TULCEA / „Săptămâna filmului Interetnic”
Început în 2006, Festivalul „Săptămâna filmului Interetnic” a ajuns în 2017 la a XII-a ediţie. Acum unsprezece ani, Andrei Luchici, preşedintele de atunci al organizatorului, Asociaţia Centrul European pentru Diversitate EUdivers din Tulcea, a pus la cale un festival de muzică, dans şi film.
„Săptămâna Filmului Interetnic” (S.F.I.) este singurul asemenea festival din ţară, iar ideea organizării sale a pornit de la multiculturalitatea şi diversitatea etnică judeţului Tulcea, aici convieţuind în înţelegere şi bună pace cele mai multe minorităţi din ţară.
Dacă la primele trei ediţii erau proiectate filme fără subtitrare pentru câteva zeci de tulceni, calitatea festivalului a crescut de la an la an. La această ediţie, pe scena din Piaţa Civică – acolo unde au avut loc şi proiecţile filmelor – au urcat peste 300 de dansatori, instrumentişti şi vocalişti reprezentând unsprezece etnii şi au fost prezenți în jur de 10.000 de spectatori.
Armenii constănțeni au participat în fiecare an la invitația conaționalilor lor tulceni la acest eveniment. La această ediție însă, participarea armenilor din Constanța a fost excepțională întrucât, dacă până anul acesta erau spectatori fervenți și inimoși, anul acesta au fost mult mai mult decât atât. Trupa de dansuri “Nairi” a comunității armenilor din Constanța a reprezentat capul de afiș al programului artistic cu care armenii au participat la acest festival. Participarea trupei la acest eveniment a fost cu atât mai importantă cu cât inițiativa înființării acesteia s-a născut în anul precedent, chiar la Tulcea. Alături de “Nairi” pe scenă au mai urcat micuța Mariam Khachatryan, care a delectat spectatorii cu un special moment de dans și soprana Armine Khachatryan care a susținut un scurt recital cu melodii tradiționale.
Ospitalitatea tulceană a fost, ca de fiecare dată exemplară, atât la cina festivă organizată după spectacol, cât și la deja tradiționala plimbare cu vaporașul pe Dunăre.
Mulțumim organizatorilor și participanților pentru acest deosebit de frumos eveniment.