STRĂLUCITA VICTORIE DE LA AVARAYR ȘI SACRIFICIUL LUI VARTAN

Monumentul lui Vartan Mamigonian din Erevan

Poporul care varsă lacrimi înseamnă

că nu are sânge de vărsat.

Hagop Baronian

(1843-1891)

            Vremurile

            La anul 387  Armenia a fost împățită între Imperiul Sasanid (Persan) 4/5 și Imperiul Roman (1/5). Totuși Armenia și-a menținut credința străveche , creștină, care deși în ilegalitate era răspândită în popor încă de pe vremea apostolilor Tadeu și Bartolomeu iar primul șef spiritual al Bisericii Armene  fiind, după tradiție, apostolul Tadeu (43-66). După oficializarea cultului creștin Sf.Scaun de la  Vagharșapat (Ecimiadzin) a fost ocupat de Sf.Grigor Lusavorici (302-325). În timpul reinventării alfabetului armean de către Mesrop Maștoț Catolicos era Sahag Partul (Partev) (387-436). In timpul declanșării conflictului cu Imperiul Sasanid, Catolicos era Hovsep Hoghoțmedzi (437-452).

            Armenia, deși împărțită, era oficial creștină de un secol și jumătate. Alfabetul mesropian redase Sfânta Scriptură armenilor, adâncise credința creștină, unificase și purificase limba, a extins ștința de carte, circulau traduceri ale operelor patristice și se scriseseră unele cronici în noul alfabet.

             Actanții

            Sistemul feudal militar al armenilor prevedea oștiri separate ale prințilot / nahararilor , care în caz de pericol național se reuneau -oastea cea mare- sub comnada unui geneal de armată (sparapet). La data declanșrii conflictului Sparapet a fost numit Vartan Mamigonian care servise ca general  în armata bizantină în vremea împăratului Teodosius II (408-450), urmat la tron de împăratul Marcianus (407-474) . Pe tronul imperiului Sasanid era șahul Hazkert II, (439-457)un fanatic al cultului focului (zoroastru), urmat apoi de Hormizd III (457-459).

Hazkert domnea peste ¾ din Armenia, care era condusă de un Marzban (un fel de domn pământean) care era de fapt funcționar al imperiului persan Sasanid. În acel timp marzaban era Vasak Siuny. Vasak urmărea să închine Armenia Persiei  și în schimb el să fie acceptat ca rege al Armeniei. Șahul a respins oferta lui Vasak spunând că cineva care trădează pe ai săi cu atât mai mult îl va trăda pe Șah.

            Confruntarea

            Hazkert II era fanatic și decizia lui era să asimileze pe armeni. În acest scop, conform planului lui Hazkert, Armenia trebuia invadată de trupe care aveau ca misiune demolarea bisericilor, uciderea preoților, ridicarea de capiști pentru închinare la foc (mazdeism, zoroastrism, religia oficială în imperiul Sasanid), jefuirea țării și numirea ca  guvenator (marzban) un prinț sasanid. Pentru aceasta el a trimis un ultimatum cuprinzând cererea de trecere necondiționată la mazdeism și construirea de capiști ai focului în locul bisericilor. O mare turburare s-a iscat în țară și la Aștișat, capitala de atunci a Armeniei, a fost convocat un consiliu cu toți nahararii (prinții), șefii militari în frunte cu Sparapetul Vartan Mamigonian, clerici de vază, adunarea fiind prezidată de Catolicos. Marzbanul Vasak, nu a apărut deși a fost invitat, deoarece cunoștera starea de spirit. Consiliul a trimis o scrisoare oficială de refuz și respingere a religiei zoroastre.  Șahinșahul Hazkert II a trimis un corp de armată condus de generalui sasanid Mușkan Niusalavurt cu porunca de a invada Armenia, a demola bisericile, a ridica altare ale focului, a stabili magi zoroastrii și a jefui și suprima orice împotrivire.

După unele izvoare, perșii desfășuraseră un număr de 80-90 mii trupe, din care 1000 constituiau Madian Gund („Garda nemuritoare”, orice soldat căzut era imediat înlocuit de un altul care lua însemnele gărzii, spre a creea impresia psihologică de nemurire). Ca noutate pe teatrul de operațiuni  militare din Armenia, sasanizii desfășuraseră și 12-13 elefanți de luptă care transportau un număr de arcași. Mușcan Niusalavurt a campat pe malul râului Dăghmud, așteptând concentrarea trupelor armene aflate sub comanda  lui Vartan Mamigonian. Trupele armene au venit pe malul celălalt al Dăghmudului.

Cum Vartan fusese general în imperiul Bizantin în armata împăratului Teodosie, el aplica organizarea militară a bizantinilor. Vartan a desfășurat trupele pe trei flancuri: centrul era sub comanda nahararului Nerșapuh Ardzruni, flancul stâng sub comanda nahararului Tatul Vanandeți iar flancul drept era sub comanda nahararului Horen Horhoruni.  Rezervele erau încredințate nahararilor Arșavir Gamsaragan și nahararului Hamazasp Mamigonian.

