Mihai Stepan Cazazian

Studii de Istorie Eclesiastică (vol II)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

a publicat studiul „Unele considerații asupra ԺԱՄԱԳԻՐՔ (Žamagirk) sau Liturghia Orelor după Ritul Armean” semnat de dr. Giuseppe Munarini

Studii de Istorie Eclesiastică (vol. II, 2020) este un volum independent dedicat studiului istoriei Bisericii, respectiv trecutului diferitelor comunități de credință de pe teritoriul actual al țării noastre, dar și al unor confesiuni din spațiul geografic imediat apropiat. De asemenea, este o publicație care încearcă să creeze o tradiție, prin care dorește să aducă mediului științific, dar nu numai, un plus de cunoaștere în ceea ce privește Istoria Bisericii, o temă care se bucură în prezent de interes din partea mediilor academice și nu numai.

Aflată la al doilea volum, publicația coordonată de dr. Marius Oanță (București) și apărută la Ed. Sitech din Craiova, este – putem spune – încă la începuturi. Inițiativa publicării acestor volume (I-II), care doresc a se transforma de aici înainte într-o serie, aparține coordonatorului, sprijinit de numeroși contributori, care își semnează studiile, articolele și contribuțiile între coperțile cărții. Un sprijin deosebit, de ordin științific, dar și moral, vine constant din partea domnului dr. Stelian Mândruț, cercetător științific, gradul I., în cadrul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj Napoca, al Academiei Române, cel care a coordonat personal, în decursul unui număr de ani, mai multe doctorate subsumate Istoriei Bisericii, printre care și unele ale câtorva semnatari de contribuții din cuprinsul volumului. Tocmai din acest motiv, prezentul tom îi este dedicat domnului Stelian Mândruț, reprezentant de seamă al școlii de istorie clujene, care prin munca, răbdarea și curajul de a coordona o astfel de tematică, în cadrul școlii doctorale, a inițiat formarea unei adevărate școli de Istorie Eclesiastică distincte.

Coordonatorul redă în „Cuvântul Înainte“ structura volumului, descriind totodată și detalii importante (ilustrate prin citate) privind conținutul studiilor ce urmează a fi propuse în paginile următoare. Deși este o inițiativă laică, având caracter pluridisciplinar și ecumenic, în raport cu celelalte confesiuni, o parte din articole sunt semnate de preoți, călugări, pastori, teologi, filosofi cu studii teologice, istorici, dar și de pasionați ai istoriei, care au deprins singuri scrierea faptelor trecutului. Încă înainte de apariția volumului, unul dintre colaboratori, doamna Maria Roșu, o sinceră, temeinică și perseverentă colaboratoare, a trecut la cele veșnice în mod fulgerător. Regretata doamnă Maria Roșu, deși s-a numărat printre cunoscătorii istoriei medievale a arealului geografic arădean (dar nu numai), a publicat puțin, ea debutând efectiv în numărul anterior al Studiilor de Istorie Eclesiastică. (…)

Universul fascinant al Liturghiei și tradiției liturgice armenești, al țării considerate cea mai veche națiune creștină, ni se dezvăluie, cel puțin într-unul dintre multitudinea sa de aspecte, în studiul domnului ipodiacon dr. Giuseppe Munarini – Unele considerații asupra ԺԱՄԱԳԻՐՔ (Žamagirk) sau Liturghia Orelor după Ritul Armean. Influențat de ritul latin, dar dispunând de o suficient de bogată tradiție proprie, tradiția liturgică armeană este probabil una dintre cele mai fascinante ale Creștinismului de tradiție apostolică.

poți citi mai jos studiul integral ( aflat la pag. 285-320 )

extras din prezentarea semnată de Dr. Claudiu Călin în gerhardus.ro/

Nota red. Reamintim că dr. Giuseppe Munarini este cercetător la Institutul de Istorie Ecclesiastică „Nicolae Bocșan” al Facultății de Istorie și Filozofie, Universitatea „Babeș/Bolyai”, Diplomat la Academia Armeană Sfântul Lazar / San Lazzaro Venezia și corespondent permanent al revistei Ararat pentru Italia.

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *