aminti încă o dată rolul
important, deosebit, pe care UAR l-a avut în viața armenilor din România în
toată perioada activității sale. Strămoșii noștri au ajuns și s-au stabilit pe
aceste meleaguri, aflând aici adăpost și ospitalitate, dar și condițiile
potrivite pentru a-și păstra identitatea națională, limba și tradițiile,
credința în Dumnezeu și crezul în viitor, viața armenilor pe acest pământ fiind
parcă dovada împlinirii menirii nației noastre, aceea de a trăi și dăinui veșnic
în orice colț al acestei lumi.
Avem datoria de a evidenția în primul rând calitatea implicării exemplare a
UAR în domeniile educației și culturii, spre păstrarea eu-lui național și
promovarea culturii armene. Viața și activitatea Bisericii Armene din România,
evenimentele culturale din viața comunității, știri, articole etc., toate
acestea și-au găsit loc permanent, traduse în armeană, română, engleză în
publicațiile UAR. Nu putem trece cu vederea rolul editurii „Ararat” în
promovarea culturii, istoriei, literaturii armene, prin editarea numeroaselor
cărți. Iar susținerea cauzei dobândirii recunoașterii Genocidului a fost și
continuă să rămână sarcina pe care UAR și-a asumat-o cu deplină
responsabilitate și implicare nelimitată.
De aproape 30
de ani UAR este condusă de Varujan Vosganian, publicist, scriitor, om politic, personalitate
cunoscută și în lumea politică românească, membru al Parlamentului și fost
ministru, într-un cuvânt implicat în toate domeniile vieții social-politice,
culturale, dar permanent fidel crezului său de a-și sluji țara dar și nația, cu
respect pentru strămoși și responsabilitate pentru generațiile ce vor veni.
De-a lungul
multor ani de activitate UAR a reușit să coaguleze energiile creatoare și
entuziaste ale membrilor comunității armene, bucurându-se totodată și de
simpatia multor locuitori ai acestei țări. Având sucursale în mai multe orașe
ale țării, în Constanța, Cluj, Pitești, Iași, Bacău, Botoșani, Galați, Focșani
etc., UAR acționează spre implinirea proiectelor diverse în toate orașele în
care mai există etnici armeni.
Astăzi, în
acest moment aniversar, dăm glas gândurilor noastre și felicităm sincer Uniunea
Armenilor din România, pe toți membrii acestei organizații, comitetul de
conducere și pe Președintele Uniunii, domnul Varujan Vosganian, Vicepreședinte domnul
Varujan Pambuccian, cu aleasă apreciere pentru cele înfăptuite până acum și
urări de bune împliniri a tuturor proiectelor și inițiativelor folositoare
armenilor din România și de pretutindeni. Dumnezeu să vă țină sub ocrotirea Sa
miluitoare, tari în stăruința spre bine și să vă învrednicească de bucuria
binecuvântatelor reușite!
Cu binecuvântări,
+ Episcop Datev
Hagopian
Întâistătător al Arhiepiscopiei Armene din România,
Exarh al Eparhiei Armene din Bulgaria