Mihai Stepan Cazazian

SIMPOZIONUL NAŢIONAL „ ASACHI ȘI ARMENII” | Cultura armeană, în haine de sărbătoare la Iaşi!

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Aflat la prima ediție, evenimentul intitulat „Asachi și armenii”, organizat de către Uniunea Armenilor din România, sucursala Iași, și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, a omagiat într-o atmosferă de sărbătoare, la una dintre cele mai frumoase săli din lume, Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității Tehnice, personalitatea marelui cărturar.

         Proiectul a izvorât din crâmpeiele spirituale ale comunităţii armene, ce a dorit să își onoreze înaintaşii şi să păstreze viu în memoria colectivă suflul armenesc.

         Diversitatea etnică a orașului a avut influenţe remarcabile în dezvoltarea comunităţii actuale, prin formarea unui mix cultural electrizant şi unic în ţară.

         În deschidere, au luat cuvântul Niculai Eugen Seghedin, prorector, Universitatea Tehnică, Excelența Sa Serghey Minasyan, ambasadorul Republicii Armenia în România, Varujan Vosganian, președintele Uniunii Armenilor din România, și prof. univ. dr. Daniel Condurache, din partea gazdelor. De asemenea, a vorbit domnul Moshe Groper, din partea Primăriei Iași, Andrei Apreotesei, directorul Ateneului Național Iași, și Maricel Agop, președintele U.A.R., sucursala Iași.

          Au fost susținute prelegeri de către:  Christian Tămaș – „Gheorghe Asachi, deschizător de drumuri în cultura română”, Vasile Astărăstoaie – „Figuri ilustre, de origine armeană, în medicina românească”, Sorin Antohi – „Cum poate fi cineva armean? Un exercițiu de ontologie etnică” și Arsen Arzumanyan – „Veridicitatea datării cu anul 1395 a bisericii armene din Iași”.

          Momentele artistice care au încantat publicul ieșean au fost susținute de soprana Marina Porumb, ce a interpretat fragmente din operete vieneze și de cvartetul „Allegretto” de la Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă”.

          Premiul Gheorghe Asachi a fost oferit pentru prima data la Iaşi, de către Uniunea Armenilor din România, domnului Sorin Antohi pentru merite deosebite în promovarea culturii armene.

          Manifestarea s-a desfășurat în cadrul Zilelor Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” și a avut loc marți, 15 noiembrie a.c., în Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității Tehnice, începând cu ora 11.00.

           Prin această activitate, comunitatea armeană a stralucit pe scena culturală ieşeană, fiind încă o dată dovedită importanţa comunităţii şi a tradiţiilor armene în dezvoltarea de astazi a oraşului Iaşi. 

 Daria Tănăsucă – corespondent Iaşi

Leave a Reply

Your email address will not be published.