            Bătălia

            Planul lui Vartan era să înceapă bătălia cu un atac frontal fulgerător care să aducă derută  in rândurile inamicului, apoi simulând o retragere să atragă trupele dușmane în zone propice decimării atacatorilor. Perșii se opresc pe malul râului iar armenii îl trec și încep lupta. Cavaleria armeană atacă din flanc și astfel creează derută în flancul stâng și centrul atcatorilor. Flancul drept al armenilor este atacat de trupele mercenare compuse din katiși, huni și ghegheri. Vartan lansează o parte din rezerve conduse de Gamsaragan spre centru. Iar cu restul trupelor vine în sprijinul flancului drept respingând inamicul. Dezvoltând atacul Vartan lovește trupele sasanide prin învăluire din spate. Dușmanul este derutat. Însă rezervele inamicului Madian gund  și flancul drept care se retrăgea regrupându-se, înconjoară cavaleria armeană care a pătruns în spatelel lor. Are loc o luptă inegală în care cade și Vartan. Bătălia continuă până la lăsarea serii. Armenii trec înapoi râul și campează în apropiere pentru a relua lupta ulterior. Pierderile armenilor se ridică la 1036  iar a perșilor peste 3500 luptători. Împreună cu răniții pierderile inamicului se ridică la circa 20% iar a armenilor la 8%. Persia a fost nevoită să-și recheme înapoi trupele și să renunțe la programul de înlocuire a creștinismului cu zoroastrismul acceptând autonomia internă a Armeniei. Cronicarul Eghișe, martor ocular la această bătălie scrie în cronica sa că „Hazkert II a declarat că răscoala este iertată si din nou este voie să se construiască biserici, și toate rânduielile să fie ca înainte…”

Și s-a dat această bătălie la 26 mai a anului 451.

Armenii au continuat lupta efectuând incursiuni și atacuri de gherilă împotriva încercărilor unor detașamante persane care încercau sistemul de apărare a armenilor.

             Războiul

            Acum perșii aveau însă o altă problemă de rezolvat, atacul kușanilor (hunilor) din nord care a mobilizat forțele lor militare. Pentru a soluționa acest conflict perșii   au cedat două provincii kușanilor. Starea de beligeranță între Persia și  Armenia nu a fost rezolvată  însă și situația  de fapt era în suspensie. Spre sfârșitul domniei șahului Peroz presiunile asupra Armeniei au reînceput viguros ceea ce a condus la răscoala armenilor conduși de Vahan Mamigonian. (481). Aceasta nu era, de fapt,  decât o continuare a bătăliei de la Avarayr. Însuși șahul Peroz cade în luptă. Urmașul său, Vagharș, consideră continuarea conflictului cu Armenia fără sens, și trimite , la anul 484, o solie de pace. Este învitat la Ctesiphon (Tizbon) marzbanul Șapuh și șeful armatei. Perșii au alcătuit o delegație de pace condusă de reprezentantul  curții în persoana generalului de armată Nihor.

             Pacea câștigată

             Generalul Nihor, temător, nu a intrat în Armenia ci a trimis o solie pentru a-l invita pe Vahan Mamigonian la el, în satul Năvarsag. Vahan, la rândul său, a trimis o altă solie cu condițiile sale. El a cerut ca demnitari superiori perși sa fie trimiși la el ca ostateci pe tot timpul desfășurării negocierilor.

Pacea s-a încheiat în condițiile dictate de Vahan Mamigonian..

Acestea, în mare, prevedeau:

-Totala libertate religioasă pentru armeni. Nimeni nu putea fi obligat să treacă la mazdeism (zoroastrism).

– Nu se vor ridica capiști zoroastre în Armenia.

-Dacă va apare vre-un conflict, sau va fi cineva acuzat, șahul nu va da cezare nimănui ci va cerceta personal cazul.

-Nahararii vor avea dreptul să apeleze oricând la șahinșah.

-Șahinșahul este domnul Armeniei iar aceasta urmează politica Persiei.

 Întoarceea victorioasă la Aștișat, a lui Vahan Mamigonian de la negocierile din Năvarsag. Tablou de pictorul venețian Giuliano Zosso (1833-1889).

Astfel Armenia deși recunoștea suzeranitatea Persiei, devenea autonomă, își păstra credința și dreptul de a se dezvolta economic în conformitate cu interesele sale. Astfel după 33 de ani dela bătalia de la Avarayr se punea capăt unui conflict care a fost prin luptă continuă și peseverentă dus cu fermitate de Vartanieni și câstigată în cele de in urmă la Năvarsag.

Sacrificiul lui Vartan a călăuzit în tot acest timp pe armenii conduși de Vartanieini (Vartanank) și iată și de ce am întitulat aceste scurte note ca fiind o victorie stralucită. Căci , de fapt, ce semnificație majoră are acest război de peste 30 de ani? Păstrarea ființei naționale și religioase a poporului armean!

Ce s-ar fi întâmplat în caz contrar? În cazul în care la Avarayr învingeau perșii, nu se mai contiunua lupta cu imperiul Sasanid iar armenii trecuți la zoroastrizm erau absorbiti de imperiul persan așa cum a fost cazul alanilor creștini. Alani pentru care Mesrop Maștoț a creeat  și lor un alfabet. Dar ei s-au topit în imperiul persan, și-au pierdut limba adoptând un dialect turcic și au trecut, în cele din urmă , odată cu toți perșii la islam Azi ei trăiesc în nordul iranului, se numesc azeri și sunt regiunea cea mai înapoiata din Iran.Ar mai fi fost poate încă o regiune înapoiată în Iran, care poate s-ar fi chemat Armenia dar nu ar fi avut mai nimic comun cu poporul armean de astăzi.

Nu putem să nu ne amintrim cu recunoștință de Vartanieni care au salvat neamul armenesc de la pieire. Sărbătoarea Vartanienilor a fost totdeauna serbată cu mare bucurie , serbări școlare, carnavale si baluri costumate în toate comunitătile armene de pe glob. Tinerii au prilej de distractțe bucurie si veselie. Se pregătesc bucate tradiționale. Se cântă marșul Vartanienilor , Pamb Vorodan, precum și alte melodii. Biserica are o sărbătoare specială pentru Vartanieni și imnuri dedicate.

Grigor Lusavorici, Mesrop Maștoț, Vartanienii, iată orele astrale de la începuturile  istoriei noastre.

Arpiar SAHAGHIAN

by Mihai Stepan Cazazian