Mihai Stepan Cazazian

Slujba de Crăciun – o revelație pentru credincioșii din Parohia Pitești

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

 

993487_621635674538998_111864031_n

După 70 de ani, cu ajutorul bunului Dumnezeu, preotul paroh Hetum Tarverdyan a oficiat Sfânta Slujba a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos în Biserica Apostolică Armeană Sf.Ioan Botezătorul din Pitești în seara de duminică 5 ianuarie 2014 (Ajunul Craciunului).

După săvârșirea vecerniei, Slujba de Crăciun a debutat într-un mod cu totul special.

A fost trasa perdeaua cea mare. În fața perdelei a venit diaconul Karen Bulutyan. Acesta a desfăcut un hrisov lung și a început să citească și să cânte credinciosilor primul vis al lui Nabucodonosor al II-lea (în unele variante de traducere Nebucadneţar) care a fost un împărat babilonian din sec al VI-lea. Imparatul i-a oferit lui Daniel conducerea trebilor Babilonului, dar acesta a refuzat demnitatea în favoarea celor trei prieteni ai lui, el rămânând la curtea împăratului în calitate de căpetenie a înţelepţilor Babilonului.

“Nabucadneţar are un vis care-l tulbură şi pe care nu şi-l aminteşte. Le cere vrăjitorilor de la palat să-i spună visul şi să i-l tâlcuiască că altfel vor fi omorâţi şi casele lor prefăcute într-un morman de murdării. Aceştia spun că acest lucru niciun muritor nu poate face şi că de aceea nu s-a cerut niciodată de la vreun vrăjitor aşa ceva de către niciun împărat, oricât de mare şi puternic ar fi fost. Înţelepţii începuseră să fie omorâţi, urmau Daniel şi prietenii lui. Auzind porunca împăratului, Daniel cere împăratului să-i dea vreme ca să dea împăratului tâlcuirea. Apoi Daniel s-a dus în casa lui, le-a povestit prietenilor săi cum stau lucrurile şi i-a rugat să ceară îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru această taină pentru ca să nu piară ei patru împreună cu toţi înţelepţii Babilonului. Taina împăratului i se descoperă într-o vedenie în timpul nopţii şi Daniel binecuvântează pe Dumnezeul cerurilor. În esenţă era vorba de succesiunea unor domnii până la venirea domniei lui Hristos.

46 Atunci împăratul Nebucadneţar a căzut cu faţa la pămînt şi s’a închinat înaintea lui Daniel, şi a poruncit să i se aducă jertfe de mâncare şi miresme.

1544441_621635714538994_247193618_n

47 Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis: ,,Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi El descopere tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!“

48 Apoi împăratul a înălţat pe Daniel, şi i -a dat daruri multe şi bogate; i -a dat stăpânire peste tot ţinutul Babilonului, şi l -a pus ca cea mai înaltă căpetenie a tuturor înţelepţilor Babilonului.

49 Daniel a rugat pe împărat să dea grija trebilor ţinutului Babilonului în mâna lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Daniel însă a rămas la curtea împăratului. (Daniel, cap 2)”  http://ro.orthodoxwiki.org/Nabucodonosor_al_II-lea

S-a deschis perdeaua cea mare și a început Sfânta Liturghie care s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare: Sfânta Masă era împodobită cu acoperământ din catifea roșie, pe ea erau lumânări și flori roșii. În scurt timp micuța biserică s-a umplut de credincioși (in jur de 50 de persoane). Vă puteți imagina că au fost  aproape 20 de persoane care s-au spovedit și au primit Sfânta Împărtășanie? Este extraordinar cu câtă ardoare își doresc oamenii apropierea și comunicarea cu Dumnezeu și cât de mult le-au lipsit liturghiile și un preot paroh permanent în toți acești ani!

 Predica zilei s-a intitulat “Lumina”:

“Iubiți credincioși , uneori viața ni se pare un abis foarte adânc  din care nu putem ieși.

Acea prăpastie adâncă are nevoie de o lumină care să ne trezească sufletele, să ne încurajeze și să ne cheme la viață.

Și cea mai puternică Lumină este Domnul nostru Iisus Hristos, care-și întinde mâna și îi ridică pe cei căzuți, îi vindecă pe cei bolnavi și îi satură pe cei flămânzi.

Iubiți credincioși, haideți ca în Noul An să întâmpinăm adevărata Lumină, să ne umplem cu toate virtuțile, să uităm de toată deznădejdea și să începem o viață nouă. Domnul nostru ne dă în fiecare zi posibilitatea de a ne schimba. Fiecare zi poate fi pentru noi o schimbare în mai bine .

Vă doresc tuturor, din inimă,  ca în anul 2014 să se reverse asupra voastră surâsul bun, curat și plin de dragoste al Pruncului Iisus. Să nu uitați niciodată că așa cum vom trăi, așa vom fi pomeniți după moarte și putem dăinui întru veșnicie prin faptele bune și realizările din timpul vieții noastre.”

1488163_621635694538996_1423344512_n

Finalul Slujbei de Crăciun a fost la fel de spectaculos ca și debutul său. Preotul paroh Hetum Tarverdyan a sfintit apa printr-un ritual deosebit: în vasele cu apă proaspată a picurat Sfântul Mir prin ciocul unui porumbel de argint, după care a afundat  Sfânta Cruce. Preotul  a poftit credincioșii să sărute Sfânta Cruce și i-a stropit din belșug  cu apă sfințită pentru a le curăța trupul și sufletul. Din această apă au primit credincioșii și pentru casele lor. Pentru că ne aflam în Ajunul Craciunului si ne pregăteam de Praznic, preotul a coborât din altar cu o lumânare aprinsă. Pe fiecare scaun din biserică, fiecare credincios găsise la începutul slujbei câte o candelă roșie. Preotul  a dat lumina duhovnicescă tuturor celor din biserică săvârșind prin aceasta un “Praznic al luminilor”. Cu candelele aprinse ne-am mutat în casa parohială unde am prăznuit și ne-am veselit laolaltă.

Hristos dznav iev haytnetzav!  Orhneal e Dznuntn Hristosi! Tzez iev mez medz avedis!…