Mihai Stepan Cazazian

Surp Hagigadar este nădejdea și speranța neamului nostru !

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În fiecare an, de Sfânta Maria, credincioși din toată țara, chiar și din străinătate vin la cel mai mare și de tradiție pelerinaj armenesc care are loc la Suceava, la Mănăstirea Hagigadar. Armeni dar și mulți români, de ani de zile urcă dealul pe care se află această minune ridicată, iată, acum 510 ani. De fiecare dată privim de la baza dealului spre turla care se înalță spre cer, cu speranță și cu gândul la Sfânta Fecioară care ne așteaptă cu pruncul Iisus la Altarul bisericuței din incinta mănăstirii. ”Cu umilință am venit și acum la tine Măicuță Sfîntă ! ” spun credincioșii apropiindu-se…

Pentru domnișoara Moldovan Elisabeta dincolo de rugăciuni și speranțe venirea sa la Hagigadar, pentru prima oară, a însemnat mult mai mult. A fost momentul în care și-a dorit să lase ceva în acest loc. Așa s-a născut tabloul cu ”chipul” mănăstirii pe care scrie SURP HAGIGADAR Ești nădejdea și mărirea neamului nostru ! care a fost plasat în trapeza mănăstirii.

Ea a promis că va realiza în fiecare an câte un tablou al acestui lăcaș de cult dar în alte tehnici picturale. Și o sugestie venită din partea domnului Ioan Foit care ne-a pus la dispoziție informațiile și fotografiile ce însoțesc acest articol. Să se inițieze un concurs național având ca temă imaginea mănăstirii. Dar pentru asta, în primul rând, trebuie să mergeți la Hagigadar și să luați exemplul domnișoarei Moldovan…

Fericit e acela care are credința neclintită.

M. S.