GHERLA | Târg meşteşugăresc cu participarea armenilor

În zilele de 13 şi 14 mai 2022 municipiul Gherla a găzduit cea de a XXVI-a ediţie a Festivalului internaţional de folclor organizat de Fundaţia Teka din localitate. Cu acest prilej, pe lângă tradiţionalele spectacole de cântece şi dansuri în centrul oraşului, a avut loc obişnuitul târg meşteşugăresc. Printre cei care au prezentat diferite obiecte de artizanat s-au aflat şi două armence, Molnár Anna şi Barta Katalin, care au oferit vizitatorilor ceramică şi bijuterii cu motive armeneşti dar şi diferite produse tradiţionale comunităţii locale. Standul lor s-a bucurat de mare căutare, printre cei care s-au interesat de obiectele armeneşti s-au aflat şi mulţi oaspeţi din Ungaria, participanţi la festivalul gherlean şi care au dorit să rămână cu amintiri frumoase de pe meleagurile someşene. Grupurile străine au vizitat şi Catedrala Armeano-Catolică din centrul oraşului şi au rămas plăcut impresionate de cele văzute acolo. Tot cu ocazia manifestării culturale din Gherla, la Centrul de Informare şi Promovare Turistică din Piaţa Libertăţii nr.3 a fost proiectat un documentar despre vechiul Armenopolis, în prim plan figurând tradiţiile şi obiceiurile comunităţii locale.
Armenii gherleni deja se pregătesc de marea lor sărbătoare anuală „Sfântul Grigore Luminătorul” ce va avea loc sâmbătă 2 iulie, unde după doi ani de pandemie sunt aşteptaţi armenii din cele mai mari centre ale acestei etnii din ţară, dar şi din străinătate.
Szekely Csaba